Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (7 votes cast)

marturii-pentru-judecata-de-apoi-adunate-din-gulagul-romanesc_1_fullsize”Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc”, de Radu Mărculescu

Editura Humanitas, Bucureşti, 2012

Volumul „Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc[1] este continuarea firească a odiseei lui Radu Mărculescu în interiorul burţii chitului rosu, pentru a-l parafraza, concretizată la nivelul literaturii memorialistice prin extraordinara carte «Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică».[2] Pentru a relua pe scurt, Radu Mărculescu a făcut parte din zecile de mii de militari români care au fost luaţi prizonieri de către Armata Roşie în urma ofensivei din zona Stalingradului (atât stepa kalmucă, dar şi Cotul Donului) în noiembrie 1942. Fiind refractar propagandei mincinoase şi subversive a sovieticilor şi opunând rezistenţă (participând la câteva greve ale foamei, refuzând să se înroleze în cele două divizii de Trădători şi Vânzatori), a fost eliberat într-un târziu abia în 1951, printre ultimii prizoneri de război români care s-au întors acasă din ţara proletariatului învingător. Însă şi acasă aceşti oameni au fost primiţi corespunzator de noile autorităţi comuniste. Mărculescu şi-a văzut vechea casă părintească, situată în centrul Bucureştiului, naţionalizată, mama i-a mai trăit doar un an după această tragedie. Locul familiei sale a fost luat de cea a unui consilier sovietic, iar ulterior de cea a unui colonel de Securitate.

Cei nouă ani de chin nu au fost suficienţi, căci dosarul întocmit de NKVD a fost predat la intrarea în ţară confraţilor de la Securitate. Dar care totuşi nu au acţionat din primul moment, cum s-a întâmplat cu alţi foşti ofiţeri ai Armatei Regale Române care au fost pur şi simplu transferaţi din gulagul sovietic în cel românesc, ajungând direct la Canal. În intervalul de opt ani de libertate, Mărculescu şi-a refăcut şi viaţa personală, prima soţie nemaiaşteptându-l, abandonând totuşi să predea limbă şi literatura română tocmai pentru a nu propagada răul şi contra şi antiselecţia comunistă, refugiindu-se, ca atâţi alţi foşti prizoneri sau deţinuţi din gulag, în domeniul construcţiilor, unde accederea era mai permisivă, salariile mizere, efortul fizic intens, dar şi cererea statului comunist aflat în plin efort de reconstrucţie şi redimensionare a vechii Românii în conformitate cu matricea standardizată sovietică. Remarcăm existenţa unei adevărate societăţi underground a foştilor prizonieri de război în URSS, care după revenirea în ţară a constinuat să păstreze legăturile, să se întâlnească, să se ajute chiar, în măsura modestelor posibilităţi. De altfel, de la această solidaritate comunitară i s-a tras şi lui Radu Mărculescu cel de al doilea stagiu în gulag, de data aceasta în cel românesc.

În timpul arestărilor unor cunoscuţi, Securitatea a dat peste cele trei poeme scrise de Mărculescu în timpul lungilor ani de prizonierat, poeme memorate de foştii prizonieri şi puse pe hârtie la întoarcerea acasă, subversive, dupa cum recunoaste si autorul, suficiente motive pentru organe de a încerca să-l agaţe de un grup de foşti legionari. Ridicat direct de pe şantierul din Periş unde ajunsese şeful lucrărilor de construire a unei ferme de vaci, a fost depus în arestul închisorii Uranus (cartier demolat de Nicolae Ceauşescu pentru a lăsa loc Casei Poporului) în aşteptarea procesului. În celulă are norocul să nimerească peste un deţinut cu state mai vechi în gulagul românesc, fost preşedinte al Tribunalului Ialomiţa, prim-procuror  şi moşier în acelaşi judeţ, care-l instruieşte comme il faut pentru a face faţă interogatorilor „N-ai de cine să te ruşinezi dacă eşti prins minţind. Pe omul (dacă se mai poate numi omul) pe omul din faţa dumitale nu-l intereseaza dacă eşti vinovat sau nevinovat. El ştie din capul locului că eşti nevinovat dar ştie că a primit de sus ordinul de a te băga la apă.”[3] Şi, mai ales, îl îmbărbătează cu formula „nu se mai bate la anchete” ceea ce era fals, evident, de ce s-ar fi sfiit organele să folosească violenţa, însa ea oferea o armură de siguranţă inculpatului care-i putea descumpani pe anchetatori.

În cazul lui Mărculescu, securistul care trebuia să-i smulgă mărturia a avut o misiune destul de grea chiar dacă a recurs la clasicele ameninţări „Aici eşti un viitor deţinut şi nu te mai apără nici o lege internaţională. Ci numai legile noastre. Ai înţeles diferenţa? Şi-mi puse în faţă dosarul şi tocul: Citeşte-le şi semnează-le! Află că n-aveam nevoie de pârlitele tale de declaraţii ca să te băgăm la pârnaie. Avem pentru treaba asta destule probe” Dovada că anchetatorul cunoştea dosarul întocmit de NKVD. Amuzant o fi fost pentru Mărculescu aducerea în discuţie a legilor internaţionale, tocmai cele care nu-l protejaseră în lungul prizonierat sovietic, pentru că, ştim bine, statele comuniste una semnează, şi cu totul altceva transpuneau în realitate[4]. Dar ofiţerul de securitate avea dreptate, practica represivă comunistă se putea dispensa de mărturia acuzatului, procedând prin învăluire, obţinând condamnarea datorită mărturiilor celoralţi oameni implicaţi într-un „lot”.

Radu Mărculescu

Radu Mărculescu

Din fericire pentru Radu Mărculescu, el se afla prins în cercurile inferioare ale procesului lotului format din legionari în frunte cu Puiu Atanasiu (legionar, fost prizonier de război în URSS, cu care autorul se mai întâlnise în timpul diverselor agape) care, în timpul procesului unii chiar au retractat ceea ce semnaseră sub tortura (denunţându-l că ar fi fost legionar). De notat este şi obsesia comunismului de a salva aparenţele „democratice”, altfel nu se explică încăpăţânarea de a organiza procese publice, la care puteau lua parte atât familiile inculpaţilor, cât şi alte persoane din afară. Exact în aceste momente întregul eşafodaj construit cu multă migală şi brutalitate de către organele de anchetă se putea prăbusi precum un castel de nisip pentru că, în ciuda privaţiunilor şi violenţei, Securitatea nu aveau cum să fie sigură în totalitate de reacţia sufletului deţinutului. De o astfel de întorsătură a beneficiat şi Mărculescu al cărui proces s-a amânat de patru ori (a fost ţinut în arestul din Uranus timp de doi ani!), pentru că acuzarea nu putea aduce dovezi că el ar fi fost legionar (pentru a primi o condamnare adevărată). La ultima şedinţă publică, spre stupefacţia sălii şi completului de judecată, cei patru avocaţi ai celor patru inculpaţi (care nici măcar nu se cunoşteau) au depus cereri de eliberare necondiţionată. Ceea ce sistemul nu cunoştea astfel încât s-a mulţumit să le aplice doar 72 de luni (şase ani!!) de „depunere administrativă” (O chichiţă a sistemului judiciar comunist) în lagărul de la Periprava din Delta Dunării. În plus, depunerea administrativă nu presupunea confiscarea averii cum se proceda în cazul condmnării, prevedere preluată din legislaţia stalinistă.

La Periprava, unde s-a întâlnit cu alţi foşti camarazi de prizonierat, Mărculescu a ajuns după o „croazieră” fermecătoare în Delta Dunării, în cala unui vapor. Imediat ce a intrat pe porţile lagărului a fost tuns chilug şi a fost îmbrăcat „în zeghea vărgată de deţinut ce purta pe spate în litere de-o şchioapă, infamantele majuscule CR (contrarevoluţionar) degradante într-un fel pentru comunişti, dar pentru noi, în lumina principilor eterne, purtătoare de nobleţe”[5]. Muncile la care a fost afectat nu au fost atât de dure (cele mai extenuante şi ucigaşe fiind tăiatul stufului), la grădinărit, prin construcţii, iar iarna mai mult prin barăci, spre deosebire de regimul de exterminare practicat în Gulagul sovietic tocmai iarna, la -50 de grade. Autorul se afla totuşi la o vârstă, având sănătatea şubrezită, în plus, ajuns la Periprava în 1961 când totuşi adia vântul primăvăratic al dezgheţului, regimul fiind deja bine încimentat în solul românesc.

Chiar şi asa, când a fost eliberat odată cu marea amnistie din 1964, Mărculescu se apropia de 50 de ani (născut în 1915!) după ce a cumulat o pedeapsă privativă de libertate de 14 ani (nouă în gulagul sovietic, cinci în cel din Republica Populară Română). Simpatic şi foarte relevant chiar şi pentru momentele prezente (pro memoria) o reprezintă conferinţele pe care le-au susţinut deţinuţii din lăgăr care cunoscuseră şi detenţia sovietică şi care s-au axat pe caracteristicile sufletului rus. Una dintre ele fiind tocmai „nerespectarea cuvântului dat” şi inflaţia de argumente false care se învârteau în jurul formulării „vă dau cuvântul meu de onoare”.

„S-ar zice că nu-şi dau cuvântul decât pentru a-l încălca şi nu-şi iau un angajament decât pentru a-l nesocoti. Singurele lucruri care îi determină să-şi respecte cuvântul dat e fie interesul (dacă au ceva de câştigat prin respectare sau de pierdut prin nerespectare) fie constrângerea. Dar prin propria lui putere, cuvântul dat nu are nici o şansă la ei să fie respectat (…) Mai este un element care le este specific ruşilor: teatralitatea, înscenarea, care le este atât de intim legată de structura sufletească încât uneori nu mai reuşesc să facă distincţia între ceea ce este cu adevărt real şi ceea ce este pus în scenă (…) În balanţa lor interioară atârnă mai greu elementul pasional decât cel raţional, aşa încât de multe ori iau decizii iresponsabile care pot distruge atât viaţa altora, ca şi pe a lor, faţă de care manisfestă prea puţin respect.”

O altă caracteristică ar fi „suspiciunea, neîncrederea în oameni, în lucrurile cele mai simple, cele mai raţionale, aproape evidente. Rusul e prin firea lui suspicios, iar când se nimereşte să fie şi cadru al NKVD-ului, e vai şi amar de ăl care îi cade în anchetă.”[6] Mărculescu preia şi redă trei povestiri interesante, auzite în lagar, cea mai sugestivă fiind destinul unei mici comunităţi de evrei dintr-un târg din Bucovina de Nord, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, cu întregul şir de suferinţe (deportarea în Transnistria, într-un lagăr, spolierea de bruma de avere, infiltrarea de către propaganda comunistă). Morala bătrânului rabin al comunităţii care-şi sacrificase frumoasa nepoata este pertinentă şi bate cam în aceeaşi direcţie cu îndemnul lui Mircea Vulcanescu din puşcărie „Răzbunarea, răzbunare aduce” ultima dorinţă a rabinului fiind tocmai ca turma lui să nu se razbune. În ajunul decretului de eliberare, autorităţile comuniste au încercat, cu un ultim efort, să smulgă semnăturile deţinuţilor politici pe declaraţii prin care s-ar fi dezis de vechile convingeri, ceea ce cei mai mulţi au refuzat, simţind că acel act reprezenta o ultimă sforţare a sistemului de a-şi salva faţa. Morala sistemului era totuşi clară „Vă graţiem dar nu vă uităm.”

Cel de al doilea volum de memorii scris de Radu Mărculescu nu se ridică la înălţimea şi dramatismul primului, autorul având norocul unui periplu mai modest şi ca durată şi intensitate, însă suferinţa şi timpul pierdut aiurea au reprezentat traume care nu trebuie uitate, vocatia de a le transmite mai departe transformându-se în obligaţie. ”Noi, cei care preţ de o jumătate de veac, am străbătut acel tunel al timpului de infern, câţi vom mai fi rămas pe faţa luminată a lumii, să ne facem din plin datoria faţă de conştiinţa noastră şi să depunem la bara acelui tribunal suprem al istorie (care până la urmă este şi al Judecăţii lui Dumnezeu) mărturiile noastre, sine ira et studio, despre tot ceea ce am văzut, trăit şi pătimit în acest eon al tuturor urgiilor”[7]

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Elefant.ro/Libris.ro.



[1] Editura Humanitas, Bucureşti, 2012.

[2] Editura Humanitas, Bucureşti, 2010. Recenzia acestei cărţi poate fi regăsită pe Filme-carti.ro.

[3] Pag. 41.

[4] Pana la un punct se poate vorbi despre autismul comunist de stat.

[5] Pag. 200.

[6] Pag. 232.

[7] Pag. 12.


« »

Un raspuns la “Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc, de Radu Mărculescu”

  1. […] -”Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc”, de Radu Mărculescu […]

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium