„nick cave@bergen”, de Andrei Zbîrnea
Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2021
Pe Andrei Zbîrnea l-am cunoscut pe viu la FILIT Iași. Era grăbit, părea gata să ia cu asalt lumea literară și când m-a văzut mi-a pus în brațe ultimul său volum de poezii. Părea un gest atât de cald, de parcă primeam un soi de copil în grijă. Să o citești! Acesta i-a fost îndemnul, iar eu, prinsă în euforia momentul, mi-am promis că o voi face.
M-am conectat la poezia lui Andrei Zbîrnea din volumul „nick cave@bergen” cu maximă atenție, pentru că mi s-a părut aidoma acelor performance pe care le făcea Marina Abramovic. O coardă întinsă spre mintea cititorului, croită din reflecțiile unui sine ce pare să încerce teritoriul fragil al relațiilor interumane:
iubirea e un balansoar ce taie aerul
o poți atașa brelocului
numai tu și cu mine știm că mergem spre vest
Structurată într-un triptic, de la parte la întreg, cartea are implicații sentimental nostalgice. Avem un Bergen alias Berceni, în care: „orașul se desface ca un evantai” și avem o serie de observații parcă desprinse dintr-un roller coaster, în care ne plimbă autorul.
Dacă ar fi să intuiesc structura fundamentală și ideatică a volumului, atunci „Bergen” ar fi compartimentul prezentului adult, în care se împletesc senzații cu dimensiuni vizuale:
strada principală se deschide la nouă fără zece la fel ca banca pentru dezvoltare din bergen norvegia mirosul cireșelor plutește bunelul îi cumpără copilului o papiotă cu ață galbenă
pentru la școală
când tu aveai, eu nu
În compartimentul secund, intitulat generic „Alerte de verificare a realității”, autorul pare să se ancoreze într-o realitate a aparențelor, folosind concluzii precum: Oricât am încerca noi să fabricăm realități virtuale, nu vom fi altceva decât niște mistificatori. Suntem martori la o maturizare fulminantă și pe alocuri dureroase, mai ales când poetul descoperă că „cinismul ți se potrivește ca o pălărie de fetru”.
În ultimul capitol, descoperim o rememorare a trecutului din Urziceni, un fel de reconectare la tot ce înseamnă originile sinelui. Poetul rememorează flashback-uri dintr-un trecut în care Oamenii cinstiți nu câștigă / niciodată la loto și își trimit copii să umple / sifoanele undeva aproape de gara din urziceni
Cumva din toată muzicalitatea acestui volum, Andrei Zbîrnea reușește să delimiteze și un fundal social acut, incluzând perspective asupra consumerismului, a ipocriziei sociale în care ne complăcem și a felului în care începem să trăim prin nebunie, aidoma unor porumbei din Bergen.
Cu riscul de a fi părtinitoare sau nu, poezia lui Andrei Zbîrnea mi s-a părut o sumă de experiențe autobiografice, de observații fine, ușor tăioase pe alocuri, dar pe care fiecare cititor le va percepe într-un alt fel. Am citit undeva că autorul nu poate face nimic cu misteriosul proces de receptare a unui text, iar acest lucru e cu atât mai valid în cazul poeziei, care e similară unui fel de vivisecție, în care creatorul poet își „taie” pe viu emoțiile și le reînnoadă, le amestecă într-un joc de cuvinte care emoționează sau înfurie.
