Interviu

Interviu Cătălin Dorian Florescu: ”În viața eroilor mei, frumusețea e lângă urât, minciuna lângă adevăr și norocul lângă nenoroc”

Cătălin Dorian Florescu este unul dintre cei mai buni și talentați prozatori români contemporani. I-am citit cu plăcere ultimele două cărți, care au pus în discuție subiecte general umane, dar cu o aplecare deosebită sau cu discuții despre satul românesc, imigrație sau comunitate de la marginea societății. Ultimul său roman, ”Bărbatul care aduce fericirea”, apărut anul acesta la Editura Humanitas, va fi lansat marți, 18 septembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, despre care v-am vorbit aici. Până la evenimentul de mâine, vă invit la un interviu cu autorul, cu o discuție aplicată despre ultima sa carte, felul în care a fost documentat-o, a scris-o, dar și informații inedite despre viitorul său volum.

-Romanul Bărbatul care aduce fericirea a apărut în 2016 în limba germană, în Elveția. Cum a fost el perceput în țara în care trăiți, cum s-a înscris în circuitul foarte mare al cărților scrise și publicate în limba germană?

Știu că romanul a avut parte un număr mare de critici pozitive, dar au fost și câteva voci mai critice. Mai știu că s-a vândut în aproximativ 17.000 de exemplare în prima ediție, cartonată, ceea ce este foarte bine în contextul în care și piața de carte din spațiul german trece în prezent printr-o perioadă dificilă. Se mai adaugă miile de exemplare din ediția poche. Câte sunt nu știupentru că de mult timp nu mă mai preocupă ceea ce se întâmplă pe piața literară. Am din fericire un public fidel și deseori cititorii îmi scriu. Lucrul acesta este cel mai prețios.

-Unul dintre planurile romanului urmează destinul unui personaj din New York-ul de la granița secolelor XIX-XX, un oraș aflat în schimbare și aproape de nerecunoscut pentru locuitorii de astăzi. Și totuși, el este descris extrem de exact, de la zecile de denumiri ale străzilor, bulevardelor sau atracțiilor, până la viața de noapte și cluburile de muzică și circ. Cum v-ați documentat pentru această importantă parte a cărții?

Ideea romanului s-a conturat chiar în America, pe când mă găseam la Washington, prin 2006, pentru documentarea la romanul Zaira. Acolo, din întâmplare, am întâlnit un personaj care m-a fascinat. Trăia la New York, lucra fără mare succes într-un teatru din Manhattan, dar avea nebunia lui, o latură poetică, a celui care se opune realității crude și trăiește într-o lume a viselor. Am păstrat legătura cu el și după ce am scris Zaira, ba chiar, după apariția următorului meu roman, Jacob se hotărăște să iubească, am început să-l vizitez la New York. În același timp imaginația mea a început să creeze propria ei poveste. Au fost trei călătorii la New York și două până în Florida – a căror documentare nu am folosit-o însă –, am făcut interviuri cu oameni care au supraviețuit în urma atentatului din 11 Septembrie, am hoinărit pe străzile orașului, mai ales în zona numită după aceea Ground Zero, pentru a înțelege topografia, am umblat prin fostul ghetou al imigranților, care se cheamă și astăzi Lower East Side. Am studiat nenumărate cărți de la începuturile orașului – când nu era decât o mică fortăreață de lemn olandeză, pe nume New Amsterdam, până când a devenit ceea ce știm că este astăzi –, am răsfoit albume cu fotografii de epocă, am citit mărturii din toate epocile orașului și multe altele. Pentru că eroul meu trebuia să trăiască într-o lume a showbizului și a visului, am vizitat de nenumărate ori Muzeul Televiziunii, scufundându-mă pur și simplu în arhivele acestuia. Așa, încetul cu încetul, mi-am creat propria viziune asupra unui secol dramatic, asupra luptei pentru supraviețuire și a poveștii pe care voiam s-o scriu. În total am avut nevoie de doi ani și jumătate până am simțit că a venit momentul să aștern pe hârtie prima frază.

-Celălalt plan important este cel românesc, din Dobrogea și Delta Dunării. Știm că mai toate scrierile dvs. au o puternică apartenență românească, dar suntem curioși dacă ați ajuns la Tulcea sau Sulina, dacă ați călătorit prin Deltă: ce impresii v-au stârnit acestea și cum s-au reflectat propriile impresii în roman?

Da, au fost și aceste calatorii, din momentul în care am știut că vreau să contracarez jungla de asfalt newyorkeză cu jungla naturală din Deltă. Două locuri în care omul trebuie să lupte pentru a supraviețui. Viața nu este ușoară nici la New York, nici în Deltă. Primul este un labirint de oțel și ciment, artificial, creat de om, în care te poți pierde ușor și în care trebuie să lupți ca să exiști, cu toate că New Yorkul este un miraj căutat de milioane de oameni. Al doilea este un labirint natural, cu propriile-i legi, cu care omul trebuie să se lupte. Au fost mai multe călătorii în Delta – desigur, și la Sulina și Tulcea –, deoarece încercam să înțeleg viața pescarilor, duritatea, dar și frumusețea acelui univers. Trebuie să spun însă că documentarea este importantă pentru a da narațiunii un suflu autentic, dar că, dincolo de aceasta, la fel de importantă este viziunea vie asupra vieții, a omului în luptă continuă cu tot ceea ce vrea să-l ducă spre pierzanie. Acesta viziune este chitul, mortarul peste care se așază materialul oferit de documentare și de imaginație.

-Un aspect destul de inedit tratat și descris în roman este lepra și leprozeriile în care bolnavii erau izolați de lume. Din câte cunoaștem, la această oră, mai există în România doar o leprozerie activă, la Tichilești, în Dobrogea. A fost această leprozerie un model pentru cele descrise în Bărbatul care aduce fericirea, ați fost acolo sau ați avut alte surse documentare? V-ați întâlnit cu leproși în decursul documentării pentru roman?

Da, am fost de două ori, am discutat cu unii dintre ei, așa cum puteau și doreau ei, și cu asistenta medicală care se găsea acolo. Două incursiuni, pentru că nu doream să-i deranjez la ei acasă și să le dau impresia că sunt niște obiecte de studiu. În plus m-am documentat din sursele existente.

-11 septembrie 2001 este un moment definitoriu privind evoluția societății din ultimele decenii. De ce ați simțit nevoia să-l integrați în povestire?

Deja de foarte mult timp mă întrebam ce mai poate face un artist, un scriitor, în fața unui eveniment atât de devastator, un monstru care a anihilat aproape 3.000 de vieți. Întâlnindu-l pe newyorkezul de care am pomenit, am simțit imediat că tot ce pot face este să prezint două vieți „mici”, două biografii, două lupte pentru o viață trăită cu sens și după propriile puteri. În ei ne regăsim noi toți, cei mici, care încercăm să trăim demn, să avem o viață bogată. Numai așa, chiar și fără să fim mari eroi, reușim să stăvilim răul și ura.

Elena și Ray, cei doi care de fapt povestesc acțiunea romanului, se întâlnesc în Manhattan chiar în noaptea de după atentate. Aveam nevoie de un element puternic pentru a pune împreună două personaje care poate altfel ar fi trecut unul pe lângă altul, pentru că făceau parte din două lumi cu totul diferite. Fiecare își are propriile dureri și propriile minciuni și trebuie să înceapă să aibă încredere, un lucru care în roman se întâmplă abia către sfârșit. Ei petrec noaptea în sala goală a unui teatru de pe Strada 13 din Manhattan. Zona era închisă începând de la Strada 14, deci nu se mai ieșea sau intra. Este momentul în care ei nu mai pot juca teatru, nu se mai pot sustrage. Dar unde începe adevărul și unde se sfârșește minciuna? Și câtă încredere poți avea în celălalt, atunci când îți deschizi sufletul? Elena si Ray vor încerca, fiecare în felul său. Care este adevărata poveste a vieții mele sau a dumneavoastră – sau a celor doi – și care este cea „mințită”? În plus, în umbra evenimentelor din 11 Septembrie se naște, poate, o poveste de dragoste.

-Chiar dacă personajele din roman au încredere în propriul talent sau în propriul vis în viață, ele suferă și unele dintre ele nu-și îndeplinesc dorințele decât după moarte. Priviți personajele din roman ca fiind norocoase sau, dimpotrivă, nenorocoase?

Ca în cazul nostru, al tuturor, și una, și alta. Bunicul lui Ray – despre care acesta îi povestește Elenei – este norocos pentru că în ghetoul imigranților de la 1900 nu moare de frig, de foame, de tuberculoză. Este ceea ce americanii numesc „street wise” – știe să supraviețuiască. Pentru el, care trăiește la limită, nici nu se pune problema norocului. Este prea ocupat cu procurarea hranei. Își va găsi și dragostea și o va pierde din nou. Sau să o luăm pe mama Elenei: se îmbolnăvește de lepră, este izolată, visul ei de a ajunge în America se spulberă. Dar în leprozerie va întâlni dragostea și prietenia necondiționate și chiar va da viață unui copil. Ca adeseori în viața eroilor mei, precum și în viața noastră de toate zilele, frumusețea e lângă urât, minciuna lângă adevăr și norocul lângă nenoroc.

-Scrieți în germană, dar suntem siguri că ați citit cu atenție și traducerea în limba română a cărții dvs. Cum vi se pare că sună Bărbatul care aduce fericirea în limba română?

Am încredere mare în doamna Bărbulescu, care mi-a tradus aproape toate cărțile. Înainte vreme – când aveam tendința puternică de a controla totul – citeam traducerea pe de-a-ntregul și îmi aduceam contribuția acolo unde puteam, dar cu timpul am învățat să las lucrurile să mai curgă și de la sine. Nu am citit traducerea, doar acele fragmente care mi-au trebuit pentru lectura publică din primăvară, de la București. Pentru mine sună minunat, totul este așezat cum trebuie. Mi-au confirmat și alți oameni acest lucru.

-Cu ce așteptări ajungeți la întâlnirile din zilele următoare cu cititorii din România?

Am călătorit trei zile cu mașina ca să ajung mai întâi la Bran, unde se întâlnesc profesorii de germană din România, apoi voi fi la Festivalul Bacovia din Bacău și, în cele din urmă, pe 18 septembrie, voi fi la București, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Iar în octombrie voi reveni la librăriile Humanitas din Oradea, Cluj, Brașov și Sibiu, precum și la librăria „Două bufnițe” din Timișoara. Ce mi-aș putea dori mai mult decât să am un public curios, care să-și deschidă inima spre mine, așa cum încerc și eu spre el! Asta ar fi benzina care îmi trebuie pentru propriul motor… și nu cel al mașinii.

-Într-un interviu anterior cu noi, ați mărturisit că scrieți mai mult în cafenele. Este și cazul romanului de față, unde a fost scris?

La acest roman m-am abătut de la ritualul meu de cafegiu de până acum. L-am scris cam la 30 de minute distanță de Zürich, în mică bibliotecă a unei foste mânăstiri. Poate că, îmbătrânind și eu, am nevoie de puțină liniște. Să vedem dacă voi păstra și la scrierea noului roman această preferință spre locuri liniștite.

-Ce planuri de viitor aveți, ce roman sau romane aveți în pregătire? Spre ce subiecte vă veți apleca de data aceasta?

Aici aș deschide o poartă mare dacă aș intra în detalii. Anul trecut și anul acesta am fost pentru câteva luni la București, făcând de fapt ce am făcut și la New York: încercând să înțeleg și să învăț ceva despre oraș și despre istoria lui. Plecasem de la ideea că voi scrie un roman a cărui acțiune se întinde doar pe o scurtă perioadă, în anii de tranziție, imediat după căderea comunismului. Impactul cu orașul mi-a schimbat însă planurile și mi-a împins imaginația mult mai departe. Totul e în mișcare, totul curge și va mai fi nevoie de timp până să se așeze.

Mulțumim. (Sublinierile ne aparțin.)

Vă precizăm că volumul ”Bărbatul care aduce fericirea” și autorul lui, Cătălin Dorian Florescu, se vor afla în turneu prin țară în luna octombrie, după următorul program: 

  • Oradea, marți, 16 octombrie
  • Cluj, miercuri, 17 octombrie
  • Brașov, vineri, 19 octombrie
  • Sibiu, sâmbătă, 20 octombrie
  • Timișoara, luni, 22 octombrie

Articole similare

Interviu FILIT: Katja Petrowskaja despre ”acasă”, succes de public și întoarcerea în trecut

Jovi Ene

Diavolul in istorie, de Vladimir Tismăneanu

Codrut

Mihai Eminescu, românul absolut, de Lucian Boia

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult