Ploey – You Never Fly Alone (2018) – Poely – Inimă de viteaz
Regia: Arni Asgeirsso
Cu: Jamie Oram, Harriet Perring, Iain Stuart Robertson, Richard Wills-Cotton
Ploey – inimă de viteaz prezintă povestea unui pui de fluierar care, nereușind să învețe să zboare la timp, nu va putea pleca alături de cei din familia sa când vine timpul migrației de iarnă. Pierzându-și tatăl la scurtă vreme după ce a ieșit din ou, acesta fiind prins de Shadow, un șoim fioros care îi aștepta în fiecare an, și apoi toți membrii stolului, care pleacă în sud, Poley va trebui să își descopere noi veleități pentru a trece peste frigul arctic, dar și pentru a scăpa cu nevătămat din calea unor unor inamici periculoși.
La începutul primăverii, păsările migratoare se apropie fericite de cuibul din mlaștină, însă Shadow, care este mereu flămând, le așteaptă cu echipajul lui Ravens pe plajă. Nu toți membrii stolului reușeșc să ajungă în siguranță la destinație. Câteva luni mai târziu, Ploey – un pui energic – iese din ou și începe să sărbătorească viața, învățând repede trucuri utile de la tatăl său. Curând o îl întâlnește pe Ploveria, care locuia într-un cuib din apropiere și între ei se leagă o prietenie deosebită, pe care Ploey va face tot posibilul să o păstreze.
După ce tatăl micului fluierar este prins de Shadow, traumatizat și lovit de durere, Ploey își pierde încrederea în capacitatea sa de a zbura. Ploveria îl îndeamnă să exerseze și îl duce la locul de învățare a zborului, unde, din nefericire, Ploey este prins de o pisică din sat. Toată lumea este sigură că și-a pierdut viața, dar Ploey scapă doar pentru a-și vedea dragostea și familia lui dispărând peste ocean. Un grup de păsări de vânătoare din sat îi oferă ajutor și îi arată drumul spre Valea Paradisului, un loc secret misterios în care o bandă de neajutorați se ascunde de Shadow în timpul iernii. Alături de ei, Poley va avea parte de câteva aventuri chinuitoare, în încercarea sa de a demonstra că este un supraviețuitor înnăscut.
Povestea, departe de a fi inedită, se focusează pe lupta micului fluierar nu numai de a depăși frigul și pericolele iernii, cărora cei din specia sa nu le fac față, dar și de a-i demonstra prietenei sale că este capabil să țină piept aproape oricărei piedici și că pe el trebuie să îl aleagă ca partener. Deși este funcțională, mi s-a părut că îi lipsește vitalitatea și nu reușește să capteze atenția micilor spectatori. Lipsit de scene haioase veritabile, pe care cei mici le apreciază cel mai mult, dar plin de tristețe și dezamăgire, prezintă realist peripețiile păsării, o lecție de viață destul de dură, care putea fi mult mai abil construită.
Muzica nu ajută cu nimic în economia filmului, nu există momente de veselie care să fie acompaniate de ea, ceea ce pentru un film de animație având ca țintă copiii cred că este o necesitate. Personajele, inclusiv cele mici, sunt excesiv de serioase, ceea ce este destul de nerealist. Povestea se susține doar dacă avem în vedere faptul că Poley este de fapt relatarea unei maturizări dure, în care personajul principal trebuie să sară peste perioada copilăriei fără să o fi gustat. Mare parte din film se repetă ideea că ești mereu pe cont propriu, pentru ca spre final să se ajungă la concluzia că nu ești niciodată cu adevărat singur… Poate că pentru un adult schimbarea este întemeiată, fiind vorba despre un întreg proces de demonstrare a ideii, însă pentru cei mici totul devine puțin confuz.
Valea Paradisului se dovedește un loc primitor, unde fluierarul nu poate rămâne decât având tot restul vieții gustul ratării în cioc. Dorința de a se întoarce de familia și prietenii din stolul său primează, iar Poley decide că nu aparține Văii Paradisului, indiferent de cât de mult și-a dorit să ajungă acolo. Singurul care l-ar putea determina să mai rămână o iarnă acolo este Giron, un cocoș polar, noul său prieten de nădejde, care îi va salva viața într-o situație critică și îl va învăța multe lucruri necesare supraviețuirii, asemenea unui tată. Giron știe însă că familia este totdeauna mai importantă și îl îndeamnă să se reîntoarcă la ai săi.
Ca puncte forte aș aminti faptul că desenele sunt imaginate deosebit, vocile plăcute, nu se țipă, în poveste regăsim toate animalele reprezentative ale Islandei, ingenios reconstruită prin intermediul animațiilor, iar filmul nu are scene de violență vădită. Alături de accentul pus pe prietenie și pe toleranță, mai ales în situații limită, toate fac din Poley – inimă de viteaz un film care merită văzut, dar de la care nu trebuie să avem mari așteptări.
