Editorial

Nou la Humanitas Fiction. Fragment din Francesc Miralles, ”Biblioteca de pe Lună”

Vă prezentăm un fragment din volumul ”Biblioteca de pe Lună”, de Francesc Miralles. Volumul a apărut de curând la Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, în traducerea semnată de Tudora Șandru Mehedinți și Lavinia Similaru și este recomandat de Filme-cărți.ro.

Despre carte:

Cum ar putea Verne, un șoarece de bibliotecă ajuns, prin forța împrejurărilor, „consultant existențial online“, să facă parte din echipa primei colonii a oamenilor în spațiu? Îndrăgostit fără speranță de Moira, ingineră care lucrează în Exovillage, colonia-stațiune de pe Lună, își depune CV-ul și, culmea!, este selectat să petreacă 18 luni la 384 000 de kilometri de Pământ. Dar nu un post de chelner este vacant, așa cum își închipuie el. Pentru prima oară în viață, Verne va avea ocazia să își valorifice studiile, să atingă o carte, ba mai mult, să organizeze o bibliotecă, fapt care, pe Pământ, a devenit imposibil, hârtia fiind interzisă. Luna ar putea fi un paradis, dar Moira și-a găsit deja pe altcineva, depresia face ravagii printre angajații coloniei, inexplicabile unde electromagnetice perturbă comunicațiile, iar în străfunduri sunt închise creaturi misterioase. Înțelepciunea cărților și un bătrân personaj exotic îl vor ajuta pe Verne să-și găsească drumul spre un posibil „acasă“.

Fragment:

Întreaga colonie parcă înnebunise. Cu o zi înainte de sosirea milionarilor, se încinsese o mare petrecere în tot complexul.

Administrația se făcea că nu bagă de seamă, ceea ce era un mesaj pe cât de clar, pe atât de neliniștitor. De îndată ce aveau să aselenizeze cei care plăteau pentru oaza aceea în deșertul cosmic, viața lucrătorilor care încă nu sucombaseră melancoliei lunare urma să piardă puținele stimulente pe care le avea.

Fără să mai aibă acces la Moonbay, la Cafeneaua UFO sau chiar la Teatrul Lunar, aveau să trăiască următoarele șaptesprezece luni limitându‑se la cabinele lor mici, la sala de gimnastică pentru cei care se scoală cu noaptea‑n cap, și la deprimanta cantină pentru personal.

Mai curând decât o sărbătoare, ceea ce se desfășura atunci în complex era un fel de petrecere înainte de dezastru.

Șefii acelei rebeliuni inofensive atrăseseră majoritatea lucrătorilor la restaurantul cu pereți de sticlă, după ce clubul își epuizase băuturile destinate angajaților.

Verne nu mai trecuse pe la Moonbay de la cina fatidică cu Moira, care din cine știe ce motiv nu se alăturase chefului acelor sclavi bine plătiți. Și nici plicticosul ei prieten nu venise.

Însă acolo se afla Siggy, șeriful orașului Lunii, cum îi plăcea să fie numit. Văzându‑l pe Verne că intră nehotărât, își ridică trupul uriaș pentru a‑l invita la masa lui.

În colonie circula zvonul că zdrahonul fusese selecționat ca să asigure cu cele 150 de kilograme o stabilitate suplimentară în condițiile de gravitație slabă a satelitului. Așezându‑se în fața lui, Verne se temu că polițistul avea să‑l interogheze pentru că a folosit unul din vehiculele destinate clienților. Întrucât Kumar îi interzisese să scoată vreo vorbă despre întâlnirile lor, și nici măcar despre existența lui, nu avea argumente să se apere.

Spre ușurarea lui, constată imediat că veteranul zdrahon nu știa sau nu avea intenția să intre în subiectul acela.

— E la bar limonadă cu aromă de absint la discreție, a spus Siggy, împingând un pahar spre Verne. Când o să mă întorc pe Pământ, o să mă îmbăt atât de tare, că o să afle toată Calea Lactee.

— Da… Dar până atunci mai e mult.

— Prea mult.

În acest moment, bărbatul păru să‑și dea seama de locul în ierarhie care îi corespundea și, ridicând din umeri, spuse foarte serios:

— Mâine începe munca cu adevărat, deși știu că ai fost foarte ocupat în ultimele zile…

Verne n‑avea habar cum să interpreteze aluzia aceea, așa încât se referi la activitatea deja cunoscută de întreaga comunitate.

— Da, să organizezi o bibliotecă nu‑i o sarcină ușoară, mai ales când nu ai văzut o carte în viața ta.

Siggy își trecu mâna prin părul cărunt, deja rărit, și, pe un ton de reproș, spuse:

— Eu nu știu cum de s‑a gândit șeful cel mare că asta ar putea fi o idee bună. Să nu te miri dacă vine un ordin de acolo de jos și te obligă să distrugi aceste… cărți.

— Așa ceva nu se poate întâmpla, răspunse Verne, scandalizat. În primul rând pentru că nu ne aflăm pe Pământ. În Pactul de la Frankfurt nu s‑a spus nimic despre o bibliotecă pe Lună. E la fel ca autoritatea ta, care este valabilă înăuntrul coloniei, dar nu în afara ei.

Comentariul acela, privitor la cărți, păru că‑l ofensează pe șerif, care izbucni:

— Nimeni n‑are putere în afară. Acolo e numai praf, radiații și moarte.

Spunând asta, dădu pe gât paharul, ca și cum ar fi vrut să se convingă că era o băutură alcoolică. Apoi se ridică anevoie și spuse:

— Baftă cu biblioteca ta. N‑o să mă vezi pe acolo.

 

            Liniște

       Să contempli zăpada

       Să te pierzi în ea.

 

În ultima sa seară ca bibliotecar în singurătate, Verne șovăia între doi poli de atracție. Unul era cartea de poeme a lui José Tolentino, arhiepiscopul Zen, care stătea mai departe pe masa lui și din care citea pe apucate. Celălalt era figura de Tarot care aterizase pe masa lui Kumar.

După experiența sa, Luna răsturnată însemna sfârșitul unei etape de autoamăgire și iluzii false. În parte, era o carte pozitivă, întrucât implica îndepărtarea unui văl care până atunci îl orbise pe cel căruia îi ghiceai. Totuși, prevestea și suferință emoțională pentru cel care crede că pășește pe teren ferm și, dintr‑odată, simte cum acesta i se clatină sub picioare.

Luna răsturnată mai arăta și o nemulțumire și o confuzie care se cer rezolvate, iar asta se potrivea cu ipotezele pe care le făcea în legătură cu portretul lui Ramana Maharshi, deși Kumar avea mult mai mulți bani.

Cum putea cineva să construiască prima așezare în afara Pământului și să nu se bucure de onoruri? Altul în locul lui s‑ar fi împăunat în fața clienților, ar fi avut idile cu angajații, ar fi participat la toate talk show‑urile de pe Pământ în calitate de omul anului.

Kumar nu binevoise nici măcar să explice că nu era mort.

Oare ce l‑o fi îndemnat să‑și construiască o a doua unitate de supraviețuire? Era atât de departe de orașul lunar încât, în caz de accident, ar fi murit singur, izolat, înainte de a putea primi ajutor.

Când îl întrebase despre viața sa de pustnic, Kumar se mulțumise să‑i spună: „Am citit până acum toate cărțile“, ca și cum asta justifica retragerea de pe orbită înăuntrul altei orbite.

Poate că pe Pământ Kumar citise deja toată biblioteca cu cărți de hârtie și ajunsese la vreo concluzie care îl prefăcuse în pustnic. Verne și‑a promis că data viitoare când îl va vizita îl va întreba despre toate astea.

Împresurat de aceste cabale, se hotărî să citească la întâmplare alt haiku din Fluturele și călugărul, cu speranța secretă că îi va da răspuns îndoielilor sale.

Domnul preferă

Să intre‑n casa noastră

Când noi suntem plecați.

Verne cugeta la tâlcul acestor versuri când ușa bibliotecii s‑a deschis pentru prima oară de când i se încredințase acest post. Supărarea provocată de această întrerupere se risipi la vederea chipului radios al Moirei.

— Iată că zidul a căzut! spusese ea. Tocmai s‑a deschis oficial biblioteca de pe Lună, chiar dacă cititorii tăi nu vor ajunge decât mâine. După ce s‑a așezat pe scaun de partea cealaltă a mesei, l‑a întrebat: pot să încerc?

— Ce să încerci? Ce vrei să spui?

— O carte… îl lămuri ea, nerăbdătoare. Niciodată n‑am văzut și nici n‑am atins vreuna.

— Desigur. O să‑ți caut ceva, spuse el punând cartea portughezului în sertar, lângă mica biblie a lui Elvis.

Nu dorea să împartă antologia poetică cu nimeni, nici măcar cu ea. Acela era un joc rezervat doar lui și tăcerii.

Făcând pe bibliotecarul pentru prima oară, alese piesa cea mai rară și mai valoroasă din toată biblioteca. Prima ediție din Asta este, o culegere de eseuri scrise în 1960 de Alan Watts despre Zen și experiența religioasă.

În plus, faptul că era semnată de misticul american făcea din ea un adevărat incunabul.

Moira primi cu o anumită reținere volumul acela vechi, cu un enorm „Asta“ violet în mijlocul copertei. Avea chef să‑l pună pe masa neagră, dar din respect pentru prietenul ei îl ținu mai departe în mână.

— Deschide‑o, o îndemnă el. Orice carte trebuie să fie deschisă.

Cu nesiguranța unei adolescente care se aventurează să ia pentru prima oară un drog, degetele fine ale Moirei întoarseră foile de hârtie până ce cartea s‑a deschis la capitolul Spiritualitate și senzualitate.

Ca și cum încerca să se încredințeze că de fapt îi plăcea ceva neplăcut, Moira își apropie năsucul de foaia de hârtie îngălbenită.

— A ce miroase? o întrebă el, amuzat.

— N‑aș putea să‑ți spun… E ceva ciudat. Aș zice că miroase a rânced, dar nici asta nu‑i exact. Încerc să găsesc cuvântul potrivit.

— Pot să‑ți propun unul.

— A, da? Care?

Înainte de a răspunde, Verne își spuse că imaginea Moirei zâmbind cu o carte în mâini era cea mai frumoasă din univers.

— Miroase a timp.

— Timpul miroase? Și fiindcă veni vorba, ce e acolo în spate? întrebă ea, arătând cu nasul spre ușa celui de-al doilea modul.

Amețit de fericirea momentului, Verne se duse să deschidă cu brățara ușa garajului.


Despre autor:

Scriitor, jurnalist și muzician, Francesc Miralles s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001–2002 cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări. În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de țări. În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cei doi au mai semnat câteva cărți vândute în sute de mii de exemplare și traduse în peste 15 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață (Humanitas, 2019) și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (Humanitas, 2020). Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat  Iubire cu „i“ mic (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în peste 30 de limbi, și continuarea sa din 2014,  Wabi-Sabi (Humanitas Fiction, 2018), precum și Biblioteca de pe Lună (La biblioteca de la Luna, 2019; Humanitas Fiction, 2020). Francesc Miralles colaborează cu El País Semanal, MenteSana și Radioul Național Spaniol și susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea.

Articole similare

O anchetă literară: “Misterul lui Henri Pick”, de David Foenkinos

Carmen Florea

Despre lumea parfumată, violentă şi senzuală a Imperiului Otoman

Jovi Ene

Filme de Crăciun și melodiile lor

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult