Carti Carti de fictiune

Băiatul care dădea cu piciorul în porci. O capodoperă a grotescului, de Tom Baker

„Băiatul care dădea cu piciorul în porci. O capodoperă a grotescului”, de Tom Baker
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2018
Traducere din limba engleză : Martin Zick
Ilustrații de: David Roberts

Robert Caligari este întruchiparea malițiozității umane. În mai puțin de 150 de pagini, un băiețel de 13 ani reușește să distrugă sute de vieți, să demonstreze că, indiferent de moment, este pus pe șotii și mereu capabil să facă rău oamenilor, având sau nu un motiv justificabil. Tom Baker, îndrăgit actor britanic, scrie o carte care se citește ușor, însă nu ezită să te frapeze la fiecare pagină parcursă. Umorul fin, negru, evenimentele absurde, cu subiect noir, sunt dublate de ilustrațiile lui David Roberts, comice, caricaturale și, totodată, lugubre.

„Imaginația lui nu putea fi satisfăcută. Dacă prindea gustul unei chestii, nu se mai sătura de ea. Sunt destul de mulți tipi de felul ăsta prin preajmă. Unii sunt fascinați de muzică și știu tot ce e de știut despre formațiile pop. Alții știu asta despre echipele de fotbal ori despre telenovele. Pur și simplu nu se mai satură de ce-i incită pe ei. Adulții sarcastici îi zic cultură generală.” (pag. 19)

Peripețiile protagonistului provoacă un lanț neîntrerupt de accidente, crime, intervenții ale unor personaje bizare, chiar sinistre, surprinse cu o puternică forță imaginativă prin intermediul umorului macabru al autorului. Povestea sa este una atipică, aduce aminte de un basm care prezintă profunde principii etice, însă Tom Baker renunță la forma canonică a prezentării lor.

„Fericirea fărămițează percepția timpului. […] Cineva ar trebui să le spună tinerilor ce periculoasă e viața când sunt fericiți. E o dispoziție care îi face să se simtă ca Superman, și cu toții știm ce s-a întâmplat cu el.” (pag. 81)

 

Lui Robert îi place să lovească porci, iar într-o zi acesta aruncă pe geam pușculița cu bani a surorii sale, provocând un haos infernal care adună toți vecinii din cartier, dar și autoritățile. Efectele acțiunilor sale nu îl constrâng, iar băiatul continuă să facă nazbâtii și să se aventureze pe seama celorlalți. Lipsa de conștiință și de responsabilitate îl determină să cauzeze un accident groaznic, care va implica moartea a sute de oameni. Acest accident se desfășoară într-un continuum de evenimente, determinate de gluma lui Robert, răzvrătit împotriva naturii umane și urând fiecare ființă care-l înconjoară.

 „Singura suferință adevărată pe care o mai simțise Robert vreodată era cea provocată de ura lui față de oameni și, în felul ei ciudat, chiar și aceea  fusese  o plăcere. Nu și suferința asta, o, nu! Agonia era atât de uluitoare încât pentru o clipă a amenințat să-l lase lat cu forța ei. Dar pe urmă s-a domolit și a lăsat loc îngrozitoarelor detalii. O clipă s-a gândit că înghite apă de mare. Apă de mare într-un stejar? Era sângele care i se prelingea pe gât din rana din gură. ” (pag. 85)

Deși povestea lui Tom Baker nu pare a fi una potrivită pentru a fi citită de un copil, consider că, pentru cititorii pasionați de umor negru și de colecționarea cărților cu ilustrații,  “Băiatul care dădea cu piciorul în porci” poate fi o lectură plăcută, relaxantă, care te face să surâzi și să apreciezi absurdul pe care viața acestui mic tiran o presupune.

„Dar nu avea să aibă parte de ușurare sau milă băiatul care nu arătase niciodată milă pentru victimele luipe vremea când era puternic și viclenia lui îl făcuse stăpânul creaturilor inocente.  ” (pag. 129)

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Glasul de taină, de Geraldine Brooks

Delia Marc

Rătăcind printre gânduri: ”Spovedanie. Căutând sensul vieții”, de Lev Tolstoi

Bianca Burada

Fata tăcută, de Peter Høeg

Iulia Dromereschi

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult