Carti Carti de poezii Recomandat

Alți veleitari: Antologia „Limba noastră cea română”, de Ligya Diaconescu

foto liga scriitorilorAntologia „Limba noastră cea română”, de Ligya Diaconescu

StarPress 2014, Editura Olimpias, Galați, 2014, 244 p.
Prefață de Al. Florin Țene

Antologia Lygiei Diaconescu („Limba noastră cea română”) este o colecție ce adesea duce cu gândul la un mecanism pe care îl descrie Umberto Eco în Pendulul lui Foucault; o editură poate prospera doar dacă flatează, doar dacă integrează numele unor autori într-un context valoric sigur, dacă îi publică pe anonimi, într-un dicționar, să zicem, alături de clasici, pentru a le cere apoi bani nu clasicilor (că nu mai sunt…), ci anonimilor contemporani. Se poate și doar dacă realizezi o operă cu anonimi, cu condiția să plătească: atât locul lor în Panteon, cât și un număr de exemplare. Aceasta e ușa din spate. Pe ușa din față pot intra principiul, valoarea etc.

Nu există astfel niciun risc, s-ar zice, de a ieși cumva în public, cu adevărat, astfel de producții: ele au circuit închis, pseudoautorii fiind spoliați de un editor oarecum abil și cu foarte mult timp liber. Pentru cazul în care publicul larg s-ar putea întâlni cu astfel de autori, am să dau citate în special din CV-urile autorilor, pe care și le trec cu multă mândrie înaintea producției lor.

Și sunt autori: vreo sută, cuprinși în 244 de pagini A4, sub coordonarea lui Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români, organismul-oglindă al veleitarilor care nu au putut intra în circuitul profesionist; de altminteri, pare că Țene se ascunde în spatele Lygiei Diaconescu, pentru că înregistrează într-un cuvânt înainte, cu vădită satisfacție, apariția acestei „pietre” la „temelia Marei Catedrale a Literaturii Române”, majoritatea autorilor fiind membri ai Ligii Scriitorilor Români, culeși de pe toate meridianele.

Având în vedere și această Catedrală Literară a Neamului, apar „enoriașii” (ca să continuăm metafora prefațatorului); astfel, la p. 73, un autor spune cu mândrie: „posibilă publicare a unor lucrări de proză scurtă în revista Contemporanul – circa 2003 (datorită amânărilor nu a mai urmărit evoluția acelor lucrări)”. Preponderent sunt profesori de fizică, de matematică, de română ș.a. ieșiți în genere la pensie, care au dat în patima versurilor cu rimă, foști directori de școală, cu aceeași patimă.

Motivul pentru care doamnele folosesc în genere două nume (cel dinainte de căsătorie și cel de acum), spune Eco în același roman, este de a fi cunoscute atât de vechii prieteni (vechiul anturaj), cât și de cel de acum; astfel, culmea-culmilor, întâlnim nume de autoare precum: „Ana Cristina Popescu (fostă Mâțu)”. Un autor care se laudă cu profesiile părinților, apoi ale fratelui și cumnatei, despre sine adăugând doar că e inginer la o firmă din urbea X… O învățătoare nu ne spune exact când s-a născut, din cochetărie, dar ne asigură că a văzut lumina zilei în Iași, „capitala Moldovei lui Ștefan cel Mare și Sfânt”. Alții își trec în CV-ul premergător toate cursurile pe care le-au absolvit, inclusiv cele de calculatoare sau de „primul ajutor” ( a se vedea p. 112). Onest este și cel care se recomandă „profesor de liceu până la pensionare, apoi de doi ani am trecut la preocupări literare”. Uneori, în această mare de veleitari, se întâlnesc și unele nume de scriitori profesioniști (Cristiana-Maria Purdescu, Mariana Zavati, Alexandru Anca), cu o vizibilitate mai mică însă, sperând astfel la o circulație mai amplă; este combinația necesară pentru ca un astfel de volum să fie nociv din punct de vedere cultural, atunci când ar cădea în mâinile necunoscătorilor.

Nici pe departe literatura română nu se exprimă prin astfel de antologii dubioase, care nu fac decât să gâdile orgolii și să umple unele buzunare; sunt balastul sau partea întunecată a literarului, care nu fac decât să dea o imagine a ambițiilor unor oarecare, exprimate chiar cvasi-instituțional (Liga Scriitorilor Români are filiale în diferite zone tradiționale ale țării, după cum aflăm din prezentările autorilor, încercând astfel să se substituie, la nivelul acesta, Uniunii Scriitorilor).

Iar numărul lor – legiune.

Articole similare

Măștile poetului: La pierderea speranței, de Nicolae Prelipceanu

Dan Gulea

Jurnal rusesc, de John Steinbeck

Dan Gulea

Flăcări, foc, arderi interioare în raportul verbal-vizual. Eseuri despre artă și literatură, de Simona Ardelean

Dan Gulea

4 comments

Dorin Dorian 6 noiembrie 2014 at 07:36

Articolul este tendenţios.Numai în România a rămas Uniunea Scriitorilor care este de sorginte comunistă.În toate fostele ţări socialiste US s-au desfinţat.Din indicaţiile Uniunii Europene s-a înfiinţat Liga Scriitorilor, pentru democratizarea mişcării scriitoriceşti din România.Uniunea Scriitorilor este plină de foşti securişti şi analfabeţi.Liga Scriitorilor are 18 reviste, 33 de filiale în ţară şi străinătate.Toate acestea cu bani privaţi.US mulge “vaca” bugetului de stat, adică ia din banii contribuabililor.Iar de profilul moral al unor scriitori din US nu mai vorbim.Nişte beţivi şi veleitari. […]
Comentariu moderat din cauza jignirilor conținute.

Reply
Florea Marin 6 noiembrie 2014 at 07:39

Al.Florin Ţene este un mare scriitor şi un manager cultural de inegalat ce le lipseşte celor de la Uniunea Scriitorilor.Al.Florin Ţene este o nobleţe de OM.

Reply
Jovi 6 noiembrie 2014 at 09:04

Să înțelegem că vă lăudați singur?

Reply
Marius B 3 decembrie 2014 at 15:32

Va salut.
Sunt unul dintre “enoriasi”. Da, am mentionat in CV: “posibilă publicare a unor lucrări de proză scurtă în revista Contemporanul – circa 2003”. Si asta pentru ca mi s-a confirmat ca vor fi publicate. Am discutat telefonic de cateva ori si mi s-a confirmat “da, e ok, le publicam”. Cum insa citind noile numere de atunci ale revistei nu a aparut nimic, am reluat legatura pentru a afla ca datorita unei serii dedicate memorialului durerii, sau asa ceva, aparitia lucrarilor era amanata. Dar s-a tot amanat si m-am cam plictisit, asa ca am renuntat sa insist sau sa urmaresc fiecare aparitie a revistei (probabil un enorias nu prea constiincios). Povestea poate fi verificata cu d-na Aura Cristi (nu am idee daca mai lucreaza la Contemporanul, dar cu siguranta poate fi gasita in ziua de azi).
Daca precizarea merita facuta in CV, cu siguranta ar fi datorita acceptarii lucrarilor respective spre publicare, si nu datorita aplicarii tusului. Dar ar fi fost cred o inexactitate sa afirm ca s-au publicat, avand in vedere ca nici pana in ziua de azi nu stiu précis (si recunosc, nu prea ma intereseaza si nu sunt sigur daca reprezinta mare lucru).
Sunt de accord ca formularea din CV era cam ambigua, dar comentariul punctual la mentiunea aceasta de CV a cam fost facuta in necunostinta de cauza. Ce vreau sa spun cu asta e: stiti povestea cu piatra.
In rest sunt din pacate de acord in privinta antologiei; tocmai o termin de citit, cu anumita surpriza. E destul de “trista”.
Numai bine.
Marius

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult