Carti Carti de poezii

Frânturi de fantezie despre timp şi „despre sunetul bătăii de inimă” (de Petru Ilieşu)

„Despre sunetul bătăii de inimă”, de Petru Ilieşu
Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2022       

Este poate binecunoscut faptul că orice sunet al bătăii de inimă se dezvăluie ca o întruchipare a vieţii. Or, într-o lume intens guvernată de semnale şi zgomote, fiecare sunet tinde să ascundă o poveste, menită a se depăna pe măsură ce fiecare crâmpei de viaţă iese la lumină, în toată splendoarea lui. Şi astfel, nu de puţine ori, suntem îndemnaţi să devenim martorii unor întâmplări care, la o primă vedere, ne vor lăsa poate indiferenţi, pentru ca mai târziu să ne prindă în mrejele lor, asemenea unor incantaţii magice, ale căror cuvinte par să se îngemăneze într-o fascinantă muzică a vieţii şi a timpului.

Între aceste partituri în care fiecare cuvânt tinde să ascundă un şir nesfârşit de reverberaţii ale unei muzici demult rătăcite printre vibraţiile prezentului, volumele de poezie contemporană ocupă adesea un loc privilegiat. Şi deşi nu mai au, poate, aceeaşi rigoare a rimelor şi a ritmurilor scrierilor tradiţionale, ele caută permanent să se detaşeze ca o importantă punte între ochiul grăbit al cititorului şi penelul răbdător al celui ce înzestrează fiecare cuvânt cu viaţă, dându-i astfel şansa de a se transforma într-unul dintre sunetele atât de importante ale bătăii de inimă.

Nu mică ne va fi astfel mirarea atunci când vom descoperi că fiecare dintre poemele adunate în volumul semnat pe Petru Ilieşu propun atât o invitaţie pe tărâmul misterios al cuvintelor purtătoare de poveste, cât şi o propulsare mai puţin obişnuită în miezul unor muzici care, deşi lipsită de sunete propriu-zise, caută să ne conecteze, fără încetare, la un fenomen deja existent în noi, la întregul arsenal de sunete ale bătăii de inimă.

Rând pe rând, vom pătrunde în diversele cotloane ale memoriei unui anume domn Ioachim, a cărui identitate se confundă nu doar cu aceea a unor personaje care au câştigat deja lupta acerbă cu trecerea timpului, ci şi cu aceea a unui aspru judecător al vieţii. Călătorind haotic pe tărâmul unor amintiri menite să se apropie şi chiar să depăşească graniţa cu nisipurile mişcătoare ale delirului, protagonistul se înveşmântează, de fiecare dată, cu o mantie măiestrit ţesută cu fire de lumină şi melancolie. El este, iniţial, tânărul timid care, alături de Hans Castorp şi Blecher, dar şi de conchistadorii lui Dali / porniţi şi ei în căutarea paradisului, rămâne prizonier în penitenţa adolescenţei sale, sperând că doar aşa va reuşi să umilească şi să îmblânzească întreaga armată de demoni care îşi dau bătălia cu fiecare dintre noi.

Mai apoi, acelaşi personaj învăluit în mister, caută să îşi confunde identitatea cu cel care l-a înzestrat cu viaţă şi despre care aflăm că nu este doar semnatarul unor poezii manifest, ci şi regizor de teatru experimental. Şi astfel, deloc întâmplător, imaginaţia tulburată a domnului Ioachim caută să definească viaţa ca pe un scenariu de film, unde personaje fără legătură între ele se întretaie fără a se atinge şi fără a se cunoaşte, dând însă, naştere, la o poveste ce pare a se vrea permanent rescrisă, chiar dacă finalul ei va rămâne pentru totdeauna necunoscut. Chiar şi o banală călătorie cu trenul devine, în consecinţă, o descindere pe un tărâm străin, în care fiecare dintre pasageri nu este altceva decât unul dintre acele personaje anonime şi trecătoare, care n-au lăsat  în urma lor decât contururile vagi ale unor siluete trecând părelnic pe culoar / ştergând în dreptul ochilor sticla aburită / şi privindu-ne respiraţia în aerul rece.

La o primă vedere, cuvintele nu par a avea vreo noimă, ele dezvăluindu-se doar ca întruchipări ale unei minţi captive într-un delir continuu. Dar pe măsură ce întregul şirag de poeme se lasă pătruns cu mintea şi privirea, fiecare cuvânt tinde să scoată la lumină acea culoare care, împletindu-se cu restul nuanţelor de pe paletă, deschide portalul spre un nou tărâm. Şi astfel, deşi poate nu alocăm prea multă vreme descifrării acestor pagini desprinse din viaţă, nu putem nega faptul că în spatele fiecărui vers se ascunde, în tăcere, o anumită muzică. Paleta ei de durate şi intensităţi este vastă, asemenea oricărei corole de sunete, chiar şi a aceleia ce se poate desprinde din vibraţiile inimii, ca vestitoare a vieţii şi purtătoare de cuvânt a tot ceea ce suntem, fără a se lăsa văzut. Iar atunci când povestea caută să se apropie de final, nu înseamnă neapărat că ea s-a sfârşit pentru totdeauna. Şi astfel, fiecare dintre noi ne regăsim, poate, în existenţa intrusă a domnului Ioachim, lăsându-ne mâna să bată tactul vieţii, în vreme ce mintea pluteşte neobosită pe tărâmul mirajului, acolo unde parte din noi înşine a dispărut demult o dată cu personajele, şi de unde însuşi timpul pare că s-a retras pentru a face loc timpului de după coperta ultimă a cărţii/ acolo unde nu mai există decât realitatea, la rândul ei înveşmântată într-o obscură piele de hârtie.  

Puteți cumpăra cartea: Editura Tracus Arte/Cartepedia.ro.

Surse imagini: https://www.cartepedia.ro/, https://www.banatulmeu.ro/, https://ziare.com/.

Articole similare

Lumea privită cu ochi de adolescent: „Să trăieşti cu o presiune constantă”, de Alina Pietrăreanu

Ana Maria Cazacu

Fenomenul Burnout – un moft, un stigmat, o cale de reconectare la viaţă

Ana Maria Cazacu

Suită de povestiri pentru şi despre femei: „Fericire clandestină”, de Clarice Lispector

Ana Maria Cazacu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult