Carti Memorii jurnale Recomandat

Modelul Ana Blandiana: ”Fals tratat de manipulare”

fals-tratat-de-manipulare_1_fullsize”Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana

Editura Humanitas, București, 2013

Invitaţia Editurii Humanitas de a prezenta şi modera o întâlnire prilejuită de lansarea la Ploieşti a ultimei cărţi a Anei Blandiana, “Fals tratat de manipulare”, m-a luat complet pe nepregătite. În primul rând, nu citisem cartea, ci doar o recenzie în Revista 22 care mi-a atras atenţia. Mi-am promis atunci (asta acum două luni cred) că trebuie să-mi fac timp şi pentru această carte, însă prins cu atât de multe alte lecturi ţintite, legate de experienţele din Gulagul sovietic, am amânat momentul. De aceea m-am bucurat (chiar dacă iniţial am fost îngrijorat, nu sunt obişnuit cu asemenea onoruri): acum eram obligat s-o citesc! Lectura cărţii este uşoară, plăcută, instructivă, „Falsul tratat de manipulare” fiind fascinant (după cum am reluat în recenzia cărţii de mai jos). Însă cum este omul Ana Blandiana în carne şi oase? Mă aşteptăm la mai multă răceală şi distanţă, dar am regăsit un om plin de căldură, înţelegere, comunicativ, atât de plăcut, pâinea lui Dumnezeu (o expresie care i-ar plăcea, în mod sigur). Dialogul s-a înfiripat din prima secundă. Poate că de vină era impresia mea (destul de justificata) că voi avea în faţă una dintre cele mai remarcabile personalităţi culturale ale României din ultimii 50 de ani, fapt care nu are cum să nu te inhibe şi să nu creeze o distanţă. În sinea ta, îţi spui că o asemenea persoană nu are cum să nu fie altfel. Însă marea calitate a Doamnei Ana Blandiana este tocmai aceasta: printr-o magie, înlătura distanţă care ne separă, coboară de pe piedestal şi-ţi zâmbeşte! Iar personal, amintirea pe care o voi preţui toată viaţa şi care mai îndulceşte din zădărncia pe care deseori o resimt în legătură cu scrisul, se leagă de faptul că Ana Blandiana mă ştia din Revista 22 şi, în plus, mi-a spus că de fiecare dată când trece pe lângă Câmpina, soţul ei, Romulus Rusan îi spune „Ştii, Codruţ Constantinescu locuieşte aici…”

Să scrii o recenzie la o astfel de carte nu este uşor- dar ce este până la urmă o recenzie decât o simplă invitaţie la lectură, fără să aibă cine ştie ce pretenţii academice-moralizatoare? Cartea de memorii a Anei Blandiana[1] este construită cu migală, croşetatată cu sensibilitate, lăsând la o parte criteriul cronologic, având mai multe planuri care se întrepătrund cu o putere articulată de care poate fi capabil doar omul născut să scrie. O posibilă justificare a titlului ales, a ceea ce nu se vrea aceasta carte de confesiuni si judecati: «Poate că toate conflictele dintre oameni s-ar putea explica într-o singură cheie: aceea a dorinţei de a manipula. Nu putem ierta celorlaţi-adversari sau prieteni, n-are nici o importanţă- încercările şi adesea succesul de a ne manipula şi, în egală măsură, refuzul de a se lăsa manipulaţi de noi, după cum ei nu ne iartă rezistenţa pe care le-o opunem şi încăpăţânarea cu care nu renunţăm să-i manipulăm. De fapt, chiar iubirea este o formă de manipulare reciprocă într-un acord deplin până când-fiecare cedând celuilalt totul şi renunţând la punctul său de vedere pentru a-i dărui celui iubit bucuria de a invinge- se petrece o inlocuire a pozitiilor si, in ultima instanta, o topire a punctelor de vedere intr-o magma comuna.» Principalul palier se concentrează asupra trecutului nu chiar atat de îndepărtat, trecutul nostru traumatic, care ne bântuie încă, de aceea extrem de actual. Este şi o oglindă în care ne putem contempla în linişte şi nepăsare. Relevant şi în cazul nostru chiar şi acum, este titlul cărţii scriitorului polonez Bronislaw Wildstein «Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă»[2]. Mulţi dintre noi (era să scriu Noi toti– ceea ce este o mare eroare) am vrea să vedem acest trecut depăşit, asumat, consumat, însă se pare că nu reuşim complet/deplin/până la capăt. „Fals tratat de manipulare” este şi o istorie persoanală a comunismului şi postcomunismului românesc. Istoria reflectată de Ana Blandiana se poate împărţi în două etape distincte:

1. Cea de dinainte de 1989. Prima amintire despre o manipulare grosolană este plasată pe la 5-6 ani, cand Ana Blandiana a fost martoră la percheziţionarea casei de către agenţii Securităţii şi la plasarea unui pistol pentru ca tatăl ei, preot ortodox, să poată fi arestat. Aceasta a fost prima arestare, cea de a doua având loc în timpul adolescenţei. În descrierea experienţelor din regimul comunist, probabil cel mai emotionant episod este cel redat de Ana Blandiana si care i-ar fi fost povestit de catre un coleg de suferinta de-al tatălului. O imagine suprarealistă chiar. Deţinuţii, printre care şi cei doi se întorceau de la tăiatul stufului din Balta Brăilei când o bucata dintr-un ziar a zburat pana la coloana care se tara inapoi in lagar. Tatăl autoarei a înfăşcat pagina care avea o mare valoare în Gulag (se putea rula şi fabrica o ţigaretă- avea multe întrebuinţări după cum o atesta memoriile din Gulag), dar şi informativă: deţinuţii supuşi unui baraj informaţional complet nu trebuiau să ştie nimic din ce se întâmpla în afara Gulagului. Tatăl său descoperă, ne putem închipui voluptatea cu care un om cult devorează o pagină dintr-un ziar cultural după ani de secetă – recenzia unei antologii de poeme scrisă de câţiva tineri poeţi printre care se afla şi Ana Blandiana, pseudonimul special ales, desemnând satul mamei din jud. Alba pe care tatăl nu avea cum să-l cunosca fiind închis. Tatăl mândru spune colegilor de detenţie „Este fiica mea, cu siguranţă este ea. Blandiana e satul soţiei mele. Fiica mea scria versuri de când era mică. Numai ea poate sa fie.”

Un episod care poate sta alături de cele relatate de Şalamov, Soljeniţîn sau Guinzburg din memoriile lor celebre si clasice despre Gulag. Autoarea analizează toată această lungă perioadă din viaţa ei încercând să înţeleagă resorturile Răului, resimţind de multe ori mai degrabă o stare de empatie decat de condamanarea inchizitorială. Exista si multe amintiri care sunt, probabil, comune multora din cei care au apucat să trăiască înainte de 1989 (ascultarea postului de radio Europa Liberă croşetând o imensă fustă, refuzul de a sta la imensele cozi în perioada de final, preferând în schimb ciupercile-una dintre ele, gigantică, fiind „teleportată” din Comana pe preşul din faţa apartamentului din Bucureşti de catre organele de securitate sau experienţa anuală a înregistrării maşinii de scris la sectia de militie in ideea de a impiedica raspindirea samizdatului). Nu există în această carte un fundamentalism anticomunist, cum ar formula intelectualii stângişti de mucava din Occident şi chiar din România ultimilor ani.

Ana Blandiana
Ana Blandiana

2. Cea de după 1989, o perioadă foarte agitată şi pentru Ana Blandiana, cel puţin în primul deceniu, când a fost puternic implicată în transformările politice care au avut loc în România odată cu înfiinţarea Alianţei Civice, a cărei preşedinte a fost până în 2001, sau apariţia PAC. Sunt multe detalii despre această perioadă care sunt deosebit de interesante, de la transformarea lucrativă a aparatului Securităţii până la informaţii, stări sufleteşti şi imagini din Piaţa Universităţii. În acest context, Ana Blandiana îşi manifestă întregul disperţ faţă de deţinerea puterii într-o lume atât de obsedată de cucerirea şi păstrarea ei. Dependenţa de the ring of power, pentru a prelua din Tolkien, îi poate atinge şi schimba iremediabil şi pe intelectuali, iniţial stimabili. Sunându-l pe Emil Constantinescu după ce acesta devenise preşedinte, acesta o ia din prima tare cu întrebarea ce mai vrei şi tu? (în sensul de funcţie). Involuţia ulterioară a personajului nu avea decât să o confirme: „Dacă aş fi întrebată care este lucrul esenţial pe care l-am învăţat după 1989, cred că aş răspunde că am învăţat că nimic nu se poate face prin procură, că numai ceea ce faci cu mâna ta este făcut şi că orice delegare de intenţie este o trădere de intenţie.”

Un alt plan este cel dezvoltat in jurul unor reflecţii tăioase, foarte pertinente despre prezent. Despre dispariţia încrederii în relaţiile dintre membrii societăţii, Ana Blandiana scrie: „Criza mondială ia în România forma – infinit mai greu de depăşit – a crizei de încredere. Toate catastrofele carora le cădem pradă au la bază incapacitatea noastra de a mai avea încredere unii în alţii. La noi, convingerea fiecăruia că toţi ceilalţi îl vor însela şi că, deci, abilitatea sa va consta în capacitatea de a se apăra înşelând la rândul său se află la originea nu numai a răului, ci şi a sărăciei. (…) Din pacate, anul 1989, care ar fi putut fi, în acest sens, similar anului 1918, a fost un nou început, ratat şi chiar agravant, prin distrugerea iluziilor.[3]

Remarcabil la aceste memorii este faptul ca Ana Blandiana nu le foloseste drept arma de atac (mai degraba de aparare) pentru a imparti lovituri in stanga si in dreapta in lumea culturala romaneasca, chiar daca sunt relatate nenumarate episoade care au marcat cariera sa scriitoriceasca. Multe din aceste referiri se pot incadra in categoria clarificarilor personale (cazul Emil Constantinescu, Nicolae Manolescu si episodul PAC). Pentru ca acest volum are inserate in structura sa nenumarate introspectii care se axeaza asupra scrisului, genezei ideilor, motivatiei acestei indeletniciri atat de complexe si nu intotdeauna inteleasca de o societate din ce in ce mai abrutizata, lume scriitorilor cu vanitatile ei (episodul celor 2 jurizari la care a luat parte). „Întotdeauna am scris în salturi, în etape şi niciodată nu am fost sigură că etapa următoare va mai avea loc. Pentru că n-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii. Şi, cum această plecare se făcea greu, adesea viaţa refuzând pur şi simplu să se lase întreruptă provizoriu, speranţele şi tensiunea care se acumulaseră aveau un orizont de aşteptare cu valenţe aproape magice. Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia prea plinului care se revărsa, ci mai curând a uimirii ce trecea prin mine.[4] sau „Acum sunt convinsă că singura deosebire dintre scriitori şi critici este aceea că primii se exprimă folosind ca materie primă confruntarea cu viaţa, în timp ce ceilalţi, criticii, se exprimă folosind ca materie primă confruntarea cu literatura[5] Greu de definit această adevărată poartă prin care intri ca un neavenit în sufletul curat şi cinstit al unui om curajos.

Cu modestie, am putea cataloga volumul drept un portret realist, prea puţin flatant al societăţii româneşti, dar şi anatomia unui suflet ales.Până la urmă, singurul lucru cu adevărat de folos în istorie (indiferent ce fel de istorie) sunt modelele. În absenţa lor, ideile şi chiar acţiunile nu folosesc la nimic, ci trec fără să lase urme, ca şi cum n-ar fi existat, ca şi cum toate eforturile pe care le-au presupus nu s-ar fi produs sau s-ar fi produs degeaba. Modelul este cuvântul întrupat, fapta personalizată, omul care exprima ideea şi dovedeşte că ea poate trăi.[6] Din punctul nostru de vedere, Ana Blandiana este unul din modelele (destul de puţine, daca stăm să le numărăm cu onestitate, din ce în ce mai puţine) pe care ţara asta le poate oferi în ultima jumătate de secol. Faptul că România nu conştientizează care ar trebui să-i fie modelele este una din notele ei proaste (prea multele).

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.


[1] Editura Humanitas, 2013.

[2] Lansată acum două săptămâni la Bucureşti, carte aparută tot la Editura Humanitas.

[3] Pag. 280.

[4] Pag. 332.

[5] Pag. 118-119.

[6] Pag. 171.

Articole similare

54/24, de Bogdan Teodorescu

Mihaela

Mergeți în sufletul meu! „America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac

Corina Moisei-Dabija

Jurnalul cinematic al unui hedonist: Nimicul, de Hanif Kureishi

Carmen Florea

3 comments

Cărți și călătorii 5 decembrie 2014 at 14:05

Și eu vreau să citesc Fals tratat de manipulare de ceva timp, mai ales după ce am văzut de două ori ce treabă bună a făcut doamna Ana Blandiana la Memorialul victimelor comunismului de la Sighet. Mi-a plăcut și definiția recenziei de mai sus. 🙂

Reply
codrut 8 decembrie 2014 at 08:10

Mult succes, este o carte foarte instructiva din multe puncte de vedere…

Reply
IOAN GARTNER 8 iulie 2019 at 12:23

O carte definitorie pentru cei interesati in viata spirituala a „spatiului mioritic ” inainte de revolutia din ’89 si mai ales dupa. M-a impresionat mai ales tinuta morala a autoarei, un fenomen asa de rar in aceea lume. O carte de neuitat nu numai pentru cei interesati, in fenomenul istoric dar si de interesanta pentru meditatiile pe diverse teme in jurul artei si a creatiei artistice.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult