Filme Filme americane

„Murder Mystery 2” (Netflix, 2023) sau cum să-ți pierzi timpul cu o comedie ușurică

„Murder Mystery 2” (Netflix, 2023) – Vacanță criminală 2
Regia: Jeremy Garelick
Distribuția: Adam Sandler, Jennifer Aniston, Mark Strong, Mélanie Laurent, Jodie Turner-Smith

Mintea are nevoie de odihnă. Mintea are nevoie de pauze și de momente când respiră ușurată. Pentru astfel de situații par a fi create comediile de genul „Murder Mystery 2” în regia lui Jeremy Garelick, cu Adam Sandler și Jennifer Aniston în rolurile centrale. Nick și Audrey formează un cuplu foarte…ciudat. Sunt detectivi cu normă plină, el – pensionat după munca în poliție, ea – coafeză, dar ambii ahtiați după mistere și taine nedezlegate.

Viața lor anostă pare să-i plictisească considerabil și exact în momentul când aceștia se lovesc de imposibilitatea de a fi catalogați drept cei mai tari din breaslă, apare un Maharaja care-i invită la nunta secolului, un eveniment de anvergură unde își dau întâlnire toți aristocrații lumii. Nick și Audrey sunt doi paria, care încearcă din răsputeri să se înregimenteze în rândurile bogătașilor, demonstrându-și lor și altora că pot fi cu adevărat buni în ceea ce fac. Lucrurile deviază în momentul când Maharaja dispare…

În linii mari, am văzut o comedie tipică cu un Adam Sandler destul de îmbătrânit și o Jennifer Aniston, trecută și ea de prima tinerețe, cu o clasică îmbinare de Bine – Rău, un antagonism care se vrea jovial, dar care, pe mine personal, m-a cam obosit. Evident, nu am avut așteptări și pretenții mari față de acest gen cinematografic, dar cred că se putea nițel mai mult și nițel mai bine.

Hai să începem cu părțile bune ale comediei:

  •  mi-a plăcut că nu am ghicit din start cine e răufăcătorul. Asta adaugă clar un veto în favoarea regizorului. Deși, la drept vorbind, nu e foarte clar cine e răul și cine e binele în acest film. Antagonismul de forțe este atotprezent și își schimbă măștile rapid, fulminant chiar.
  •  cadrele – încă un avantaj considerabil pentru că se desfășoară rapid, fără a bate ritmul pe loc, iar opulența mediului completează perfect absurditatea istoriei;
  •  umorul hilar. Deși unele faze au părut încă desprinse din sitcom-urile americane ordinare, am avut parte și de secvențe unde chiar am chicotit cu poftă. Este rețeta deja verificată în timp al comediilor americane de consum. Fără pretenții, fără angajamente – așa ar suna deviza de bază a consumatorilor de astfel de filme.

Și da, cu toată tristețea de rigoare, iată părțile slabe ale filmului care m-au dezamăgit:

  •  scenariu șablon. Nu știu cum simt alți spectatori, dar eu am obosit de aceleași formule Bine – Rău, goana după aur și „hai să moară capra vecinului”.
  •  personaje statice, care nu se mai dezvoltă. Deși Jennifer Aniston este deja o mărturie vie a cât de populară poate fi autoironie, aici mi s-a părut pală, lipsită de vlagă.
  •  nu am avut acel sentiment de curiozitate, de activism, ci de o apatie generală.

Concluzia, per ansamblu, e că „Murder Mystery 2” e o comedie tipică, nepretențioasă, dar cu care vă puteți clar relaxa într-o seară, după job, alături de întreaga familie.

Disponibil pe Netflix.

Nota: 5/10

Articole similare

Mama (2013)

Delia Marc

Flori de câmp, după 45 de ani: Ilustrate cu flori de câmp (1975)

Dan Romascanu

În loc de rămas bun. Jurnalul unei mame-emigrante: Cireșe amare, de Liliana Nechita

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult