Editorial Recomandat

Fragment în avanpremieră: ”Scriitori la poliţie”, coordonator Robert Şerban

scriitori-la-politieFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Scriitori la poliţie”, coordonat de Robert Şerban, apărut de curând la Editura Polirom. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Cu toţii avem amintiri mai mult sau mai puţin plăcute despre întîlniri cu oamenii în uniformă, dar cele mai frumoase poveşti despre poliţişti vin, cu siguranţă, de la scriitori. Momente comice sau de-a dreptul tragice, ieşiri ingenioase din situaţii critice sau autodenunţuri involuntare, pe toate le găsiţi în Scriitori la poliţie, o carte care reuneşte declaraţii pe proprie răspundere ale oamenilor de litere despre ciocnirile lor cu oamenii legii.

„Am auzit, de-a lungul timpului, multe poveşti născute din intersecţia scriitorilor cu oamenii legii, spuse de primii. Majoritatea cu haz. Toate cu tîlc. De ce n-ar sta o parte dintre ele într-o carte? De ce să nu aflăm noi cum relaţionează cele două categorii sociale cînd au contact una cu alta? Aşa că am invitat scriitori din generaţii diferite să dea cu subsemnatul despre întîlnirile lor cu poliţia. Sau cu miliţia. Şi au făcut-o. Nu ştiu dacă doamnele autoare şi domnii autori din această carte chiar au păţit ceea ce povestesc ori se joacă niţel cu imaginaţia. Domniile lor se jură că totul e întocmai cum scrie aici. Eu, unul, îi cred. Şi, oricum, atît timp cît există poliţie care să stabilească ce este şi ce nu este adevărat, nouă, celorlalţi, nu ne rămîne decît să stăm liniştiţi la locurile noastre. Şi să facem un lucru brav: să citim.” (Robert Şerban)

Fragment în avanpremieră:

Istorioare cu poliţişti răi şi buni

Mihail Vakulovski

De la Antoneşti la Chişinău am circulat cu media de 50 de kilometri la oră, asta din cauza „drumurilor”, cele mai proaste drumuri pe care am mers undeva vreodată. Dar, imediat după ce am ieşit din Anenii Noi şi am intrat pe şoseaua dinspre Tighina, ne-a oprit poliţia. Că cică mergeam cu 60 de kilometri la oră prin sat şi că amenda minimă e de 400 de lei (moldoveneşti). Plus 3 puncte de penalizare. „Care sat?” „Aista.” „Aici, pe şosea?” „Da, e sat.” „Nu văd nicio casă.” „Hai sî faşi cunoştinţî.” Adică să mă conving că am mers cu incredibila viteză de 60 de kilometri pe oră. N-a fost posibil fără mită, să nu mai caut banca minunată etc., mi-am lăsat 100 de lei şi pe restul li I-am dat la şacalii-işaci, sublocotenent (sau aşa ceva) Ţurcan, ăla cu „sî faşi cunoştinţî” şi, în maşină, ăla care cerşea mită, cu ochii albaştri-tulburii, mic şi cam umflat. Ţac-pac şi mai mult de a 3-a parte a pensiei mamei s-a dus pe gura bovinelor. Faza neplăcută e că mergeau multe maşini, toate mai tare decât noi, care abia intraserăm pe şoseaua centrală, unele ne-au depăşit chiar de faţă cu ei, dar băloşii ne-au oprit exact pe noi, doar pentru că avem numere ro. E bine să fii român – în Vest te fut doar pentru că eşti român, în Est te fut doar pentru că eşti român. Eu zic că poliţia md e o imagine exactă a sărmanei ţărişoricuţi, cum ar zice poetul Matcovschi, iar vânătoarea asta de străini e un fel de demonstrare a vestitei ospitalităţi moldoveneşti. Mai rău a păţit-o poetul Marius Ianuş, imediat după ce s-a lăsat de postmodernism şi a îmbrăţişat creştinismul extremist. Se ducea la Baştovoi, iar înainte să intre în Chişinău, s-a oprit să-l întrebe pe poliţistul care e mereu acolo cum ajunge la Chişinău. Ăla i-a spus să treacă prin krugovaia (sensul giratoriu) şi s-o ţină tot înainte. Trece Ianuş prin giratoriu şi e oprit de acelaşi poliţist şi… amendat, că e interzis să faci krugovaia, dacă te duci la Chişinău. Ca-n Harms, Caragiale, Eugen Ionescu, Urmuz, Matei Vişniec sau Dumitru Crudu…

O dată (mai exact, în iulie 2011) am petrecut-o pe Carmina până la autocar, se ducea cu corul „Melos”, din care face parte, la un concurs în Austria. Am lăsat-o la Biblioteca Judeţeană din Braşov şi mă întorceam acasă. N-am mers nici 500 de metri şi la intersecţia de după For Sale mă opreşte poliţia, exact acolo unde îmi riscam viaţa la propriu măcar de două ori pe zi – în drum spre serviciu prima dată şi a doua oară când mă întorceam, peste deal, spre casă. Semnalizez dreapta, opresc încet, deschid geamul (nu, nu cânta Nu ne mai trageţi pe dreapta, ni s-a stricat MP3-player-ul). „Documentele”, spune poliţistul. Îi dau carnetul md de şofer şi certificatul maşinii, îmi cere şi asigurarea. „De ce mergeţi cu luminile stinse?”… Îl strigă pe celălalt poliţist, îi dă carnetul meu şi-i spune să-l verifice, iar pe mine mă întreabă dacă am băut ceva. M-a apucat râsul… el pune caietul la faţa lui şi-mi zice să suflu. Celălalt poliţist exclamă vesel: „Aaaa, domnul Vakulovski de la Zile şi Nopţi, bună seara! Îmi plac foarte mult textele dumneavoastră, în special alea despre Operă. Să ştiţi că eu merg des la Operă şi-mi place cum scrieţi – şi editorialele îmi plac, păcat că nu v-aţi păstrat şi «Tatuaje», cronica de carte”… NU, nu e un „dialog” inventat; când am ajuns acasă, am povestit totul pe pagina mea de Facebook, încheind cu cuvintele: „Cred că, dacă vă duceţi acolo, omul mai e la serviciu!”.

Autori:

Lavinia Bălulescu • Lavinia Branişte • Ruxandra Cesereanu • Andrei Crăciun • Oxana Silviu Dachin • Péter Demény • Sorin Gherguţ • Ioan Groşan • Florin Iaru • Nora Iuga • Florin Lăzărescu • V. Leac • Ştefan Manasia • Viorel Marineasa • Ioan T. Morar • Bogdan Munteanu • Ioana Nicolaie • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Bogdan O. Popescu • Alexandru Potcoavă • Daniela Raţiu • Adrian G. Romila • Radu Sergiu Ruba • Doina Ruşti • Ana Maria Sandu • Simona Sora • Moni Stănilă • Robert Şerban • Pavel Şuşară • Simona Tache • Marcel Tolcea • un cristian • Mihail Vakulovski • Radu Vancu

Despre coordonatorul volumului:

Robert Şerban este scriitor şi jurnalist. Realizator şi moderator al emisiunii de televiziune „Piper pe limbă” (TVR Timişoara), redactor al revistei Orizont, editorialist al publicaţiei Banatul Azi. A publicat mai multe cărţi: Fireşte că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul Filialei Timişoara a USR), Pe urmele marelui fluviu (coautor, poezie, 2002), Timişoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul Filialei Timişoara a USR), Barzaconii (proză, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural şi Premiul Filialei Timişoara a USR), Athénée Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic (coautor, poezie, 2008), Moartea parafină (poezie, 2010, Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă şi Premiul Filialei Timişoara a USR), Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (2013), Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu (2014), Timişoara. [20] Artişti ai Generaţiei 80 (critică de artă, 2015), Livius Ciocârlie. Mai degrabă îmi vine să rîd. Dialoguri de Robert Şerban (2015), Puţin sub linie (poezie, 2015, Premiul Radio România Cultural), Vorbesc în gînd, cu voce tare. Dialoguri cu un cristian (2016). Poemele i-au fost traduse în germană, sîrbă, polonă, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, idiş, maghiară, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană, macedoneană şi au apărut în antologii şi publicaţii din România şi din străinătate.

Articole similare

Cele mai bune 50 filme de animație din toate timpurile [infografic]

Jovi Ene

Eveniment Polirom la Bucuresti: Despre soacre si nurori cu Aurora Liiceanu

Jovi Ene

Lansări și portrete de târg – Bookfest 2014 (II)

Ionut Banuta

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult