Carti Carti de fictiune

Fata cu fragi, de Lisa Strømme

”Fata cu fragi”, de Lisa Strømme
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2017
Traducere din engleză și note de Irina Bojin

”Personajele din tablouri cresc și se schimbă, Inger, la fel ca în viață. De fapt, ele sunt viața. Se schimbă odată cu stările noastre și cu orele zilei. De fiecare dată când le privim arată altfel.” (pag. 19)

Am fost mereu atras de cărțile care îți dezvăluie orizonturi noi, informații, lucruri inedite despre personalități, cu alte cuvinte, puțin mai multă cultură generală, chiar dacă într-o formă ficționalizată. Ba chiar, mai mult pentru că sunt într-o formă ficționalizată, pentru că puțini specialiști dintr-un domeniu sau altul reușesc să dea unei cărți științifice suficientă deschidere pentru toate categoriile de cititori. De aceea, întrucât nu știam aproape nimic despre Edvard Munch, pictorul național al Norvegiei (cu excepția ”Strigătului”, pictura sa definitorie), am ales ”Fata cu fragi” și mă bucur că am făcut-o.

În fiecare vară (oare ce fel de vară e în Norvegia?), undeva la finalul secolului al XIX-lea, sătucul Åsgårdstrand, aflat într-un fiord, se umple de artiști, care vin să picteze aici peisaje magnifice cu marea sau cu sătenii. Casele mai mari ale localnicilor, aflate sus pe deal, sunt închiriate cu lunile, iar ei se mută în căsuțe supraaglomerate, aflate direct pe plajă. Printre artiști, doi artiști se disting: Hans Heyerdahl, pictor renumit al epocii (intrat apoi într-un con de umbră), cel care a pictat ”Fata cu fragi”, al cărei model nu este încă identificat cu precizie și care, apropo, nu este imaginea de pe copertă, ci un alt tablou al său, ”Fată pe plajă”; al doilea artist este pictorul Munch, celebru deja în epocă mai mult din cauza scandalurilor pe care le stârnea tablourile sale, considerată prea îndrăznețe, chiar indecente, prea neconforme societății conservatoare:

”Cu toții reacționăm la picturile lui, Johanne. Eu, unul, da. Tu nu? Ne afectează pe fiecare dintre noi într-un fel sau altul. Boala lui… anxietatea lui, teama pe care i se pare necesar s-o exprime în lucrările lui și căutarea asta neîncetată a autenticității absolute. Trebuie să ai un suflet tare ca să reziști.” (pag. 178)

Casa închiriată de Munch era considerată nefrecventabilă în sătuc și de-asta fuseseră atenționați atât copiii, cât și adolescenții. Chiar și Johanne Lien, un personaj inventat de Lisa Strømme pentru a fi naratorul acestei cărți, ”fata cu fragi”, provenită din familia care a închiriat casa lui Heyerdahl, culegătoare de fructe de pădure și model pentru tabloul mult-cunoscut, este atenționată de părinți să stea departe de casa închiriată de Munch, populată de personaje libertine, așadar excentrice, chiar dacă era cu adevărat pasionată de pictură.

Numai că nu poți interzice adolescenților lucruri fără ca acestea să fie și mai mult râvnite, fără explicații inteligibile, fără ca ei să nu caute să ocolească interdicția cumva: Munch devine locul unde Johanne pictează și își explorează sufletul, unde înțelege pentru prima oară dragostea și pasiunea, unde vede că legăturile lui Munch cu lumea nu se rezumă la opreliști, ci reprezintă însăși inima și dorința sa de apropiere de oameni prin pictură:

”Îmi doream libertatea care se revărsa din grădina lui Munch. Îmi doream s-o gust, cu toate că era întinată. Simțeam în ea o primejdie ale cărei urmări ar fi fost mult prea greu de suportat pentru mine, și totuși mă simțeam atrasă de ea, ademenită de ispită. Îmi doream să mă alătur celor care dansau printre copaci, îmi doream ca Thomas să mă ia de mână și să mă învârtă printre tablourile risipite pe deal. Acolo, în mijlocul naturii, scufundat în soare și lună și mare, nu era un dans al distrugerii, ci o horă a vieții. Îmi doream să intru în dansul vieții.(pag. 161)

Fata cu fragi, tabloul original

Desigur, contează și felul în care viața aranjează lucrurile, pentru că Johanne devine fată în casă tocmai la familia Ihlen, strâns legată, involuntar de Munch: el avusese o legătură amoroasă cu una dintre fiicele familiei, Milly, pentru ca acum, dragostea să îl poarte spre cealaltă fiică, Tullik, care devină obsedată de această legătură în ciuda lipsei de viitor și de speranță, în ciuda împotrivirii familiei, prietenilor și întregului sat. Munch este, în același timp, respins și considerat un fel de paria, dar este și respectat pentru credința sa în pictură și, de ce nu?, pentru venitul pe care îl aduce locuitorilor, închiriind locuințe și aducând mulți prieteni la seratele sale.

Este mult de spus despre aceste câteva câteva povești de dragoste dintre oameni, fiecare pus în fața pasiunii proprii, pe care o percepe din punctul lui de vedere, fără a descoperi decât târziu ceea ce spune sau crede celălalt. Este o dragoste mistuitoare de ambele părți, dar accentul trebuie pus pe alte lucruri, cred eu. Dincolo de aceste povești, așadar, cartea este despre condiția artistului (am mai vorbit deseori aici despre condiția scriitorului), cel care este parcă, prin definiție, singur, solitar, departe de tumultul cotidian, având nevoie de liniște pentru a crea cu adevărat absolutul. Cel mai mare artist al comunității, recunoscut așa zeci de ani mai târziu, Edvard Munch, trebuie să se detașeze de tot și de toate, inclusiv de iubirile pasionante pe care le trăiește deseori, pentru a fi singur cu tablourile sale, în momentele când pictează sau are o idee despre un nou tablou închizându-se în sine și renunțând la lume. Culorile (nu întâmplător, motto-ul fiecărui capitol este un citat din lucrarea lui Goethe, ”Teoria culorilor”) și natura sunt tot ce mai contează.

”Fata cu fragi” este un volum emoționant, interesant și palpitant. Este ceea ce consider eu că ar trebui să fie o carte de ficțiune care tratează personaje și evenimente istorice: plină de învățăminte și de empatie, îmbinând deștept ficțiunea și discursul personajelor cu realitatea istorică, pentru a oferi informații inedite cititorilor, despre personalități și epoci întrucâtva exotice, dar și plăcerea de a citi o carte frumoasă și armonioasă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Cartepedia.ro/Elefant.ro.

Articole similare

“El lovește la întâmplare. Motivul său, necunoscut. Nimeni nu e in siguranţă…”: Motivul X, de Stefan Ahnhem

Delia Marc

Prin blogosfera cinefila (5 – 11 mai 2014)

Jovi Ene

”Mă simt ca un scriitor adevărat” (Herman Koch, interviu, FILIT 2019)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult