Carti Carti de fictiune

În Imperiul birocratic al descrifrării viselor: Palatul Viselor, de Ismail Kadare

”Palatul Viselor”, de Ismail Kadare
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2018
Traducere din albaneză de Marius Dobrescu

Motto: ”Visele sunt instrumentul cu care ei scot din adâncul puțului doar ceea ce vor să scoată.” (pag. 124)

”Palatul Viselor”, carte scrisă între 1976-1981, înglobează multe din temele recurente ale operei lui Ismail Kadare: un loc istoric, ce pendulează între Imperiul Otomani și demnii ei reprezentanți originari din Albania; un autoritarism puternic, ce se vede aici din atitudinea slujbașilor otomani și din creația cea mai puternică a conducerii, instituția birocratică a Palatului Viselor, pe care am mai întâlnit-o în unele din nuvelele sale; istoria Albaniei; Podul cu trei arce, aici doar un vis ce tot revine, altădată o temă centrală a romanului cu același nume.

Mai concret, scena unde are loc acțiunea romanului este capitala Imperiului Otoman, undeva la începutul secolului al XX-lea, deci în fazele finale ale disoluției imperiului. Desigur, pe acest ansamblu real, Ismail Kadare inovează și inventează o instituție birocratică foarte puternică, cu impact major asupra deciziilor imperiale, și anume Palatul Viselor – Tabir Saray – unde există sute sau mii de funcționari, arhive imense, o clădire întortocheată, labirintică și unde se colectează toate visele locuitorilor, din toate zonele Imperiului Otoman.

Sarcina celor de acolo este, cum spuneam, să le colecteze, pentru ca apoi să le repartizeze secțiilor speciale, care să le selecționeze și să le interpreteze. În urma acestor proceduri, birocratice și repetative, visele oamenilor de orice rang sunt catalogate ca simple vise sau, dimpotrivă, ca profeții ”inconștiente” pentru viitoare tulburări sociale, politice, revoluții, războaie, atentate asupra mai marilor epocii. Și, periodic, unul din vise devine Marele Vis, singurul care are o asemenea însemnătate încât să fie prezentat, într-o ceremonie cutumiară, sultanului:

”Nu visele unuia sau altuia dintre oamenii care, dintr-un motiv sau altul, se declară niște privilegiați ai sorții și care dețin practic monopolul interpretării semnalelor divine, ci Visul Total, adică visele tuturor supușilor, fără excepție, și-a propus să analizeze și să sintetizeze Palatul Viselor, creat la inițiativa directă a sultanului suveran. Este o realizare măreață, în fața căreia toate oracolele din Delfi sau castelele profeților și magilor de odinioară par neînsemnate, chiar comice. Ideea suveranului de a crea Tabir Saray s-a bazat pe faptul că Allah aruncă visul premonitoriu deasupra Pământului la întâmplare, tot așa cum azvârle curcubeele, sau fulgerele, sau cometele, pe care cine știe din ce adâncuri misterioase le scoate. Așadar, el își aruncă semnalul peste Pământ fără să-l intereseze unde se duce, pentru că, din slava lui, nu poate să se ocupe de asemenea nimicuri. Este de datoria noastră să vedem unde se află visul acela, să-l descoperim printre milioane și miliarde de alte vise, așa cum scoți la iveală un mărgăritar dintr-un pustiu nesfârșit.” (pag. 17-18)

În acest loc complex, îl descoperim pe Mark-Alem, descendentul unei familii străvechi din Albania, dar și cu multe mreje în viața imperială (unul din unchii săi este vizir), care ne introduce în tainele instituției, atât din punct de vedere organizatoric – el fiind angajat treptat în mai multe secții, ba ajunge și șeful unei în urma unui concurs de împrejurări -, cât mai ales din punct de vedere al interpretării propriu-zise a viselor. Fără să-și dea seama, pentru că era văzută doar ca o ambiție a familiei, trimiterea lui în instituția mult-temută era făcută cu un scop mult mai înalt, politic: trebuia să fie atent continuu împrejur, să înțeleagă funcționarea întregului mecanism de funcționare și… ”să deschidă bine ochii atunci când o să fie cazul”.

Prin intermediul lui, Palatul Viselor ni se dezvăluie birou cu birou, funcționar cu funcționar, vis cu vis, iar concluzia este amară, pentru că acest Palat metamorfozează orice idee de instituție birocratică a regimelor totalitare, ideea de cenzură și de control atent și complet al populației. Pe undeva, acest volum ne reamintește de romane emblematice ale secolului 20, precum Procesul lui Kafka sau 1984-ul lui Orwell. În toate acestea, opresiunea statului este la cote înalte, iar controlul este săvârșit prin intermediul unor instituții care par aberante, dar sunt exagerate excesiv de autori tocmai pentru a le sublinia mai bine caracteristicile și, de ce nu?, actualitatea.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Fight Club (1999)

Jovi Ene

Săptămâna Pedro Almodovar: Todo sobre mi madre (1999)

Jovi Ene

Lansare – ‘Cox sau Mersul timpului’ de Cristoph Ransmayr, o bijuterile literară și o reflecție filozofică asupra timpului

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult