Editorial

“La Casa de Papel” sau cum să cucerești lumea cu o producție spaniolă! Totul despre serialul de pe Netflix!

“La Casa de Papel” sau “Money Heist”, cum a fost tradus în limba engleză, a devenit deja una dintre cele mai urmărite producții de pe Netflix. Jaful de la Monetăria Spaniei, dirijat de “El Profesor” și opt infractori ce par a nu avea nimic în comun a câștigat publicurile din țări ca Germania, Belgia, Italia sau Brazilia. Și în țara noastră devine din ce în ce mai populară. Care este povestea ei însă?

Producția “La Casa de Papel” a fost creată de regizorul Alex Pina, un veteran al producțiilor de televiziune din Spania. A fost inițial difuzată de postul local Antena 3, în două părți, un sezon. A avut premiera pe 2 mai 2017, iar pe 25 decembrie 2017, Netflix a decis să o difuzeze pe platforma sa globală, după ce fusese valabilă numai pe Netflix Spania. Decizia a venit după o schimbare de direcție de marketing a gigantului online de a cumpăra producții locale, cu povești demne de urmărit din Europa, Orientul Mijlociu, sau Africa, pentru a aduce un plus de noutate, culoare și diversitate site-ului. Decizia se pare că a fost de bun augur, pentru că achiziția “Money Heist” s-a dovedit a fi un pariu câștigător. Internauții au început să o urmărească din ce în ce mai mult și, cum vorba circulă repede, a ajuns să fie un fenomen online. Conform declarațiilor lui Ted Sarandos, Chief Content Officer al Netflix, “La Casa de Papel” a fost cea mai urmărită serie din toate producțiile străine ce sunt disponibile pe Netflix, “non-English series”, în primul trimestru al anului. Și alte producții europene alese de Netflix au arătat că producătorii au mână bună: “Peaky Blinders” (UK) sau “La Mante” (Franța).

Ideea din jurul seriei nu este deloc nouă, cu toții am mai urmărit filme sau seriale create în jurul unui jaf. Și aici putem aminti fie de “The Italian Job”, unde Charlize Theron și Jason Statham sunt implicați într-un jaf de…lingouri de aur, ce valorează 35 de milioane de dolari sau putem aminti chiar de “Ocean’s Eleven”, unde George Clooney și Brad Pitt interpretează doi hoți ce plănuiesc să jefuiască trei mari cazinouri: Bellagio, The Mirage sau MGM Grand Casinos.

Revenind la “La Casa de Papel”, jaful în stil spaniol a fost gândit de un personaj cu un trecut obscur, numit în film “El Profesor”. Aflăm mai târziu că îl cheamă Sergio Marquina, interpretat de Álvaro Morte, iar planul genial pus la cale de acesta a venit ca un omagiu pentru tatăl său, un alt infractor care a fost împușcat în fața unei bănci. “El Profesor” reușește să strângă lângă el opt tâlhari, cu perspective îndoielnice, ce nu par să aibă nimic în comun decât infracțiunile comise. Acțiunea este prezentată prin ochii lui “Tokyo”, personaj interpretat de Úrsula Corberó. Pe parcursul serialului, veți observa că apar flashback-urile, ce au rolul de a da dinamică acțiunii, a crea suspans, dar și pentru a explica următoarea mișcare a fiecărei tabere. Planul este aproape perfect, doar că “El Profesor” nu o ia în calcul pe procuroarea care se ocupă de jaf, Raquel Murillo, interpretată de Itziar Ituño. Între cei doi, începe un joc de-a șoarecele și pisica, ce se termină chiar surprinzător, pentru cei care au urmărit seria până la final. 

Planul jafului este ca cei opt tâlhari să printeze 2.400 de miliarde de euro la Monetăria Spaniei, iar pentru acest lucru au nevoie de fix 11 zile să stea închiși. “Capul” întregii operațiuni pune la cale mutări menite să deruteze poliția și să câștige timp. Problema intervine și atunci când înăuntru sunt și cei 67 de ostatici, unii mai docili, alții mai răzvrătiți. Cei opt tâlhari primesc nume de orașe ca să se identifice între ei și toți poartă măști cu Salvador Dali, celebrul pictor spaniol. 

Cele două părți ale primului sezon te țin cu sufletul la gură, iar dinamica și suspansul acțiunii par să contribuie la succesul producției lui Alex Pina.

Dacă sunteți curioși, serialul este disponibil și în România și se preconizează că sezonul doi va apărea în 2019 și va fi produs în exclusivitate de Netflix.

(sursă fotografii: Wikimedia.com)

Articole similare

Prognoza pe luna asta: se anunță averse intense de filme & seriale noi | Octombrie pe Netflix

Jovi Ene

Conversații cu lumea morților: Personal Shopper (2016)

Dan Romascanu

Crime și pedepse: Que Dios nos perdone (2016)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult