Filme Filme romanesti Recomandat

Un film, doua pareri: Felicia, inainte de toate (2009)

Felicia, inainte de toate (2009)
Regia si scenariul: Răzvan Rădulescu, Melissa de Raaf
Producator: HiFilm – Ada Solomon
Distributia: Ozana Oancea, Ileana Cernat, Vasile Menzel

S-a intamplat intr-o seara infiorator de calda de vara, sa ma indragostesc, din nou, de filmul romanesc… S-a intamplat intr-o seara ca, onorand invitatia la proiectia speciala pentru bloggeri a lungmetrajului “Felicia, inainte de toate”, in regia lui Razvan Radulescu si a Melissei de Raaf, in intimitatea salii Cinematecii Union, sa descopar un altfel de film detasandu-se de viziunile sumbre, intunecate si profund tragice ilustrate in pelicule autohtone precedente.

Desi nu abordeaza un subiect facil – conflictul intre generatii, instrainarea, alienarea nu sunt tocmai subiecte predilecte de comedie – talentul scenaristilor de a reda o poveste fara prea multa actiune, insa incarcata de disperare, exasperare, frustrare si conflicte mocnite, cu atata cursivitate si umor, comic de situatie si de limbaj, m-a facut sa nu simt cum au trecut cele 120 de minute.

Felicia

Inca din primul moment o vedem pe Felicia, personajul principal, romanca stabilita in Olanda, aflata in ultima zi a vizitei la parinti in Bucuresti. Se pregateste sa plece la aeroport, vorbeste la telefon cu fostul sot, cu sora, cu o veche cunostinta, apoi din nou in Olanda, pleaca spre aeroport, conversatia continua cu soferul de taxi, cu mama care o acompaniaza, cu lucratorii din aeroport, cu tatal din nou la telefon, cu sora, cu o prietena, conversatii cu familia. Impropriu spus “conversatii” pentru ca majoritatea dialogurilor nu fac decat sa ne exemplifice o data si inca o data lipsa de dialog intre membrii familiei. Toti vorbesc, nimeni nu asculta.

Sunt mostre sublime de discutii absurde, atat de rupte din realitate incat, la intalnirea de dupa vizionare cu regizorii filmului, cu actrita din rolul principal, Ozana Oancea si producatorul filmului, Ada Solomon, prima intrebare a fost in ce masura la scrierea scenariului s-au folosit inregistrari din viata de zi cu zi. Intrebare justificata poate de prezenta printre scenaristi a Melissei de Raaf, partea olandeza presupus necunoscatoare a realitatilor de viata si de limbaj romanesti. Sunt ferm convinsa insa ca particularizarea povestii universal valabile a prapastiei crescande odata cu trecerea timpului intre parinti si copii, accentuata si de distanta si societatile diferite in care evolueaza, la specificul romanesc, este contributia lui Razvan Radulescu. Aflat la debut regizoral pentru care in mod sigur va incepe sa culeaga laude si premii, Razvan Radulescu scenaristul impresioneza din nou asa cum a facut cu « Moartea domnului Lazarescu », « Boogie » , «Marfa şi banii ».

Ileana Cernat

Am redescoperit-o cu placere pe Ileana Cernat in rolul doamnei Mateescu, o mama agasanta prin limbaj si manifestari de iubire demonstrative, care in efuziunea de a se face utila uita insa sa mai ia in considerare chiar dorintele celor apropiati pentru confortul carora se zbate. Cu multa naturalete si expresivitate Ileana Cernat reda acel univers personal pe care doamna Mateescu si l-a creat, adaptat propriilor nevoi si frustrari, un univers in care membrii familiei, apropiatii sunt acceptati ca personaje principale insa se dovedesc, pe parcurs, doar pioni fara substanta si personalitate. Domnul Mateescu – Vasile Menzel exceptional intr-un rol savuros si tragic, Felicia, Iulia, sora Feliciei, Maarten, fostul sot al Feliciei, Marc nepotul, prezenti fizic sau doar in conversatii sunt, pe rand, personajele principale fata de care doamna Mateescu isi manifesta afectiunea insa, pe rand nevoile, manifestarile si dorintele acestora sunt ignorate sau respinse cand intra in contradictie cu “codul de conduita” al acesteia.

Rapacitatii afective a doamnei Mateescu i se opune Felicia, fiica cea mare, mai intai prin gesturi marunte si contra replici acide, apoi prin detasare si acceptare, culminand cu o rabufnire de adevaruri aruncate in fata, fara urmari insa, fara a reusi sa sparga barierele “intelegerii” materne. O admir pe Ozana Oancea pentru modul cum i-a dat viata Feliciei, pentru ca reuseste sa-ti capteze interesul chiar si cand vorbeste la telefon in acea limba imposibila, olandeza, cum bine o descria soferul de taxi, pentru fragilitatea, incrancenarea si puterea pe care o degaja.Mi-ar fi placut sa fie putin mai vehementa si mai taioasa in monologul acuzator, acea descarcare de adrenalina de pe aeroport, insa asta pentru ca asa mi-am imaginat eu scena respectiva si nu pentru ca nu ar fi destul de impresionanta si emotionanta prestatia realizata.

O sa inchei asa cum am inceput… s-a intamplat intr-o seara infiorator de calda de vara, sa ma indragostesc, din nou, de filmul romanesc….Vinovata e Felicia inainte de toate…si umorul care a facut aceasta pelicula sa fie diferita fata de altele care, in incercarea de a reda realitatile dure pe care le traim, ignora faptul ca uneori mergem la cinema sa uitam de ele nu sa le retraim inca odata si odata…

Nota: 9/10
Mihaela

Felicia, inainte de toate

Ca sa spun drept, nu ma asteptam la o surpriza atat de pozitiva din partea acestei productii. Dar cunoscand calitatea profesionala, simtul artistic, ravna fara margini si devotamentul total pentru cauzele in care crede puternic –  ale Adei Solomon, am fost extrem de motivata sa particip la aceasta vizionare pe care revista TABU si echipa de realizatori au dedicat-o bloggerilor. O actiune de promovare inteligent tintita!

Si dupa cum spuneam, surpriza mea si satisfactia intelectuala dupa vizionarea acestei productii, au fost maxime.

Pentru ca scenaristii au transformat cu mult talent, abilitate, inteligenta cinematografica si empatie umana, o poveste de viata aparent banala si comuna multora dintre noi, intr-o lectie de viata. O lectie de viata despre forma fara fond – mai bine zis – cu fond viciat! Forma reprezentand-o relatiile interumane, de dragoste, de daruire, de prietenie, construite intre membrii unei familii, fara sa existe de fapt fondul unei reale cunoasteri si intelegeri nascute dintr-o adevarata comunicare. Nevoia de comunicare l-a ridicat pe om deasupra celorlalte vietuitoare. Lipsa comunicarii sau comunicarea superficiala, modifica uneori in mod maladiv psihicul si libera dezvoltare a personalitatii umane.

Iar Felicia, in mod sigur – are un psihic tarat. Dupa ultimii 19 ani de viata matura petrecuti intr-o societate civilizata, ea poarta inca sechelele unei copilarii si tinereti traite in inghesuitul si desuetul apartament de bloc romanesc, alaturi de o familie cu un intelect redus si cu trairi dominate de meschinarie si egocentrism. Sechele si rani pe care continua sa si le scormone cu stoicism, prin vizitarea anuala a familiei. O scufundare repetata intr-o baie din ce in ce mai nefericita in cautarea posibilitatii comunicarii. Felicia traieste intr-un echilibru fragil cu propriile nevoi de suflet si de minte. A oferit iubire si intelegere neconditionate si a dorit sa le primeasca la randul ei, in aceeasi masura, insa nici in ceea ce-i priveste pe proprii parinti si pe sora sa si mai ales – nici in persoana celui care i-a fost sot – nu a gasit implinirea acestei nevoi. De aceea, ea se devoteaza cresterii fiului sau, pe care doreste sa-l inteleaga, sa si-l apropie, sa il formeze ca prieten, ca tovaras, ca om intreg. In contrabalans a acestor experiente interumane nesatisfacatoare. Am urmarit de-a lungul vietii dramatismul  fracturilor de comunicare intre generatii, intre copii si parinti si am fost extrem de surprinsa descoperind cat de amanuntit si sensibil au prins scenaristii/regizori aceste trairi. Bineinteles – gandul m-a dus la faptul ca ei explorau scheletele din dulapurile propriilor familii.

Radulescu & de Raaf

Insa, dincolo de a a avea povestea, cei doi scenaristi/regizori, au stiut perfect si cum sa ne-o spuna!

Ne-au introdus calm, degajat, cu sinceritate si naturalete, in universul restrans si sordid al unei familii traitoare la bloc. Multi dintre spectatori au o strangere de inima privind imaginile relevate de obiectivul care isi plimba ochiul peste inghesuiala de mobilier imbatranit si trist, peste cartile si obiectele raftuite de-a lungul peretilor, peste aceeasi vesnica bucatarie intalnita in sute si mii de blocuri…O lume intepenita in timp… si Dumnezeule … pungile de plastic impaturite si pastrate cu sfintenie … pentru a fi refolosite cu multa parcimonie… Am ras … Multi spectatori rad….Dar e rasul eliberator-nervos, care sparge bariera unei mari tristeti. Caci lumea mica si dramele mici ale acestei familii in casa careia intram – par banale la scara universala, insa multiplicate…formeaza lumea in care am trait si in care unii… mai traiesc. Felicia a evadat din aceasta lume, aparent, caci cordonul ombilical inca o aduce acasa an de an. In speranta ca se va regasi, ca se va intelege pe ea, ca ii va intelege si ierta pe ceilalti si ca familia o va cunoaste si intelege pe ea, cea care este cu adevarat.

Insa acest apartament de bloc actioneaza ca un cocon, un cocon fatidic, care deformeaza caracterele, care urateste sufletele, care impiedica formarea unui fluture frumos si viu, capabil sa zboare liber si independent. Stapana acestui cocon este mama, doamna Mateescu. Personalitatea ei masiva – la propriu si la figurat – ii striveste pe cei din jur. Ei ii place sa striveasca, sa domine, sa conduca, sa impuna, sa decreteze, sa fie „diplomata”, sa fie bagacioasa, sa dea indicatii, sa insinueze, sa stie totul, sa emita pretentii, sa vorbeasca… sa vorbeasca…. si sa se asculte numai pe ea!

Felicia este un fluture nascut pe jumatate…care se intoarce mereu in coconul necomunicarii familiale, in speranta inconstienta ca va reusi intr-o zi sa se reintregeasca si sa-si gaseasca puterea zborului liber. Si poate momentul acela emotionant-dramatic, din parcarea aeroportului, cand printre lacrimile greu stapanite, Felicia reuseste sa-si exteriorizeze sentimentele si sa-i comunice mamei sale toate durerile si nemultumirile si neimplinirile acumulate, reprezinta primul pas apasat pe drumul limpezirii comunicarii intre generatii. Din punctul meu de vedere, e o speranta slaba. Pentru ca nu este vorba, in acest caz, numai despre o fracturare a comunicarii, despre o neintelegere intre generatii, este vorba in primul rand (cel putin asa m-a lasat scenariul sa inteleg), despre constructul intelectual diferit al personajelor care deja apartin unor societati diferite – desi provin din aceeasi cultura.

Felicia

Inca o data in plus, i-am multumit lui Dumnezeu pentru caracterele si stiinta bunicilor si parintilor mei, de a creste o noua generatie cu aplecare catre descoperirea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii copiilor, in respectul comunicarii, al cunoasterii si al transmiterii traditiilor valoroase. Si ii multumesc lui Dzeu ca si eu am stiut si am fost in stare sa comunic in acelasi mod cu urmasii mei si cu toti ceilalti oameni din jurul meu.

Echipa realizatorilor acestei productii dovedeste o maturitate profunda si o subtila cunoastere a sufletului omenesc, pe care ni le prezinta intr-o maniera cinematografica minimalista si sobra.

Ozana Oancea este o mare surpriza pentru mine; as fi putut sa cred ca personajul a fost scris special pentru ea, daca nu as fi aflat – direct de la producatoarea Ada Solomon si de la Razvan Radulescu ca lucrurile nu au stat asa! Un artist talentat, complet, care aduce in fata camerei un intreg arsenal de arme 🙂

O silueta gracila, un pas usor, degajat, pluteste infasurata in largimea si lungimea unor straie ce par impersonale, dar au un aer atat de personal…

Un profil de efigie greceasca…

Miscarile usoare, parca de aripa de fluture, ale mainilor subtiri si triste…

Vocea mica, stapanita, rabdatoare,  fara inflexiuni stridente…

Transmite un calm indelung exersat si impus, dincolo de care se acumuleaza sentimente si trairi complexe…

Si rabufnirea…. pana si rabufnirea e controlata strict… de aceea e si mai dureroasa, mai cutremuratoare….

Trebuie sa spun ca am remarcat coloana sonora interesanta a filmului, intr-o coerenta perfecta cu substanta dramatica si care reuneste printre altele:  piesa interpretata de Amanda Lear – Alphabet – aranjament dupa J.S.Bach:

sau Marche pour la Cérémonie des Turcs (J.B.Lully)

Nu pot decat sa multumesc tuturor celor implicati in acest proiect reusit si sa sper intr-o noua productie marca Radulescu & DeRaaf & Ada Solomon – cat mai curand!

Si ca o nota vesela: azi dimineata am afisat in scara blocului posterul primit la vizionare. Dupa o jumatate de ora, disparuse :) Vreau sa cred ca din prea multa simpatie :) Si nicidecum din vechea si mereu noua preocupare a romanului pentru ciordeala :)

Nota: 9.5/10
Delia

Puteți viziona filmul pe Cinepub.ro:

felicia play

Articole similare

Rosteste-i numele, de Francisco Goldman

Delia Marc

Prin blogosfera literara (7 – 13 noiembrie 2011)

Delia Marc

Dancing Dreams (2009)

Delia Marc

2 comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult