„Insomnia”, de Sarah Pinborough
Editura Litera, București, 2023
Traducere Mihaela-Magdalena Dumitru
Sarah Pinborough reușește să ne ofere un thriller a cărui acțiune se lasă destul de mult așteaptă. Din primele 50 de pagini aflăm cine este protagonista, Emma Bournett Averell, o femeie de carieră, feministă, cu un trecut de care vrea să uite, să se rupă. Urmărim relația pe care o are cu sora ei mai mare, Phoebe, și mama lor, Patricia, bolnavă psihic, internată într-un azil. Rutina și viața de familie nu o lasă prea mult să mediteze asupra problemelor sale din trecut. Motiv pentru care se lasă cu greu convinsă de Phoebe să îi facă o vizită Patriciei. Rugăminte pe care o găsește stranie, știind că sora ei o ura, de altfel nici Emma nu o mai văzuse de 35 de ani.
Vizita este o experiență care nu face nimic altceva decât să răscolească răni pe care le credea închise, devine hipersensibilă, considerând comportamentul surorii sale ciudat. O senzație care pare să o bântuie ceva timp. Pe lângă asta mai este și fiul ei care nu pare să fie în apele lui. Cu toate acestea, senzația trece. Treptat este din nou acaparată de rutină, oricum, este doar un episod trecător, acum are alte preocupări. Cum ar fi cei doi copii minunați și soțul care îi solicită atenția mai mult de ceva timp. Acesta dorindu-și să renunțe la ocupația de casnic, la care, din câte aflăm din spusele Emmei, nu excelează. Ei bine, Emma se îndepărtează pentru scurtă vreme de umbra Patriciei. În ciuda acestui lucru persisită o anumită senzație de nervozitate.
Reia aproape obsesiv totul în minte, inspectează tot ce experimentează și resemnifică lumea. Se gândește la cum Robert se poate să nu mai fie de fapt atras de ea, la cum prietenele nu empatizează destul. O multitudine de gânduri care îi cresc nivelul stresului și mai mult, provocțndu-i insomnii. Atenția îi este suprasolicitată, există dovezi care îi susțin temerile privind relația de cuplu ce pare să fi intrat cu totul într-un punct mort. Este aproape obsedată de faptul că urmează să facă 40 de ani. De asemenea, feminitatea și spectrul social sunt alte două aspecte ale vieții sale pe care le reconsideră prin prisma experienței de mamă și a carierei. Este puțin jignită de prejudecățile care pun presiune pe ea, luptând cu gândul că și-a neglijat familia. Până acum am reușit să vedem ce anume se rotește în capul Emmei, dar, văzută din exterior, știm că este o femeie împlinită, pe scurt, cel puțin aparent, are o viață la care mulți visează.
Nu se văd insomniile și anxietatea care par să o devoreze din interior, sunt lucruri insesizabile pentru ochiul neantrenat, treptat începe să aibă parte de evenimente care o scot din rutină. Mașina îi este vandalizată în timpul nopții și crede că o bandă de adolescenți o vizează, pe lângă asta, revine din nou la problema vârstei de 40 care se apropie. Își amintește de mama ei și de faptul că în preajma aceleași vârste se confrunta cu insomnii, exact ca ea,așa că se înfiripă teama că îi poate urma parcursul. Până la urmă totul este înscris în ADN-ul ei, acaparată de tot felul de gânduri și de amintiri din copilăria ei oribilă se îndepărtează de familie. Nu ai cum să nu te gândești dacă putem sau nu să liptăm cu moștenirea genetică, dacă ne putem cumva salva din fața nebuniei, dacă Emma este în mod absolut condamnată să-și piardă mințile.
Tensiunea crește o dată cu desfășurarea lucrurilor, care sunt presărate cu detalii insinuante, Emma este un personaj mult mai greu de descifrat decât ne-am aștepta la început. Dacă totul este destul de ușor de intuit, da, avem de-a face cu o așchie care nu sare mai departe de trunchi, dar luciditatea analizei făcute de de Emma la început ne induce puțin în eroare. Devine interesant să speculezi, protagonista pare să nu aibă încredere în propriile sale acțiuni. Ne întrebăm până în ce punct ar putea să nu fie conștientă de ceea ce a făcut chiar și de la clipă la clipă.
Într-una dintre nopțile albe, se plimbă aiurea prin casă în încercarea de a se elibera de gândurile adunate de peste zi. Ajunge în bucătărie, unde observă că Robert scrisese pe tabla de protecție a chiuvetei cu litere mari: „PREGĂTIRI PENTRU ZIUA EMMEI”, puțin iritată, șterge rapid însemnarea. Urcă din nou în dormitor, dar este chinuită în continuare de insomnie, așa că revine în zona de zi să bea ceva cât să își calmeze nervii. În momentul acesta privește în mod involuntar panoul, pe care îl credea curat, și observă un șir de nume pe el. Acesta este doar unul dintre episoadele care ne fac să nu credem tot ce ne spune protagonista romanului.
Autoarea reușește să creeze suspans, totul se leagă, chiar și cele mai banale aspecte ajung să devină puncte cheie, o simplă vizită făcută mamei sale la spital reușește apoi să devină centrul gravitațional al întregii sale vieți. E ca într-un joc de domino, vizita este prima piesă doborâtă care pune totul în mișcare. O consultație oferită unei prietene privind divorțul își găsesște o nouă și mai profundă explicație. Dezvăluirea se face undeva între paginile 175-197, pagini care ne spun adevărul din spatele aparențelor. Descoperim în Emma o femeie singură în mijlocul mulțimii, lipsită de putere, lipsită de căi de acces la adevărul din cei apropiați ei. Familia pare că o exclude, de parcă ar conspira, fără să aprecieze eforturile făcute de ea pentru bunăstarea lor.
Evenimentele recente din viața ei o determină să mediteze mai mult asupra relației cu fiecare membru al familiei sale. Concluzia sa fiind una nu tocmai optimistă, adevărul pe care îl descoperă o face să creadă că nu a avut niciodată o conexiune reală sau profundă cu niciunul dintre ei. Desfășurarea lucrurilor fiind un fel de șir de cauzalitate obiectiv, străin de cine este ea cu adevărat. Emma este hiperanalitică, chiar dacă ochiul ei critic ne face să ne punem semne de întrebare în ce o privește suntem induși ușor în eroare. Dat fiind că realitatea ajunge să se plieze pe temerile sale. Rămâne la latitudinea noastră dacă să o credem sau nu, doar în final descoperim dacă am fost „părtașii” sau „prietenii” ei.
