Filme Filme americane

Al doilea nivel: Challengers (2024)

Challengers (2024)
Regia: Luca Guadagnino
Distribuția: Zendaya, Mike Faist, Josh O’Connor

Sunt un mare amator al tenisului și încă al câtorva sporturi. Iubesc și arta filmului. Întâlnirea lor ar trebui să fie una din rai pentru mine, și totuși, până acum, nu am văzut vreun film de ficțiune despre sport care într-adevăr să îmi placă. Competiția este dificilă. Turneele sportive înseși, atunci când sunt de bun nivel și când iți place sportul respectiv, sunt divertisment de cea mai bună calitate, spectacole cu suspens, cu personaje interesante (multe dintre ele le cunoaștem bine) și – ne place să sperăm – cinstite. Transmisiile sportive cu mijloacele tehnologice de astăzi ni le aduc în salonul de acasă. Încă nu am văzut vreun film despre sport care să mă captiveze ca un meci bun de tenis sau de fotbal sau ca o competiție atletică sau ca un concurs de patinaj artistic de nivel mondial. Nu am văzut nici vreun film care să mă facă să mă înflăcărez sau măcar să înțeleg ceva din acele sporturi care mă lasă indiferent. ‘Challengers’ (2024) promitea, mai ales că este regizat de Luca Guadagnino. Promisiunile nu au fost îndeplinite. ‘Challengers’ nu m-a făcut deloc să-mi schimb opiniile. Dar poate că nu este vorba despre un film în care sportul este subiectul principal, ci doar despre încă o comedie romantică?

Povestea este destul de simplă, deși nu este povestită în ordine cronologică. Art și Patrick sunt prieteni din adolescență, prieteni buni, acel gen de prietenie care durează sau toată viață sau până când întâlnesc fata de care se îndrăgostesc amândoi. Sunt și jucători de tenis, fac echipă în meciurile de dublu, dar toți amatorii de tenis stiu că ceea ce contează sunt competițiile de simplu. Apare în viața lor și pe terenurile de tenis Tashi, acel gen de fată superbă ‘de care nu poți să nu te îndrăgostești’ și imediat ce o văd (pe teren, unde altundeva?) amândoi se îndrăgostesc de ea. Este și o jucătoare de tenis excepțională, poate chiar mai bună decât ei. Băieții o invita pe fată la ei în cameră unde are loc prima din cele câteva scene din film pe care unii le vor considera geniale, alții discutabile. Pe cine va alege fata? Pe învingătorul din meciul de a doua zi, când cei doi joacă unul împotrivă celuilalt! Rivalitatea dintre cei doi va continua de-a lungul întregii cariere. Pe teren și pe plan sentimental. Art, care aparent va câștiga pe termen lung, nu va putea să-l șteargă pe Patrick din sufletul fetei. 13 ani mai târziu, Tashi – nevoită să renunțe la cariera din cauza unui accident – este antrenoare, dar și soția lui Art și mama fiicei lor. Nu l-a uitat însă pe Patrick, primul ales, și când cei doi bărbați se vor confrunta – la apus de cariere – la un turneu de rangul al doilea, pe teren se va petrece mult mai mult decât un meci de tenis.

Pentru Luca Guadagnino, ‘Challengers’ este al doilea film realizat în Statele Unite. Daca și-a propus să regizeze ca un american, a reușit, dar nu în sensul bun al expresiei. Nimic nu amintește de subtilitatea și complexitatea unora dintre filmele sale precedente (cele cu Tilda Swinton mi-au plăcut mult). Nu-l ajută nici scenariul original al lui Justin Kuritzkes, care nu reușește să evite locurile comune și care atunci când propune conflicte mai interesante le rezolvă în mod convențional. Singurul aspect care mi s-a părut bine abordat a fost cel al crizelor de sfârșit de carieră ale marilor sportivi – temă interesantă care merita o dezvoltare separată. Filmările meciurilor de tenis nu m-au entuziasmat, inclusiv efectele cu filmări lente sau unghiurile ‘din zborul mingii’. Sunt probabil prea alintat de jocurile marilor campioni pe care le văd din belșug la televizor. În plus, tenisul din film este mediocru, căci dintre actori doar Zendaya pare să se fi străduit să ia niste lecții de tenis mai intense. Rolul lui Tashi este complex și interesant, și tânăra actriță s-a descurcat destul de bine, desi pentru mine nu a reușit să elucideze până la capăt personajul femeii care este iubită și care iubește doi bărbați care se luptă pentru ea (pe terenul de tenis, dar nu numai). Daca intenția lui Zendaya este să-și construiască o carieră pe urmele lui JLo, este pe drumul cel bun. Daca însă are alte ambiții, începe să aibă probleme. Mike Faist și Josh O’Connor se descurcă onorabil în rolul adolescenților care devin bărbați pe terenurile de tenis, cu un plus pentru Josh, avantajat poate de faptul că este mai ușor de jucat ‘băieți rai’. ‘Challengers’ încearcă să fie mult mai mult decât încă un film despre tenis sau încă un film romantic despre adolescenți care se maturizează, dar nu prea reușește. Eu aștept documentarul cu ‘Nasty’ și marile turnee de tenis ale anului.

Nota: 5/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.creativebloq.com/news/movie-posters-2024)

Articole similare

Există întotdeauna un viitor: L’avenir (2016)

Dan Romascanu

Noul Val Francez, de Michel Marie

Dan Romascanu

Călătoria lui Gruber (2008)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult