Cred (imi place acest verb care arata aproximarea, faptul ca nu esti detinatorul adevarului absolut) ca nu exista o tara in Europa mai pasionata de caini decat Romania. Patrupedele sunt animale simpatice care insa sunt prezente mai peste tot, atat acolo unde te astepti cat si in cele mai ciudate locuri. Peste tot. Am mai scris despre cainii vagabonzi, nu doresc sa reiau subiectul.
M-am intrebat de ce cainii sunt cele mai iubite animale din Romania. Sunt sigur ca ei, cainii, sunt in topul preferintelor in toate tarile din Europa si, probabil, America, insa in Romania sunt foarte apreciati, incredibil de iubiti, o dovada in acest sens fiind perdurarea maidanezilor pe strazile oraselor romanesti.Chiar si suporterii unei echipe de fotbal se desemneaza drept caini (poate in amintirea canilor-lupi ai Militei care patrona clubul).
Ipoteza mea este ca romanii iubesc, adopta, cresc caini cu nemiluita atat in spatiul lor privat cat si in cel public pentru ca sunt afectati de foarte multe probleme de ordin afectiv descarcandu-si ura fata de semeni intr-o dragoste mare, neconditionata fata de catelusi. Care isi iubesc stapanii neconditionat caci doar ei sunt cei care ii hranesc. Aceasta ar fi diferenta majora intre dragostea dintre semeni si dragostea semenilor fata de caini. Oameni dezamagiti, frustrati, fara prieteni, inselati in dragoste isi gasesc reconfortarea afectiva in grija fata de caini. Cred ca este de altfel si un procedeu psihologic afectiv recomandat de catre psihologi. Decat sa-ti tai cu cutitul sotia, vecinul sau cumnatul mai bine cresti si plimbi un caine.
Nu exista casa si curte fara caine. Crestem caini si ne credem mai buni, mai simpatici, mai inteligenti caci avem nevoie de un public care sa ne aprobe orice gest, care sa ne linga (la propriu insa dorinta noastra este mai degraba la figurat) si care sa depinda de noi. Nu doresc disparitia cainilor, unii imi plac, altii nu, ceea ce mi s-ar parea recomandabil ar fi sa ne facem un mic examen de constiinta inainte de a ne arunca orbeste in bratele vreunui patruped blanos (sau nu) caci nimic nu se compara cu dragostea dintre oameni iar un cutulache simpatic nu o va putea inlocui niciodata.
4 comments
Salut.
Nu cred ca e vorba de dragoste aici (ma referm aici in special la cainii vagabonzi), ci de NEPASARE! Iar faptul ca unii le mai arunca ceva de mancare, poate fi si din mila. Or, indiferenta sau mila nu cred ca inseamna iubire. Eu unul imi doresc sa nu mai vad picior de caine vagabond pe strazi. Nu cred ca acesti caini pot avea rol de alinare a celor nefericiti (mie cel putin imi provoca si mai multa sila de societatea noastra alienata de „autisti sociali”). Daca vrei un caine, foarte bine, ia-ti unul si ai grija de el (inclusiv sa strangi dupa el pe strada). Deocamdata suntem si noi doar niste vagabonzi…
Cam acelasi lucru am sustinut in articolul acela din 22, cred ca e si pe acest site.In acest articolas analizez implicatiile afective ale celor care adopta si se ataseaza de caini. Asta nu inseamna ca toti cei care iubesc cainii si au vreun caine intra in aceasta forma…
Cat de profund ai fost! Vai, vai! Cu greu imi revin. Cat de bine cunosti tu mintea populimii, cat de bine ai inteles lucrurile!
Multumesc pentru ironicele aprecieri. Daca nu am incerca sa descifram realitatea de ce am trai? Doar pentru a face pa dasteptul la colt de site?