Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefilă (26 septembrie – 2 octombrie 2016)

prin-blogosfera-cinefila-Adina identifică, pe blogul Marele Ecran, 5 chestii faine în filmul românesc Câini, ”un western de Dobrogea”. Iată una dintre chestii: ”Dogoarea dobrogeană şi dealurile aride – decorul perfect pentru o intrigă de tip western. Plus felul în care căldura migrează de pe ecran şi te face să simţi sufocarea, tensiunea din spatele frunţilor şi al cefelor asudate – de la soare şi, mai ales, de la frică. Deşi nu urmăreşte cowboy călare, acţiunea din Câini are suficiente ingrediente tipice unui western: de la ferma din mijlocul pustietăţii la răbdarea cu care poliţistul îl urmăreşte pe răufăcător şi la senzaţia de lume scăpată de sub controlul legii. Plus faptul că filmul face cu ochiul discret şi către alte două poveşti neconvenţionale de tip western: Moara cu noroc de Slavici şi No Country for Old Men de fraţii Coen.”

Tot despre ”Câini”, scrie Dragoș Marin pe FilmReporter.ro: ”Dacă fugi de filme românești din principiu sau le aștepți cu înfrigurare pe alea bune, care vin de obicei toamna,  dacă îți era teamă că uriașul talent al lui Gheorghe Visu se irosea în producții TV, dacă aveai îndoieli că Vlad Ivanov ar fi un soi de Christoph Waltz autohton (dar mult mai bun), dacă nu ești slab de înger, Câini e filmul pe care îl așteptai.”

Pe Bookhub.ro au început să apară și recenziile la filme. Liviu Drugă este cel care scrie în această săptămână despre Sieranevada: ”Cred că „Sieranevada” dovedește încă o dată că pe noi, românii, doar umorul ne mai poate salva: și cel de tip Caragiale (din „Momente și schițe”), și al lui Marin Preda, și absurdul lui Ionescu. Din păcate, Cristi Puiu dă o formă umorului (când dulce, când amar) care nu poate prinde prea tare la majoritatea publicului român. Nu este vorba că i s-ar pune o oglindă în față și românul nu ar rezista să se vadă cum este, cum a ajuns să fie de fapt în acești ani. Nu poți să bați la ușa unei mentalități dominată de confuzie și dezordine, așa cum trăiește România azi, și să îi ceri spectatorului nostru să organizeze sensuri, să înțeleagă o propunere cinematografică bazată exact pe confuzie și dezordine. Poate e vorba și de comoditate, nu zic, dar în primul rând aici e neputința publicului român. Nu cred, pe de altă parte, nici că cel străin, care se dă în vânt după cinemaul românesc devenit acum o modă, va înțelege tot. Nici nu are cum. Filmul este prea românesc, exagerat de românesc, detaliat de românesc. Enervant în încăpățânarea lui, deci bun!”

-ZiarulMetropolis.ro găzduiește un interviu cu Radu Jude, luat de către Ionuț Mareș. Iată ce spune regizorul, printre altele:Cred că este nevoie de educație cinematografică (am văzut recent pe internet că în Argentina au preluat modelul francez de a face educație cinematografică încă din școala primară). Abia atunci am putea să discutăm despre ce vrea publicul. Or, publicul nostru este analfabet din punct de vedere al culturii cinematografice. Poate că un program serios de educație cinematografică ar schimba lucrurile. Există câteva inițiative, cum ar fi programul Éducation à l’image făcut de NexT, mai există Mediawise care încearcă să impună educaţia media, dar e totuşi putin. Sper ca noua lege a cinematografiei să cuprindă și asta, un accent mai mare pus pe educație cinematografică în școli. Dacă se poate, în toate școlile, nu doar în câteva licee din București și orașele mari. Probabil că e o utopie ce spun. Dar abia atunci am putea să avem o discuție cât de cât rezonabilă despre ce vrea și ce nu vrea publicul.”

(Jovi)

sieranevada-Cristian Neagoe scrie la liternet.ro despre ‘Sieranevada: realitatea ca proiect cinematografic’: Ceea ce realizează Cristi Puiu şi actorii pe care îi dirijează este o piesă fascinantă de muzică de cameră transpusă în mediu cinematografic. O orchestră performând un film de cameră briliant care se petrece, ce să vezi, într-un apartament cu multe camere. Regizorul nu lasă atenţia să se coaguleze nicăieri pe tot parcursul filmului. O mută de la un dialog la altul, de la o poveste la alta, de la o cameră la alta, într-o alternare demenţială, sufocantă, ca o acumulare lentă care pare să ducă spre un orgasm fără vreo şansă de supapă. E genul de film de la care ieşi cu blue balls dacă nu te prinzi când e cazul să nu te mai laşi controlat de un regizor tiranic, dar atât de luminat în depresia lui universală.’

-Despre acelasi film a scris si Daniela Ratiu la La Punkt: Sieranevada e un film pictural, cu straturi, cu adâncimi, cu rupturi de ritm atent mânuite de regizor. E ca o cronică de familie, o veritabilă pledoarie cinematografic-antropologică, cu multe detalii care nu parazitează povestea sau filmul, ci îl îmbogăţesc cu umbre, tonuri, fluidităţi şi adâncimi. E ca o saga pentru că parastasul nu a liniştit fantomele, nu a alungat fricile, angoasele, nu a vindecat rânile, pentru că această complicată broderie e un spaţiu concentraţionar în care personajele par incapabile să se apropie cu adevărat unele de altele. Pentru că frică e întotdeauna mai puternică decât dragostea. Pentru că spaţiul concentraţionar e preferat rupturii şi riscului de a rămâne fără iluzia că te pierzi în grup, în masă, în indistinct, pentru că acolo nu ai responsabilităţi. E o formă de inadaptare a personajelor în ceea ce trăiesc împreună, dar şi separat. Ca şi cum ar trăi permanent sub presiunea unei dezintegrări a unui spaţiu negativ pe care se luptă fiecare să îl păstreze aşa cum este. Apăsător, negru. „Aşa cum ştiu că tu ştii când te mint”, spune Lary/Mimi Brănescu.  Sieranevada e ca un album de familie, o dramă,  care adună multă tensiune pentru ca în final râsul să detensioneze regalul cinematografic de 3 ore, o uriaşă pânză albă pe care regizorul a construit o poveste autentică, vie, intensă.  De neratat.’

-Tot despre acelasi film merita de citit notele de la PSEUDOKINEMATIKOS, dupa a treia vizionare: Decalajul enorm dintre propunerile autorilor de filme de azi (iar Cristi Puiu este un autor vrednic de toată atenția) și așteptările / prejudecățile / comoditatea publicului de film ridică un îndreptățit semn de întrebare: pentru cine se mai fac astfel de filme? Dar ne putem întreba la fel de bine: câtă vreme se vor mai face astfel de filme? când asediul filmelor conservă (asupra mallurilor, televiziunii, internetului) va fi complet biruitor, fără să mai lase loc unor proiecții cu povești bizare ce nu ascultă de șabloane, ci invită la reflecție, la analiză?’

-Angela de la CineAmator a vazut ‘Fata din Tren’ si ne intreaba ‘tu ce crezi ca s-a intamplat cu Megan?’ ‘Pana la vizionarea filmului va propun un joc, bazandu-ma pe faptul ca nu ati citit cartea si ca nu stiti ce s-a intamplat. Va prezint mai jos, fara spoilere, o mica prezentare a fiecarui personaj important din carte. Provocarea este ca voi sa faceti o mica teorie asupra identitatii vinovatului sau a ce credeti ca s-a intamplat cu Megan.Restul la Cineamator.ro.

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:

-”Vozvrashchenie (2003)

The Wolf of Wall Street (2013)

Articole similare

Din trecut, de Constantin C. Giurescu

Jovi Ene

Cum se vede realitatea din Rusia profundă: ”Generația Putin”, de Benjamin Bidder

Jovi Ene

Război și telenovelă: ”Eu și Marilyn”, de Ji-min Lee

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult