Filme Filme europene

Eroii incomozi: L’affiche rouge (1976)

L’affiche rouge (1976)
Regia: Frank Cassenti
Distribuția: Roger Ibáñez, Pierre Clémenti, László Szabó

‘L’affiche rouge’ (1976) este primul dintre filmele despre cazul Manouchian sau cazul Afișului Roșu – unul dintre episoadele cele mai dramatice și un moment nu lipsit de controverse din istoria Rezistenței Franceze. A fost realizat cu ceva mai mult de trei decenii după cel de-al doilea război mondial, într-o perioadă în care mulți dintre supraviețuitorii din lupta antifascistă, dar și unii dintre colaboraționiști încă mai erau în viață, o perioadă în care amănuntele istorice mai puțin idealizate ale Rezistenței și ocupației abia începeau să iasă la lumină, după decenii de tăceri și secrete. Regizorul și co-scenaristul filmului este Frank Cassenti, o personalitate interesantă care a început ca documentarist și regizor angajat politic (‘L’affiche rouge’ făcând parte din această perioadă) pentru a continua și a se consacra ca regizor de televiziune, expert pasionat în muzică și autor de filme despre și cu muzică. ‘L’affiche rouge’ dovedește curaj și inventivitate, din multe puncte de vedere putând fi considerat ca un film experimental sau de avangardă, însă cu o orientare și implicare politică clară.

Grupul Manouchian a scris una dintre paginile eroice cele mai spectaculoase în istoria Rezistenței Franceze. Li se atribuie asasinarea, la 28 septembrie 1943, a generalului Julius Ritter, unul dintre responsabili pentru mobilizarea și deportarea forței de muncă de sclavi în Europa ocupată de naziști și aproape alte treizeci de atacuri împotriva obiectivelor ocupanților germani între august și noiembrie 1943. Au fost arestați în împrejurări ne-elucidate până astăzi, dar filmul acesta nu se refera la această parte controversată, care va fi abordată de alte lucrări mai târziu. Ceea ce-i deosebea pe cei din grupul Manouchian de alte formații din Rezistență a fost faptul că majoritatea membrilor acestui grup de eroi ai Franței erau străini. Missak Manouchian era poet armean și supraviețuitor al genocidului din 1915. Mulți alții dintre membrii grupului erau evrei din Europa de Răsărit. Majoritatea se cunoscuseră în Spania, în timpul raboiului civil, unde luptaseră de partea republicanilor antifasciști.

Toți erau bărbați cu o singură excepție – Olga Bancic, o evreică născută în România. A fost ultima femeie executată prin decapitare în Europa. În copilăria mea în România comunistă, Olga Bancic era considerată o eroină, străzi îi purtau numele și era menționată și în cărțile de istorie din școală. Se omitea faptul că fusese evreică. Tocmai acest aspect etnic a fost la baza felului în care ocupanții, dar și istoria s-a referit la acest caz. Filmul descrie cum ocupanții germani au folosit etnicitatea luptătorilor pentru a-i stigmatiza ca ‘ne-francezi’, organizând un proces public și pregătind materiale de propagandă, inclusiv faimosul afiș roșu. După război, francezii au fost cei care multă vreme au fost jenați de faptul că una dintre cele mai active și mai eficace rețele de luptă contra ocupanților a fost formată din străini (sau ‘meteci’ cum spun francezii). Istoria i-a reabilitat, dar foarte târziu.

Filmul lui Frank Cassenti nu este o docu-dramă. Regizorul a fost mai degrabă preocupat de felul în care eroii Rezistenței și acțiunile lor erau privite și reflectate în perioada în care a fost făcut filmul. Trecuseră 30 de ani și unele dintre faptele istorice deja erau uitate. Dacă uitarea era doar efectul timpului sau și rezultatul punerii în umbră al unor detalii incomode – este o întrebare care este lăsată pe seama spectatorilor să-i dea un răspuns. Pretextul care funcționează bine cinematografic este montarea într-un spațiu public, a unui spectacol gen ‘commedia dell’arte’ dedicat evenimentelor din timpul războiului și eroilor lor. Este ocazia câtorva scene frumoase de ‘teatru în film’. Câțiva dintre supraviețuitori se întâlnesc cu actorii tineri, dintr-o altă generație, care încearcă să-i înțeleagă pe eroii pe care-i vor interpreta. Trecerea de la prezent la trecut se face fără salturi, uneori în aceeași scenă. Trecutul se înfiltrează fără să simțim în prezentul care începuse să uite. O idee frumoasă a unui cineast care avea multe de spus. Chiar dacă nu toate detaliile sunt cizelate până la capăt, chiar dacă personajele nu sunt lipsite de profunzime, ‘Laffiche rouge’ este un film interesant și o lecție dublă – despre istorie și despre reflectarea istoriei în istorie.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.tv5mondeplus.com/ro/cinema/historique/l-affiche-rouge)

Articole similare

Filme pe scurt: La La Land (2016)

Tudor Mirică

Mister în Ierusalim: Aviram Katz (2023)

Dan Romascanu

Creed II (2018) – Un film care nu se ridică de la podea

Andra Avram

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult