Editorial

FILIT 2017 Ziua 2: Între foști și viitori câștigători ai Nobelului pentru Literatură

Ziua a 2-a de la FILIT a fost plină de evenimente, de dimineață până seară a fost o desfășurare de forțe nemaivăzută, iar pentru cei care voiau să asiste la cât mai multe alegerea a fost foarte dificilă. Ca de obicei, așa cum vă spuneam și ieri, am ales cu greu 2-3 evenimente, pentru că nu trebuie doar să asculți, este necesar să și discuți cu prietenii literari, să socializeze, să iei autografe sau să faci fotografii.

A fost ziua Nobelului pentru Literatură, așa că ziua s-a împărțit în mod evident între un fost câștigător – Gao Xingjian – prezent la FILIT, anunțul noului câștigător de la ora 14 – Kazuo Ishiguro, pentru cei care nu știu încă și Seara FILIT, unde pe scenă au fost prezenți, să sperăm, doi viitori câștigători – Mircea Cărtărescu și Olga Tokarczuk. Cum a fost însă?

Conferință de presă: Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

Nu am ajuns la toată această conferință (parțial și pentru că, în această seară, ne vom bucura de o Seară FILIT alături de scriitorul chinez), dar am stat suficient de mult ca să îi descopăr ceva din sistemul de gândire și felul în care își organizează și gândește viața. Netradus până de curând în română (chiar în zilele FILIT-ului au apărut două cărți, una la Editura Polirom, cealaltă la Editura Muzeelor Literare din Iași), este aproape necunoscut în România, dar asta nu îl face mai puțin fascinant pentru cititorul român, care este atras de notorietatea Premiului Nobel pentru Literatură.

Este stabilit în Franța de aproape 30 de ani și a declarat ieri că nu se va mai întoarce în China, atâta timp cât Partidul Comunist se află acolo la putere, dar nici nu ține să o facă pentru că lumea este mare, este deschisă, iar el dorește mereu să călătorească, să descopere noi locuri, precum Iași. Singurul scriitor român, de limbă franceză, pe care l-a citit a fost Eugene Ionesco. Este foarte fericit că există diferite platforme digitale pe care scrierile lui și ale altora sunt citite, dar el personal nu are decât un mobil de 1 euro, cumpărat acum vreo 10 ani. De asemenea, mi-a atras atenția faptul că a spus că, în romanele sale, nu există personaje, ci numai pronume (El, Ea, Eu), pentru că nu consideră că numele proprii contează.

”Angajarea politică a literaturii, a artei, e boala secolului al XX-lea, o epidemie care sufocă creația adevărată și pun arta și literatura în serviciul unui interes politic.”

Scriitori în Centru. Invitați Katja Petrowskaja, Marius Oprea, Lisa Strømme. Moderator Paul Cernat

La prima vedere, par scriitori destul de diferiți (dintre ei, doar pe Marius Oprea nu l-am citit, dar voi remedia această chestiune, pentru că impresia făcută a fost puternică), dar până la urmă, am descoperit în cursul discuției că există o legătură și un filon care îi unește și anume pasiunea pentru istorie. Romanele lor sunt străbătute de o formă de istorie, sunt ficțiuni istorice, chiar dacă unele strict despre chestiuni politice ce au influențat istoria lumii sau a unei părți a ei, iar altele despre istoria artei.

Katja Petrowskaja, despre a cărei carte, ”Poate Estera”, au apărut trei recenzii pe blogul nostru, și-a concentrat discuția pe volumul pe care l-a publicat și care i-a adus imediat succesul (de altfel, la întrebarea lui Paul Cernat despre viitoarea carte, a răspuns că nu are nimic în pregătire). ”Poate Estera”, a spus ea, nu este o carte despre trecut, ci o carte despre percepție, iar ceea ce a scris este despre imposibilitatea de a supraviețui.

”Sunt foarte sigură în legătură cu incertitudinea mea.” (în legătură cu ambiguitatea din titlul și din cartea ”Poate Estera”)

”Suntem cu tot trupul nostru în interiorul istoriei.”

Lisa Strømme și-a început răspunsurile cu o idee despre felul în care este coperta cărții în română, a spus că nu are nicio control asupra acesteia, dar ea ar fi ales pe copertă cerul de pe Strigătul lui Munch, cu textură și încastrații puternice, astfel încât cititorii să simtă mereu coperta. De altfel, ea s-a îndrăgostit de tabloul din ”Fata cu fragi” de mulți ani, tablou pe care l-a descoperit într-o librărie, la colțul de articole pentru zilele aniversare. De curând, a scris o carte (pe care sper să o avem cât mai curând în traducere românească) despre Alfred Nobel, pentru care a lucrat 2 ani, a fost în mai multe țări, a învățat chimie, a descoperit lucruri noi și inedite, dar per ansamblu a fost extenuant.

Istoric, arhelog, cercetător, lui Marius Oprea îi este din ce în ce mai dragă postura de prozator. Chiar dacă mai scrie uneori și studii istorice, chiar dacă și-a păstrat acest ”job”, el crede realmente în puterea literaturii, iar la întrebarea lui Paul Cernat – Ce s-ar fi făcut dacă nu ar fi fost scriitor sau istoric? – a răspuns realmente fermecător, cu o poveste personală, că ar fi vrut să fie bunic.

”O istorie cât mai aproape de adevăr nu poate fi descrisă dacă nu ai și darul imaginației.”

Chiar dacă s-a discutat mult despre străfundurile literaturii, despre paralela și influența dintre istorie și literatură, discuția de la Casa FILIT a fost una degajată, s-a zâmbit și râs mult, iar principalul merit din acest punct de vedere, cred eu, l-a avut Marius Oprea, care a adus multe povești personale inedite în discuție, multe dintre ele amuzante, dar și pline de pilde. În plus, doamnele sunt pur și simplu fermecătoare, păstrându-și cu distincție frumusețea.

Serile FILIT. Întâlnire cu Mircea Cărtărescu și Olga Tokarczuk. Gazda serii: Robert Șerban

Ca de obicei, să-l asculți pe Mircea Cărtărescu este o splendoare, mă uimește întotdeauna inteligența sa și felul în care își păstrează luciditatea și își afișează, simplu, pe înțelesul tuturor, erudiția. Alături de el, Olga Tokarczuk, o autoare poloneză foarte importantă și o bună prietenă a lui Mircea, a discutat despre felul în care se vede literatura în Polonia, dar nu numai în Polonia, ci în întreaga Europă de Est sau Centrală.

Discuția a început, inevitabil, despre Premiul Nobel pentru Literatură abia acordat, iar ambii invitați au fost mulțumiți de alegerea lui Kazuo Ishiguro și s-a evitat, elegant, să se discute despre șansele lor la Nobel. De altfel, Mircea Cărtărescu a spus că deciziile Comitetului din Suedia sunt întotdeauna stranii, sunt precum într-un roman de Kafka, iar dacă el ar fi în juriu, ar alege pur și simplu la întâmplare din 30-50 de scriitori mari pe care îi apreciază.

O contradicție între cei doi a apărut în privința așteptărilor lor de la cititori. În vreme ce Mircea Cărtărescu ar scrie și dacă ar fi ultimul om de pe pământ, Olga nu poate trăi, nu poate scrie fără cititori – ”Eu nu scriu pentru mine, scriu întotdeauna pentru cititor, mă interesează cine este dincolo.” La fel, s-a discutat și despre legătura dintre literatură și fericire, iar aici s-a ajuns oarecum la un consens, deși nu s-a făcut rabat de la vorbe frumoase și memorabile: Olga a spus că lectura unei cărți nu te poate duce decât spre fericire, deși unele cărți sunt apăsătoare și putem ajunge la opus și anume ”dacă vrei să fii fericit, să nu citești”; Mircea a spus simplu (și adânc):

”Literatura te face fericit chiar și în nefericire.”

Fiecare scriitor este reprezentarea propriei sale lumi, este regele propriului său regat.” (Mircea Cărtărescu)

”Voi românii sunteți singurul popor care se autodepreciază” (Olga Tokarczuk, într-o discuție din anul 2000 cu Mircea)

Spre final, la întrebările din public, a apărut o întrebare interesantă: ”Dacă ați putea să trăiți într-un poem, care ar fi acela?” O întrebare dificilă, dar nu și pentru oamenii foarte inteligenți de pe scenă. Mircea Cărtărescu a adus un laudatio poeziei lui Mihai Eminescu și a ales ca răspuns Memento mori. Olga Tokarczuk, care a strâmbat din nas deseori în cursul serii la adresa poeziei, a spus că nu ar dori să trăiască într-o poezie, ci într-un roman. Dar, pentru dragul discuției și al întrebării, ar alege Metamorfozele lui Ovidius.

Mi-a plăcut mult prezentarea lui Robert Șerban, care a adus în discuție multe amănunte interesante, pertinente, dovedindu-și apreciarea pentru cei doi, cunoașterea operei acestora, dar și un umor bine pus în valoare. De altfel, momentul serii nu poate fi amintit peste timp ca o frază sau două a invitaților, ci naturalețea cu care Robert a scos o sticlă de vin, a găsit un tirbușon în haină și oferind celor doi un pahar de vin.

Azi, noi și noi evenimente, noi și noi interviuri și întâlniri literare!

Articole similare

Cinci (3+2) documentare de artă de pe Happy Cinema

Jovi Ene

Pe drumul hârtiei, de Erik Orsenna

Jovi Ene

Singura scrisoare de dragoste a lui Cézanne

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult