Filme Filme europene Recomandat

Only God Forgives (2013)

only_god_forgives_ver2_xlgOnly God Forgives (2013) – Numai Dumnezeu iartă

Scenariul si Regia: Nicolas Winding Refn
Distributia: Ryan Gosling, Kristin Scott Thomas, Vithaya Pansringarm, Tom Burke, Vayaying Rhatha Phongam

Poate radacinile daneze ale lui Refn, poate influentele lui Kubrick asupra lui Larry Smith (cinematografia) au dat nastere acestei pelicule stranii… si prin povestea construita, si prin maniera ei vizuala si sonora – toate de extrema originalitate si incarcatura dramatica.

Din punct de vedere epic, avem de-a face cu o poveste simpla. Razbunare. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, moarte pentru moarte. Treburile se complica atunci cand mana care pedepseste (si pedepseste cu frenezie taind la propriu maini vinovate sau nevinovate) se erijeaza intr-un Dumnezeu neiertator si a-toate-razbunator. Si atunci cand mai toata actiunea se petrece intr-o lume subterana, urata, aceea a gruparilor organizate de traficanti de droguri, aceea a prostitutiei, aceea a sociopatilor, aceea a psihopatilor violenti sau letargici, tarati de posibile sindromuri explicate doar pe filiere freudiene, atunci te bate gandul cutremurator cum ca aceasta ar fi viata si mediul in care traim.

De fapt ne aflam in mijlocul unei confruntari dintre doua culturi diferite – cea americana si cea asiatica –  culturi definite prin cativa reprezentanti underground. Ticalosia aparent soft-matasoasa a reprezentantilor culturii americane, impletita cu ticalosia si mai soft-catifelata a orientalilor din Banghok. Egalitate de ticalosie, egalitate de sanse/nesanse!

VIDEO_Only_God_Forg_415658a

Lumea aceasta extrem de violenta si cu profunzimi imense ale amoralitatii (desi orientalii isi justifica crimele sinistre tocmai prin exacerbarea simtului moral) este prezenta pe ecran prin imagini si sunete frisonante. Dialogul este minimalist, vine doar sa puncteze si sa sublinieze faptele si trairile transmise prin imagini. Labirinturi bizare – peretii rosii – uneori vopsea, alteori sange, lumini agresive si agresante… beregate sectionate, trupuri golite de viata… Si sunetele… sunetul pasilor amenintatori… fasaitul sinistru al sabiei retezand maini, spintecand sternuri… scartaitul ascutisului andrelelor infipte in ochi sau in urechile “vinovatilor”… Vina si pedeapsa… deopotriva strambe in aceasta lume pe care trebuie sa o recunoastem, sa stim ca a existat si va exista … data fiind conditia umana – si cu bine in ea, dar si atat de mult rau! Si pentru ca aceste imagini inca nu spun totul si pentru ca aceste sunete inca nu subliniaza totul, iata si inca o infioratoare exprimare a tenebrei care apasa asupra acestui film … cinismul rece si fara limite al “cantarii” la care se deda “fostul politist Chang” in fata adulatorilor sai. Poate daca as fi avut parte de o traducere a cuvintelor acestor canturi nu m-as fi infiorat asa cum am facut-o, doar inchipuindu-mi ca este vorba despre versuri de dragoste!

only-god-forgives10

Ryan Gosling este un actor pe care il urmaresc cu multa plecere si apreciere :). Prin urmare, nu numai pentru infatisarea sa, dar si pentru prestatiile laudabile de multe ori. Aici – in acest film, construieste alaturi de o  stralucita actrita, Kristin Scott Thomas si de Vithaya Pansringarm – un triunghi malefic/septic/monstruos. Un triunghi bolnav, de sorginte subumana, o extractie a iadului subpamantean, o metastaza hidoasa a tot ceea ce ar fi chintesenta notiunii de OM – inger cazut. Printre atat de putinele cuvinte rostite in film, se detaseaza dureroase – acelea rostite de mama/nemama – Crystal (Kristin Scott Thomas) si printre multele taceri din film (taceri atat de graitoare prin gestica care le intovaraseste) sunt cele ale lui Julian – fiul (Ryan Gosling) in fata cadavrului mamei. Atat cuvintele cat si tacerile exprima relatia bolnava dintre aceste doua fiinte – mama si fiu… radacini ancestrale si psihologii patologice apartinand – din pacate – omenirii.

onlygod01

Privind la distanta de cateva zile de la vizionare, gandind si filtrand impresiile, dincolo de impactul zdruncinant al povestii, dincolo de imaginile greu digerabile (care se lasa cu un disconfort sufletesc si mental la fel de greu suportabil), trebuie sa apreciez totusi ca si acest film desfasoara o poveste de viata. Tragica! Frisonanta! Impresionanta prin maniera cinematografic-estetica in cheia careia ne este infatisata. Dar – repet, greu digerabila. “Stomacurile” sensibile se revolta! Vomiti si te eliberezi, dar nu uiti!

Nu uiti actorii, nu uiti imaginea – Larry Smith, nu uiti coloana sonora  – Cliff Martinez si in cele din urma, nu-l uiti usor pe Nicolas Winding Refn. Si te intrebi: “Cui prodest” acest film. Mie da, pentru ca nu il pot uita! De ce? Poate pentru ca este un semnal de alarma, o atentionare cruda pentru aceia care nu vad si aspecte de acest fel ale vietii din jur.

Nota: 6/10

Articole similare

”Toţi avem nevoie din când în când de un strop de magie, nu?”: Cafeneaua micilor miracole, de Nicolas Barreau

Delia Marc

New York, New York (1977)

Jovi Ene

Maze Runner: The Death Cure (2018) – Labirintul: Tratament letal

Andra Avram

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult