Filme Filme americane Recomandat

Men in Black III (2012)

Men in Black III (2012) – Bărbaţi în negru 3
Regia: Barry Sonnenfeld
Distributia: Will Smith, Tommy Lee Jones, Josh Brolin, Emma Thompson, Jemaine Clement

Bărbaţii în negru s-au întors… de fapt, nu ne-au părăsit niciodată… ei si?!

S-au întors Bărbaţii în negru! La 15 ani după primul (şi cel mai bun) film al seriei, Hollywood-ul încearcă să mai stoarcă ceva bani din aceeaşi idee. Continuările nu sunt niciodată uşor de realizat. Este nevoie de asigurarea fluidităţii firului epic, de refolosirea abordării care a plăcut publicului în filmul original, şi de inventarea unor idei inovatoare, astfel încât redundanţa să nu aibă ca efect oboseala şi dezamăgirea.

Cele mai bune exemple de reuşită, cum ar fi Naşul sau Războiul Stelelor, au fost scenarii complexe, povesti desfasurate de-a lungul mai multor generaţii, care au dezvoltat personaje memorabile şi au adus pe ecran noi emoţii şi pasiuni în fiecare dintre filmele componente – chiar dacă acestea nu au fost la fel de bune ca primul. Ei bine, Bărbaţi în negru nu este nici Naşul, nici Războiul Stelelor, iar Barry Sonnenfeld nu se compară cu Scorsese sau cu George Lucas. Bărbaţi în negru III are mai multe puncte slabe decât forte.

Mai întâi, veştile bune. Filmul este disponibil (şi) în varianta 3D. Nu uitaţi să cereţi bilete 3D, evitand greseala pe care am facut-o eu, pentru că majoritatea spectacolelor sunt in banalul 2D. Indiciu – Biletele 3D sunt si mai scumpe decât de obicei :). Doi actori noi se alătură echipei: Josh Brolin, care se descurcă binişor într-o versiune mai tânără a personajului lui Tommy Lee Jones (da, aţi ghicit bine, se călătoreşte în timp!), şi Emma Thompson, întotdeauna o apariţie plăcută, chiar dacă aici are un rol mult prea neînsemnat.

Veştile mai puţin bune? Ei bine, nu există surprize, nici glume noi memorabile, nici idei care să facă filmul diferit, mai amuzant sau mai înspăimântător decât cele anterioare. Părţile retro sunt foarte asemănătoare cu cele văzute în zeci de alte filme de la Înapoi în viitor încoace. Tipul cel rău are dinţii stricaţi, iar firul epic e ciuruit de lipsuri cât găurile negre, fiind atins de un strop de melodramă care nu aduce nimic bun.

Merită să plăteşti biletul ca să vezi filmul la cinematograf? Poate, dacă te interesează numai amuzamentul şi eşti gata să accepţi conventiile genului, care îţi trimit logica la culcare pentru câteva ore – atunci sunt şanse să-ţi placă filmul. Dacă eşti fan, vei merge oricum să-l vezi, aşa că nu pot decât sa-ţi urez distracţie plăcută!

Nota: 4/10

Articole similare

The Giver (2014)

Mihaela

Prin blogosfera literară (17 – 23 februarie 2020)

Dan Romascanu

Trailer “The Woman in Black”

Jovi Ene

2 comments

Cristian F. 8 iunie 2012 at 10:40

Ieri eram tentat sa caut filmul, dar acum,dupa aceasta prezentare cred ca renunt.

Reply
Jovi 30 septembrie 2012 at 19:54

Am vazut si eu filmul, si cum sunt fan al seriei Men in Black, tind sa ii dau o nota spre 7. Hai sa spunem 6.5, cu mult peste tine, dar e vorba de placerea personala.

Intotdeauna mi-a placut Will Smith, intotdeauna mi-a placut sa ma amuz de extrateresti mai degraba decat sa ma sperii de ei. Deci bun doar pentru fani, in rest ai dreptate cu celelalte afirmatii 😉

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult