Editorial

Peter Michl (proză de Marian Ilea)

Iarna sosea în Herina către sfârşitul lunii noiembrie. În patruzeci şi opt de ore nămeţii erau cât gardurile. Osima Michl ieşea în stradă  cu schiuri făcute de nenea Grosser, tâmplarul, care avea atelier cu scule aduse din Slovacia. Tălpile schiurilor, bine şlefuite, zăpada aspră scârţâind la fiecare pas. Îți ardeau urechile sub căciula de blană de iepure. Te înţepau obrajii.

Noaptea, Osima Michl simţea ochii lucioşi ţintuind-o. I-ar fi putut atinge cu mâinile. Aburii din gura lupului i se topeau pe palton. Îşi ascundea faţa în gulerul aspru. Strângea din ochi. Era dureros. Privirea parcă se lipea, se agăţa de partea de sus a gardului. Din pricina gerului. Lupul îşi vedea de drum.

„Pe sfrijita lui Michl n-o doreşte nici lupul ”, zicea tâmplarul Grosser.

Tot într-o iarnă geroasă, privirea tatălui Peter Michl a alunecat lin în ceaţă. S-a dus. Pe la cântatului cocoşilor.

Osima se plimba cu schiurile făcute de Grosser tâmplarul şi cu privirea pierdută în jurul casei. Nu mai auzea scârţâitul zăpezii. Timp de trei zile, casa i s-a părut îngălbenită. S-a depărtat de ea numai cât să se poată întoarce. Cât să vadă iar acoperişul. Îi era frică. Închidea ochii ca să dispară strada. Se vedea în casă. Mânca fără să crâcnească. Sfrijita nu mai făcea mutre în faţa blidului cu zeamă de linte.

Mama Rebecca Michl, cu ochii blânzi şi mâinile ei muncite, îi spunea : „Ne-am plăcut şi ne-am luat. Apoi am avut pentru ce să mă sfarm. În bucătărie, la via de pe deal, în munţi. Taică-tău şi-a făcut casa cărămidă cu cărămidă şi lemn cu lemn.” Mama Michl plîngea.

Tavanul camerei era compartimentat cu precizie, decorat cu triunghiuri în negru, roşu şi verde muştar. Pe duşumea erau preşuri colorate, ţesute-n casă. Osima se încălzea la soba de teracotă din cahle smălţuite, pictate cu lebede şi nuferi de un verde închis.Uşiţa sobei cu dantelă de fier. Dimineaţa mirosea a mere coapte de cu seară, supă de laşte, griş berlinez şi cârnăciori cu mazăre. Osima mânca seara sufleu de orez. Cu atâtea mirosuri camera devenea luminoasă şi în întunericul nopţii.

Rebecca Michl aproape terminase Kochschule la Tatariv. Punea borcane cu murături care aveau „dichis”. Feţele de masă din damasc alb, apretate că te puteai tăia în ele, brodate cu flori pe mijloc ori cu etamină cusută cu „muscuţe”.

De dor, mama Michl prinse a se usca pe picioare. Rămăsese cu părul lung şi neîngrijit. Ajunsese să semene cu figura sculptată ce veghea Herina de pe un zid al bisericii. În biserică, unde preotul se ruga, tata Michl avea o strană sculptată şi decorată cu intarsii.

În Herina familiile de vază puteau sărăci peste noapte. Pe Michl-i lumea îi credea încă înstăriţi. Nimeni nu le asculta povestea. Tatăl Michl le spunea la cină : „Cine nu poate asculta spovedanii împotriva sa, nu poate călăuzi pe nimeni.” Îşi făcea o cruce largă. Apoi sorbea cu poftă din blidul plin cu supă de laşte ori cu zeamă de ţelină.

X X X

Peter Michl a fost proprietarul caleştii cu patru cai care aducea oameni şi cufere de la gară până-n centrul oraşului. Când l-a adus pe episcopul din Hust i-a spus caleştii „trăsură elegantă”. Oamenii se aplecau până la pământ. În faţa bisericii erau aşteptaţi de către Lală Marcu – preotul, care s-a închinat cucernic. Episcopul a coborât ţanţoş. „Mai bine-l aduceam cu vehicolul pentru coteţele de găini”, i-a spus Peter Michl acarului Nagel.

„La noapte când o să închid ochii, nările îmi vor adulmeca incendii”, a mai şoptit Peter Michl în urechea stângă a acarului Nagel.

Mama Michl a făcut foi rotunde cât lopata. Aluatul fin, cu douăzeci de ouă, s-a copt împreună cu pâinea. A ieşit blatul vârtos şi pufos. L-a pus să se odihnească preţ de-un ceas. A adăugat brânza dulce de vaci, smântâna groasă şi zahărul cu vanilie. În cinstea episcopului.

„Oameni buni şi parohule Lală, ştiţi ce vrea să însemne biserica în ţara asta ?”a cuvântat episcopul în piaţa Herinei.

„Dar Dumneavostră ştiţi unde vă aflaţi ?!”, l-a întrebat preotul pe episcop.

„Văd că nu vă daţi bătut”, a răspuns episcopul.

„La vârsta mea, nu mai e cazul…”, a spus preotul.

„Sunteţi un mare sentimental”, a spus episcopul.

„ Nu, aşa am fost eu educat”, a spus preotul.

„Să fie din cauza matematicii ?! ”, a întrebat episcopul.

„Şi matematica are rosturile ei”, a spus preotul.

„Nu vă pot obliga, fireşte, dar vă pot ruga : scrieţi o carte despre matematică, dacă asta ne-ar putea întări credinţa”, a spus episcopul.

„Nu pot să mă motivez.”, a spus preotul.

„Matematica e o ascuţitoare a inteligenţei. Ar trebui să fie utilă şi credinţei. Ajutaţi-ne !”, a spus episcopul.

„ O să mă mai gândesc. Poate o s-o scriu !”, a încheiat preotul.

Episcopul s-a întors înspre mulţimea din Piaţă. „Tuturor celor credincioşi prezenţi şi viitori… sănătate !”. Ropote de aplauze.

Articole similare

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în aprilie 2021

Jovi Ene

Festival de Cannes 2010

Mihaela

Simetria dorințelor, de Eshkol Nevo (fragment)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult