Editorial

Șase pacienți în căutarea unui medic – Zici că-i casă de nebuni! (Toc Toc)

„Zici că-i casă de nebuni!” („Toc Toc”)
De Laurent Baffie
Regia: Adam S. Q. David
Cu: Ionuț Iftimiciuc, Radu Catană, Ioana Nichita, Grațiela Popa, Francesca Fülöp, Ștefan Liță și Adrian Luican

În data de 23 martie 2024 a avut loc premiera spectacolului Zici că-i casă de nebuni la Teatrul în Culise din București (Alecu Russo, 12), în regia lui Adam S. Q. David. Scena a găzduit întruchiparea pătimașă, haioasă și întristătoare a afecțiunilor de tip TOC (tulburare obsesiv-compulsivă), după piesa de teatru a dramaturgului, actorului și regizorului francez Laurent Baffie, TOC TOC (prezentată pe scenă pentru prima dată în 2005 la Palais-Royal din Paris). Personajele dramaturgului francez au fost aduse la viață de o distribuție cum nu se putea mai potrivită: Ionuț Iftimiciuc, Radu Catană, Ioana Nichita, Grațiela Popa, Francesca Fülöp, Ștefan Liță și Adrian Luican.

Singuri, dar (e mai bine) împreună

Sunt atât de multe aspecte ale spectacolului care te cuceresc încât devine aproape imposibil să numești tot ceea ce îți place – dar cu puțin efort poți să spui câte ceva. Intri în sala de spectacol în care observi un decor minimalist care anunță un spectacol al desăvârșirii jocului actoricesc, ești pe jumătate sedus(ă), te lași acaparat(ă) de muzica franțuzească din fundal, care pare să anticipeze cu o fină ironie puțin din ce urmează să vezi și să simți. Prima dată te gândești că atmosfera infantilă și ludică a încăperii anunță interiorul unei „case de copii”, nu a unei „case de nebuni”, apariția primului personaj nu îți schimbă „convingerile”, treptat înțelegi că este un fel de sală de așteptare, apoi ajungi la concluzia că este un cabinet de terapie de grup.

Urmărim evoluția relației a șase personaje aflate în căutarea unui medic (a unui salvator, nu și a unui autor), care nu mai apare. Te duce puțin cu gândul la așteptarea lui Godot, ceva mai puțin pentru că medicul nu este un salvator la care vrem să ajungem prea curând, cine ar vrea să facă o vizită medicului Mierlescu? Așadar, cei șase își caută remediul pentru TOC-ul de care suferă, în ordinea intrării în scenă: Tourette, aritmomanie (obsesia de a face calcule), nosofobie (teama exagerată de boală), anxietate socială, ecolalie (repetarea involuntară a cuvintelor auzite) și obsesia de ordine sau simetrie. Alegerea regizorală este una foarte inspirată, prelungind personalitatea personajelor din tulburarea obsesiv-compulsivă de care suferă fiecare în parte. Observăm infuzia TOC-ului în modul în care se mișcă, a modului în care (se) privesc și în care se îmbracă, hiperbolizare prin care putem să distingem pâcla existențială din care încearcă personajele să iasă la limanul normalității.

Treptat, fiecare în parte va cunoaște afecțiunea pacienților care îl așteaptă vestitul doctor Mierlescu, la care nimeni nu se întoarce după prima vizită pentru că este vindecat. Aflăm că afecțiunea îi izolează, devenind prea greu de suportat de ceilalți sau nefiind înțeleși niciodată pe deplin de prieteni sau de familie, meteahna afecțiunilor psihice. În ciuda sălii, care hohotește datorită comicului, exprimat în atât de multe nuanțe și tușe, nu poți să nu adulmeci izul de singurătate în care sunt învăluite personajele. Pe cât de infantile sau hilare sunt comportamentele celor șase sihaștri citadini, pe atât de palpabile și ușor de compătimit. O izolare din care ies printr-o evoluție asemănătoare închegării primelor comunități antropice, comunicarea devenind posibilă în ciuda dificultăților pe care le identificăm la început. Totul începe cu un prim pas spre colaborare, ca o regulă nescrisă în teatru, potrivit căreia actorul nu se simte niciodată privit cât timp are ceva de făcut, la fel și aici, bolnavul își uită durerea (chiar dacă numai pentru o fracțiune de secundă) cât timp are o preocupare. Din dorința de a recupera timpul pierdut în așteptarea acestui psiho-mesia, cei șase încep terapia de grup, simulând modul de desfășurare, urmând la indicațiile unuia dintre ei.

De aici încolo totul este despre arta actorului, segment în care nu ai cum să nu remarci interpretarea complexă a lui Radu Catană, a cărui prezență pe scenă a părut că aduce toate celelalte persoaneje mai aproape. Remarcile și ironiile personajului său (șoferul de taxi, cel care se pricepe la toate și poate dezbate orice subiect), duc uneori în derizoriu afecțiunile pacienților aflați în căutarea unui medic. Bagatelizarea suferinței celor ca el, nu face nimic altceva decât să spună că există o lumină (oricât de mică) la capătul tunelului. O propunere care va fi conștientizată de personaje aproape de finalul spectacolui printr-o analiză pe repede-înainte.

Observăm evoluția acestora, cum devin prieteni, chiar dacă la început ajung în sala de așteptare stingheri și însingurați, ies din ea cu 5 prieteni noi, care îi înțeleg și care nu le chestionează fiecare decizie sau faptă. Spectacolul spune o poveste despre prietenie, înțelegere, empatie, într-un cuvânt despre umanitate.

Se recomandă o vizită la acestă „casă de nebuni” oricui vrea să aibă parte de o porție de râs de mai bine de o oră, dar mai ales celor care sunt sau nu sunt pregătiți să nu se ia prea mult în serios. Un spectacol la care merită să meditezi după ce ai părăsit sala primitoare a Teatrului în Culise și ți-ai înăbușit hohotele de râs, nu este vorba doar despre ce simți pe moment. Rămân cu o convingere destul de persistentă a faptului că ne este mai bine în comunitate, o conștientizare pe care trebuie să o avem mai mulți dintre noi, cel puțin în urma evenimente recente care ne-au învățat prea multe despre izolare și însingurare și care ne-au suprimat unele dintre cele mai importante (super)puteri: puterea de a simți, de a avea compasiune și empatie.

Următoarea reprezentație va fi pe 12 aprilie, la ora 19.00, la Teatrul În Culise.

Articole similare

Fotoreportaj din Eire/Republica Irlanda (II)

Codrut

Cele mai bune 3 cărți citite în 2016 de editorii Filme-cărți.ro

Victor Alartes

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în noiembrie 2018

Jovi Ene

1 comment

Escorte 5 aprilie 2024 at 12:04

Poti sa rezonezi cu durerea lor fara sa ti-o asumi, cu vina lor fara sa ti-o accepti, cu cautarile lor fara sa le si tanjesti. Si, cu toate acestea, in ciuda prevalentei panzei dureroase pe care joaca lucrurile in lumea personajelor, este tocmai zona comicului care reuseste sa te plimbe intre TRAGIC si DRAGOSTE, sublimandu-le si descoperindu-le sens si valoare.

Yogi Berra a spus candva ca „viata este un sir de lumina intunecata”, qui eʼuna vita. Viata inseamna si cri si traume, fulgi de fericire si ploi de lacrimi, inseamna si indoiala si sens, ore de uscat rufe si secunde de incendiu. Un spectacol coerent, inchegat, in mijlocul caruia suferinta, absurdul si ironia nu doar ca coexista, dar se si intrepatrund, reusind sa-si duca la indeplinire propria lor puritate.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult