Editorial

Top 5 romane descoperite în tinda Bisericii

Copil fiind, am adorat să fiu ascultător de poveşti. Multe şi fără de sfărşit, dacă se putea. Iar printre ele se numărau adesea cele alese din scrierile biblice şi din Vieţile Sfinților, adunate într-o carte groasă cu coperţi albastre şi imagini despre care se spunea că înseamnă mai mult decât o mie de cuvinte. Vocile blânde ale bunicilor şi părinţilor mi le istoriseau pe toate, în vreme ce mintea celui mic de atunci îşi făurea propriile poveşti, menite să mă poarte fără încetare pe tărâmuri tainice, pline de lumină, frumuseţe şi înţelepciune.

Anii au trecut, iar atunci când omuleţul a devenit, la rându-i, cititor, nu mică mi-a fost bucuria când am descoperit că, deşi vârsta poveştilor presărate cu imagini se ascunsese, la rându-i, printre vibraţiile trecătoare ale timpului, toate cele spuse atunci au continuat să mă călăuzească pretutindeni, legând fără încetare tinda cea primitoare a Bisericii de freamătul neobosit al oraşului.

În această ambianţă, clasamentul de mai jos reuneşte cinci scrieri care mi-au ieşit în cale pentru a-mi reaminti faptul că, dincolo de patru pereţi aparent reci şi deloc primitori, se află o lume în miniatură, gata să îşi deschidă porţile pentru toţi – de la copilul inocent şi curios, la adolescentul aflat în căutarea unor adevăruri şi până la cei deveniţi deja oameni mari. Căci la vremea rânduită, lumina tindei Bisericii s-a intersectat cu luminile şi umbrele din privire, îndemnându-mă să descifrez lumea prin lentilele Binelui, dimpreună cu alţi oameni frumoşi. Cu timpul, mulţi dintre aceştia mi-au devenit buni sfătuitori şi prieteni, învăţându-mă că fiecare călătorie printre lumi şi cuvinte nu repezintă decât un binevenit prilej de a ne descoperi pe noi înşine şi de a înţelege faptul că, deşi suntem doar pasageri prin această lume, avem menirea să o înfrumuseţăm, presărând oriunde în jurul nostru picături din roua dragostei.

5. Cum am vrut să mă fac sfânt (Virgil Gheorghiu), Editura Deisis

Copii fiind, ne visăm adesea personaje trăitoare pe tărâmul nesfârşit şi plin de vrajă al basmelor şi legendelor, pentru ca mai târziu, însăşi realitatea să ne înzestreze spiritele cu iscusinţa de a descifra măcar o parte dintre tainele şi tâlcurile presărate în drumul nostru pentru a ne face mai puternici, mai îngăduitori şi mai senini în faţa obstacolelor. Iar pe măsură ce ajungem să ne numărăm printre cei mari şi purtători ai acelor poveşti pe cât de vechi, pe atât de bogate în înţelepciune, ochii minţii şi ai inimii tind să se deschidă cu o putere nebănuită.

Căci cu atât mai tainic şi mai luminos trebuie să fie visul de a deveni sfânt, deşi numele tău nu se află înscris printre cele cinstite între filele cărţilor bisericeşti. Iar în vreme ce vibraţiile lumii  celei dezlănţuite nasc în om un dor şi o sete mistuitoare de a gusta măcar o picătură din elixirul paradisului demult pierdut, copilul blând şi timid din noi caută să se retrezească la viaţă, străjuit  de ecourile acelei chemări care ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii, purtând în noi dragostea cea nemăsurată a lui Dumnezeu.

4. Dacă nu veneai Tu… (Maria Pastourmadzis), Editura Egumenita

Poate nu de puţine ori, atunci când răsăritul soarelui ne vesteşte că a sosit momentul să păşim într-o nouă zi, mintea cea mult prea extenuată şi acaparată de iureşul cotidian tinde să pornească în căutarea acelor oaze unde liniştea domneşte, îngăduind tuturor incertitudinilor şi prejudecăţilor să îşi găsească răspunsuri pline de înţelepciune. La rândul lui, acest drum presărat cu lumină se dezvăluie ca fiind unul sinuos, fiecare picătură dintr-un elixir dătător de viaţă şi speranţă putând da naştere, la rândul ei, unei dorinţe nestăvilite de a fugi cât mai departe de lumea cea atât de condamnată la dezlănţuirea haotică, refugiindu-ne într-un turn de fildeş.

Fără să prindem prea bine de veste, devenim prizonierii propriilor concepţii care, de multe ori încărcate de vraja utopiei, par că vor să ne lase să alunecăm într-o altă capcană, mult mai periculoasă, a însingurării şi a deznădejdii fără de margini. Iar atunci când mirajul dispare, nu ne putem nega statutul de prizonieri ai unui tunel tenebros, din care nu putem ieşi decât printr-o alegere pe cât de grea pe atât de importantă: fie urmând vocile şi sfaturile specialiştilor în armonioasa dezvoltare personală, fie învăţând să pornim zilnic la drum având drept far călăuzitor legătura indestructibilă cu Divinitatea.

Iar pe măsură ce fiecare pas îşi află nebăbnuite ecouri în stihurile unei rugăciuni, norul greu al certitudinilor condmnate la zdruncinare se lasă la rându-i angrenat într-o cursă contra cronometru, foarte asemănătoare cu nenumăratele competiţii fără de care lumea noastră cu greu ar putea înainta prin oceanul adânc presărat cu diverse borne temporale. Dar ceea ce o deosebeşte de toate acestea, este tocmai miza, în umbra căreia se află o mână proteguitoare şi un glas blând, ieşite în calea noastră pentru a ne trezi, reamintidu-ne că numai dragostea împreună-lucrătoare dintre Dumnezeu şi om vor scălda lumea în oceanul bucuriei şi al speranţei.

3. Idiotul (F.M. Dostoievski), Editura Polirom

A fost o vreme în care credeam, cu teamă, că fiecare pas prin lume nu diferă prea mult de o oarecare invitaţie de a juca teatru în faţa acelor priviri mult prea curioase şi tăioase care păreau să confunde sentimentele şi plăcerile nevinovate cu dorinţa de sfidare a unor reguli înţesate de prejudecăţi şi durerile sufletului cu mofturile, doar pentru că suferinţele conştiinţei nu se văd.

Până într-o zi, când un prinţ mi-a cuprins gândurile în mâini, purtându-le către lumea lui, acolo unde, dintre paşii de dans ai literelor şi freamătul faptelor, o cale plină de lumină părea să se deschidă. Iar o dată ajunşi pe ea, învăţăm să devenim, cu toţii, mesageri ai Binelui şi Frumosului, virtuţi despre care ştim, cu siguranţă, că vor ajunge să salveze lumea numai atunci când se vor lăsa decriptate dintre paginile îngălbenite ale cărţilor sau ale cuvintelor înţelepte rătăcite prin timp.

2. Pollyana – Jocul bucuriei (Eleanor H. Porter), Editura Sophia

De multe ori, prinşi în iureşul acaparator al lumii celei mari, avem nevoie de evadări ale spiritului către acele sfaturi şi poveşti înţelepte, care să ne reîntoarcă pe calea cea bună. Iar atunci când ni se pare că toate au fost spuse, cărţile acestei lumi ne vin în ajutor, cu răspunsuri pe cât de ancorate într-un trecut îndepărtat, pe atât de binevenite într-un prezent ieşit parcă din tiparele ordinii liniştite.

În această ambianţă, una dintre reţetele oferite citirilor dornici de a-şi recăpăta inocenţa se desprinde din întâmplările minuţios redate în scrierile închinate Pollyannei, care, fie copilă, domnişoară, soţie sau mamă ne invită, cu voce blândă, să îl luăm de mână pe cel cunoscut sau necunoscut de lângă noi şi, împreună, să descoperim Jocul Bucuriei.

Fără îndoială, de îndată ce ne vom lăsa antrenaţi în tainele acestuia, nu ne vom opri niciodată, şi nici nu vom obosi, pentru că vom înţelege că totul se rezumă la o singură şi preţioasă regulă, aceea de a privi şi primi cu seninătate şi recunoştinţă toate cele pe care viaţa le dăruieşte şi le îngăduie, spre dobândirea adevăratei împliniri.

1. Căprioara (Pr. Alexandru Torik), Editura Sophia

În contextul în care fiecare zi tinde să fie marcată de informaţii terifiante şi senzaţionale, din care aflăm că oamenii îşi pierd fulgerător vieţile, iar alţii câştigă lupta cu suferinţa cruntă într-un mod tot atât de inexplicabil, omul de astăzi devine adesea pierdut în mirajul ştirilor. Asistăm, astfel, la o permanentă scindare a conştiinţelor tentate să pună sub semnul tăcerii acele momente în care pragmatismul ştiinţelor concrete s-a dovedit a fi neputincios în confruntarea cu o forţă pe cât de nevăzută, pe atât de prezentă în destinul fiecăruia dintre noi, călători printr-o viaţă menită să ni se dezvăluie ca un important examen. Iar ceea ce am putea cataloga drept o promovare a acestuia cu o notă cât mai apropiată de cea maximă este aproprierea acelor cunoştinţe prin care învăţăm că, deşi suntem simpli călători prin această lume avem datoria de a înţelege că fiecare clipă din viaţă este un dar venit de Sus, şi un îndemn de a răspândi în jurul nostru seninătate şi compasiune.

O astfel de lecţie se regăseşte şi în paginile romanului Căprioara, care, asemenea oricărei alte poveşti pline de înţelepciune despre credinţă, iubire şi sacrificiu, ne reaminteşte permanent faptul că, „ceea ce nu te omoară este făcut să te întărească”. Iar acest fapt nu este cu adevărat posibil decât atunci când omul îşi întoarce ochii minţii şi ai inimii către Dumnezeu, transformând fiecare clipă a vieţii pământeşti într-o dovadă vie a credinţei lucrătoare prin iubire.

(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.librariasophia.ro/)

Articole similare

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Pe front în Războiul Crimeii”, de Robert B. Edgerton! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Top 10 cele mai bune cărți citite în 2020

Jovi Ene

Seri de teatru in Bucuresti (II)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult