Filme Filme americane Recomandat

Tetro (2009)

Tetro (2009)

Regia: Francis Ford Coppola
Distributia: Vincent Gallo, Klaus Maria Brandauer, Alden Ehrenreich, Maribel Verdú, Rodrigo De la Serna, Carmen Maura

Numele lui Francis Ford Coppola este întotdeauna suficient pentru a mă convinge că vreau să văd un film. După ce a regizat, în anii 70, unele dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei, Coppola pare să facă alegeri ezoterice în ultimii ani, explorând teritorii artistice și geografice (Argentina, România) ușor deviate de la traseul hollywoodian principal și bazându-se pe actori internaționali (firește, aproape că nu există actor căruia să îi scape ocazia de a colabora cu el). Tetro pare a fi cel mai bun film al său din ultimul deceniu – o poveste a unei familii americane într-un decor sud-american, o dramă din mediul artistic care aduce la suprafață legături familiale ascunse și neclare.

Coppola nu ratează ocazia de a face muzică, balet și operă în film. Toți membrii familiei se află în umbra unui tată oprimant și egocentric (Klaus Maria Brandauer, de care nu mă mai satur!), obsedat de cariera de dirijor aclamat pe întreaga planetă. Fiul mai mare (interpretat excelent de Vincent Gallo) este scenarist și este maestru de lumini în teatru; din motive personale, a renunțat la cariera artistică. Fiul mai tânăr (Alden Ehrenreich, care îmi aduce aminte de un Leonardo Di Caprio tânăr) începe ca ucenic majordom și sfârșește ca regizor de teatru. Maribel Verdu, în rolul iubitei fiului cel mare, completează triunghiul de actori de calitate.

Întreaga acțiune este concentrată în jurul legăturilor și secretelor de familie, în jurul artei ca scop în viață și ca scuză pentru comportamentul inadecvat. Mă plâng deseori de durata filmelor americane (și nu doar) și o voi face din nou; din nou, nu pentru numărul de minute în sine, ci pentru cele zece minute în plus care, la final, transformă o dramă puternică de familie în melodramă – lucru care mi s-a părut a nu fi necesar.

Cinematografia este semnată de tânărul român Mihai Mălaimare jr. Alb-negrul este folosit pentru majoritatea filmului, în timp ce flash-urile colorate conferă o nuanță stilată și expresivă experienței vizuale. Mult din farmecul și plăcerea vizionării acestui film se datorează filmării.

Nota: 8/10

Articole similare

Imperiul terorii: Kapitan Volkonogov bezhal (2021)

Dan Romascanu

Ich bin ein Berliner, de Gabriel Andronache

Dan Romascanu

Dragoste, săbii și revoluție: Chouans! (1988)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult