Editorial

Citiți cât mai mult posibil! – Sfatul lui Gao Xingjian pentru tineri la FILIT 2017 (ziua 3)

Dacă primele două zile din FILIT au fost, pentru mine, pline de evenimente la care am participat (citiți relatările mele din ziua 1, respectiv ziua 2), ziua a treia a fost dedicată în mare parte interviurilor și vizitării câtorva dintre obiectivele Iașului, alături de câțiva scriitori de suflet. Nu am trecut însă peste Seara FILIT, în care a fost prezent pe scenă Gao Xingjian, unul dintre câștigătorii Premiului Nobel pentru Literatură. După două zile pline de festival, oboseala se simte, dar mă bucur că am văzut sălile pline, vin oameni noi să asiste la discuții cu și între scriitori, ba sunt prieteni de-ai mei care au asistat zilnic la 5-6 evenimente, fără pauză.

Dimineața și prânzul, așadar, mi-au fost ocupate cu două interviuri, cu Katja Petrowskaja și Andrei Oișteanu (care vor apărea, după ce le voi culege și transcrie, în zilele sau săptămânile următoare). Cum mi s-a părut? Katja Petrowskaja a fost una dintre surprizele ediției din acest an, cel puțin pentru mine, pentru că a fost un autor dezinvolt, foarte implicat în dezbaterile la care a participat, dar în același timp și dornic să vadă cât mai mult din frumusețile Iașului și din jurul acestuia. În timpul interviului, dar și la evenimente, mi s-a părut foarte afectată de ceea ce a scris, se vede că suferă încă, deși zâmbește foarte mult. Nu uită în niciun moment să precizeze că este încă mirată de succesul pe care l-a avut cartea sa, Poate Estera, mai ales în Germania și Italia.

De cealaltă parte, Andrei Oișteanu a fost foarte meticulos și a început interviul cu notarea atentă a numelui meu, a blogului pe care îl reprezint, a adresei de e-mail și a numărului de telefon. La final, a solicitat o copie a interviului înainte să fie publicat, pentru a aduce corecțiile necesare. În timpul interviului, a fost foarte elaborat, încercând să surprindă multe dintre aspectele din cărțile sale, a avut cărțile pe masă, pentru a ilustra cu exemple, astfel încât am depășit cu mult timpul inițial alocat, fiind în pericol, amândoi, să pierdem masa de prânz.

După-masă, am vizitat câteva mănăstiri ale Iașului (Golia, Trei Ierarhi, Cetățuia), unele a doua oară, am fost la o degustare de vin la Bicium și a venit momentul pentru Serile FILIT.

Serile FILIT. Întâlnire cu Gao Xingjian. Gazda serii: Bogdan Ghiu

Lui Gao Xingjian i-au apărut primele cărți în limba română abia acum, cu prilejul FILIT, una la Editura Polirom, cealaltă la Editura muzeelor literare, iar apariția lor este posibil să fi fost un imbold în ajungerea lui la Iași. Ce am descoperit din seara lui de la FILIT (alături de conferința de presă din ziua anterioară): este un om simplu și foarte volubil, care ar putea explica ore în șir crezurile sale; că vorbește calm și mereu cu zâmbetul pe buze, împăcat de mult timp cu felul în care a fost tratat de țara sa natală; că a scris un ”apel pentru renașterea literaturii și a artelor”, pentru care militează oriunde este invitat și despre care Bogdan Ghiu, moderatorul serii, spune numai lucruri bune.

Gao Xingjian nu face spectacol, cei care s-au așteaptat la glume și ironii nu s-au simțit, poate, în largul lor, pentru că toată discuția a fost serioasă. Bogdan Ghiu i-a citit multe dintre cărți în limba franceză, așa că a fost un amfitrion atent și pertinent, concepând evenimentul cu plecare de la ideile aflate în cărțile autorului, trecând pe rând printre acestea, fie că vorbim despre proză sau teatru, pentru ca apoi să se concentreze și pe pictură, una dintre pasiunile lui Gao Xingjian. Iată câteva dintre lucrurile pe care le-am reținut, pe care le-am scris în grabă:

”Literatura este o necesitate vitală.”

”Trebuie să trezim conștiințele tinerilor, pentru că am trăit o perioadă sumbră și întunecată, cea a comunismului.”

”Dacă un artist perseverează pe calea lui, poate ajunge la ceva pozitiv.”

”Sfatul meu pentru tineri este acesta: citiți cât mai mult posibil! Toată această bogăție a omenirii este în fața dvs.”

S-a discutat și despre tabieturi: Gao Xingjian a declarat că are două tabieturi pe care și le recunoaște oricând: îi place să asculte muzică în timp ce scrie (”ambianța muzicală îmi face mintea foarte agilă”) și, atunci când scrie teatru, vreau să-mi aud vocea, pentru că el pune mare accent pe actori, teatrul fiind ”voce vie”. De altfel, în cadrul serii s-a discutat și despre piesele sale de teatru și mi-a plăcut foarte mult că el pune în centrul lumii dramaturgiei nu autorul sau regizorul, ci actorul, considerat a fi esențial și cel mai important pe scena teatrului. De asemenea, inevitabila întrebare a fost cea privind felul în care se raportează la China și la autoritățile de acolo. Răspunsul său: a fost cetățean chinez, acum este în Franța de 30 de ani și este cetățean francez. Așa că nu se mai raportează deloc la China, se simte cetățean francez și, mai mult decât atât, cetățean al lumii:

”E o mare bucurie pentru mine că acum sunt un cetățean al lumii.”

Seara a continuat, pentru mulți dintre cei prezenți la FILIT, cu ”Noaptea albă a poeziei”, care a început undeva după ora 22.00 și s-a încheiat târziu spre dimineață, undeva la ora 3.00. Casa FILIT a fost arhiplină, poeții au făcut spectacol, iar surpriza nopții a fost o clasă de liceeni veniți cu autocarul direct de la Chișinău, special pentru eveniment, iar după acesta s-au întors, târziu în întuneric, spre casă. Profesorul lor a declarat că i-a adus special pentru a asculta poezie în limba română. Ce frumos!

Credit ultima fotografie: Andi Spot.

Articole similare

Prin blogosfera literara (25 februarie – 3 martie 2013)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (13 – 19 ianuarie 2014)

Jovi Ene

101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă, de Eugen Istodor

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult