Stiri

Noul film al lui Corneliu Porumboiu, la KINObservator-ul de la Union

Afis KINObservator 11Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 19:00, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) găzduieşte premiera celui mai nou film semnat de Corneliu Porumboiu. CÂND SE LASĂ SEARA PESTE BUCUREŞTI SAU METABOLISM, al treilea lungmetraj al cineastului român (după A FOST SAU N-A FOST? şi POLIŢIST, ADJECTIV), a fost deja selecţionat în competiţiile festivalurilor internaţionale de film de la Locarno, Sarajevo, Toronto şi New York. Proiecţia va fi urmată de o discuţie cu actriţa Mihaela Sîrbu şi monteuza Dana Bunescu.

Acesta este cel de-al 11-lea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”, începând din noiembrie 2012. Printre cineaştii care au fost invitaţii programului până acum, alături de o parte dintre membrii echipelor filmelor lansate de ei, se numără Cristian Mungiu, Dan Chişu, Paul Negoescu, Radu Gabrea, Marian Crişan, Florin Piersic Jr., Călin Peter Netzer, Adrian Sitaru şi Cătălin Leescu.

Detalii film:

CÂND SE LASĂ SEARA PESTE BUCUREŞTI SAU METABOLISM

România, 2013 / Dramă

Scenariul şi regia: Corneliu Porumboiu

Cu: Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu, Alexandru Papadopol, Lucian Iftime, Alexandru Jitea

Producători: Marcela Ursu, Sylvie Pialat

Imagine: Tudor Mircea

Montaj: Dana Bunescu

Sunet: Alexandru Dragomir, Sebastian Zsemlye

Scenografie: Mihaela Poenaru

Costume: Monica Florescu

Machiaj: Gabriela Creţan

Scurt sinopsis:

Suntem în mijlocul filmărilor. Regizorul Paul are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar. A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea. Se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.

(Autor afiş: Petre Apostol)

Vă aşteptăm!

Parteneri media ai Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română: Radio România Cultural, Observator cultural, Tabu, Cinemagia, CinemaRx, Port.ro, Urban Things – Chestii Urbane, Bucuresteni.ro, Calendar Evenimente, COOPerativa Urbană, CentrulVechi.com, OrasulVechi.ro, Filme-carti.ro.

Pentru mai multe informaţii:

cinematecaromana@gmail.com

www.anf-cinemateca.ro

www.facebook.com/cinemateca.romana

Articole similare

Concurs: Castiga 6 cărţi “Sinuciderea. De ce a atacat Hitler Uniunea Sovietică”, de Victor Suvorov, oferite de Editura Polirom

Jovi Ene

ȘOU BINI DI TĂT pentru FEMEI

Jovi Ene

”Copilul-problemă”, copilul-minune al cinematografiei europene

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult