Stiri

Scurtmetrajele de la Premiile Oscar 2013 pot fi văzute la Festivalul de Film NexT

NexT_IFF_2013Festivalul Internațional de Film NexT continuă și anul acesta tradiția NexT Oscars Night și oferă publicului bucureștean o proiecție-eveniment ce prezintă filmele nominalizate și filmul câștigător în 2013 la categoria scurtmetraj de ficțiune a Premiilor Oscar. Proiecția celor 4 filme nominalizate și a filmului care a câștigat anul acesta prestigiosul premiu al Academiei Americane de Film va avea loc în cea de a treia seară a Festivalului NexT, vineri, 12 aprilie.

Filmele prezentate în programul Oscars Night sunt oferite de SHORTSTV. “Cele 5 filme nominalizate la Oscar anul acesta la categoria scurtmetraj – ficțiune alcătuiesc un savuros cocktail de cinema internațional și suntem încântați să le aducem și de data această în România împreună cu Festivalul NexT, în cadrul parteneriatului pe care anul acesta l-am dezvoltat și mai mult”, declară Phil Mordecai, Președinte al SHORTSTV pentru Europa, Orientu Mijlociu și Africa.

Prețul unui bilet pentru programul Oscars Night este de 15 lei, dacă este achiziționat în avans, iar în ziua proiecției prețul este de 20 de lei. Biletul pentru programul Oscars Night va include și accesul la petrecerea NexT ce va avea loc în aceeași seară.

Biletele și abonamentele pentru toate programele Festivalului Internațional de Film NexT vor fi puse în vânzare prin EventBook http://eventbook.ro/ începând cu data de 25 martie 2013.

Filmele de scurtmetraj din programul NexT Oscars Night sunt:

Asad, regia: Bryan Buckley şi Mino Jarjoura, Africa de Sud / SUA, 2012, 18

A004_C014_1012N0_001.000049620111016

Baieţii Buzkashi / Buzkashi Boys, regia Sam French şi Ariel Nasr, Afganistan / SUA, 2012, 28

Moartea unei umbre / Dood van een Schaduw, regia: Tom Van Avermaet şi Ellen De Waele, Belgia / Franta, 2012, 20′

Henry, regia: Yan England, Canada, 2011, 21’

Stingerea / Curfew, regia: Shawn Christensen, SUA, 2012, 19′ – Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune, 2013

Curfew

Asad. Plasat în decorul devastat de război al unui sat de pescari din Somalia, filmul prezintă povestea unui adolescent somalez care se confruntă cu alegerea între o viață de pirat și una de pescar onest. Trailerul filmului poate fi văzut aici: http://tinyurl.com/d6x29bu

Băieții Buzkashi/Buzkashi Boys este un scurtmetraj filmat în Kabul ce prezintă imaginea sumbră a Afganistanului contemporan. Filmul se concentrează în jurul sportul național afgan,  Buzkashi, un joc brutal de polo jucat cu o capră moartă. Băieții Buzkashi spune povestea maturizării a doi prieteni, un băiat descurcăreț al străzii și fiul unui fierar, într-una dintre cele mai devastate de război țări ale lumii. Filmarea s-a putut realiza prin realizarea unui parteneriat între producătorii de film afgani și cei internaționali și oferă o altă perspectivă asupra vieții ce se continuă mai departe de războiul din Afganistan. Trailerul filmului poate fi văzut aici: http://tinyurl.com/c27ktan

The_Buzkashi_Boys

Moartea unei umbre / Dood van een Schaduw. Soldatul Nathan moare în timpul Primului Război Mondial. Un straniu colecționar îi ia umbră prizonieră și-i oferă șansa unei a doua vieți în schimbul capturării a 10.000 de alte umbre. Dragostea pentru Sarah, femeia de care s-a îndrăgostit înainte de a muri, îl face să accepte înțelegerea. Dar când descoperă că Sarah este deja îndrăgostită de un alt bărbat, gelozia îi întunecă mintea și îl împinge spre răzbunare. Trailerul filmului poate fi văzut aici: http://tinyurl.com/bk748h4

Death_Of_A_Shadow

Henry. Viața lui Henry, un talentat pianist, este dată peste cap când dragostea vieții lui, Maria, dispare în mod misterios. Va afla în curând inevitabilul verdict al vieții. Trailerul filmului poate fi văzut aici: http://tinyurl.com/bxb9bgd

Henry

Din programul proiecţiei NexT Oscars Night nu poate lipsi nici câştigătorul de anul aceasta al premiului Oscar pentru scurtmetraj: Stingerea / Curfew. Filmul prezintă povestea unui barbat aflat în cel mai de jos moment al vieţii lui. O altă perspectivă i se oferă în momentul în care sora sa îi cere să aibă grijă pentru o seară de nepoata sa de noua ani, Sophia. Trailerul filmului poate fi văzut aici:  http://tinyurl.com/cqtpp3b

Festivalul Internaţional de Film NexT  este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară și în 2013 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale.

Articole similare

Andrei Ruse în dialog cu bloggerii la Librăria Dalles

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (29 iunie – 5 iulie 2015)

Jovi Ene

Concurs de manuscrise – Cât de frumos poate fi un oraș urât?

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult