Filme Filme americane Recomandat

Hope Springs (2012)

Hope Springs (2012) – Terapie de cuplu

Regia: David Frankel
Scenariul: Vanessa Taylor
Distributia: Meryl Streep, Tommy Lee Jones, Steve Carell, Mimi Rogers, Jean Smart, Elisabeth Shue

Dragostea e ca o planta – neudata, neingrijita, se ofileste.

Fiecare dintre noi vrem sa fim supravietuitori. Supravietuim datorita sanatatii fizice si mentale. De aceea vrem sa ne pastram cat mai multa vreme idealurile, confortul, starea de bine, sentimentele, oamenii dragi.

Majoritatea oamenilor fac in viata pasul catre casatorie (unii chiar devin dependenti si fac pasul acesta de “n” ori 🙂 ).  Casatoria este o institutie ancestrala, care de-a lungul istoriei, sub influente religioase, filozofice, politice si sociale si-a modificat statutul pana in timpurile moderne pe care le parcurgem.

Daca aplecam urechea si ochii asupra parerilor psihologilor si haide sa o facem in speta asupra uneia dintre conferintele lui Jung dedicata acestui subiect, iata citatul urmator:

“Căsătoria, ca relaţie psihologică, este o construcţie complicată. E alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective, avînd, indiscutabil, o natură foarte eterogenă. Ori de cîte ori vorbim de o «relaţie psihologică», presupunem existenţa unui conştient. O «relaţie psihologică» între doi oameni aflaţi amîndoi într-o stare inconştientă nu există.”

Daca aceasta “relatie psihologica”, constienta, ajunge sa se usuce in timp, sa isi piarda seva si sa nu mai functioneze in parametrii satisfacatori, atunci constientul trage semnalul de alarma. Degeaba vasul in care cultivam o floare ramane acelasi; planta prost ingrijita, lipsita de lumina, de soare si de dragoste … se usuca. Constientul plantei … in masura in care exista … nu isi poate lua masuri de aparare, omul insa poate actiona.

Ei, si in aceasta comedie atat de savuroasa (desi substratul nu e deloc comic), avem de-a face tocmai cu aceasta constientizare a degradarii relatiei de cuplu. Din diverse si perverse motive, dupa 31 de ani de casnicie atat de romantic inceputa si continuata cu un parcurs sentimental si sexual satisfacator, lucrurile s-au degradat.

Niciunul dintre protagonistii cuplului nu mai actioneaza in binom, fiecare are singuratatea lui, intimitatea lui, micile lui egoisme, inchistarea lui in rutina zilnica  prafuita mental si uscata sentimental.

Daca EL, Arnold, sotul, pare o scoica care si-a restrans la minimum conexiunea cu exteriorul, un melc flasc care se refugiaza in propriul interior la cea mai usoara tentativa de atingere din afara, o pruna uscata, ridata, morocanoasa si zgarcita, EA, Kay, sotia, pluteste si trebaluieste cu devotamentul rutinei pregatirii micului dejun cu precizia unui ceasornic bine setat pe nevoile LUI. Seara ii gaseste la fel de instrainati, el motaind in fata televizorului la un meci, trezit intr-un tarziu de ea. Dorm in camere separate. Atingerea fizica e inexistenta de mult, comunicarea  e intrerupta. Singuratea in doi o sfasie pe Kay mai mult decat o simpla singuratate, isi doreste din nou alaturi pe barbatul, pe sotul de care s-a indragostit si cu care s-a casatorit si cu care i-a placut sa faca dragoste si cu care isi doreste si astazi s-o faca.

Din acest punct incolo sunt posibile trei drumuri: a) despartirea in fond, adica divortul si fiecare isi reface restul de viata ramasa (cam aceasta este calea multora, regretata adesea), b) mariajul deschis, adica ceva de genul … ramanem impreuna de ochii familiei si a lumii, dar ne gasim fiecare perechea in afara (si asta e o optiune facuta deseori) si c) la lupta pentru recastigarea redutei pierdute (asta curaj si initiativa 🙂 )

Sigur ca cel de-al treilea drum relevat incumba curaj si nitiativa, dar el musai trebuie sa se bazeze pe existenta latent-subterana a iubirii si a unei indelungi si frumoase casnicii (chiar daca au mai existat hopuri pe ici pe colo).

Aceasta este calea pe care o alege Kay, luptatoarea Kay, pentru salvarea casniciei sale. Cartea doctorului Bernard Feld si consilierea pe care o acorda acesta cuplurilor la ananghie  – iata armele cu care Kay actioneaza.

Din Omaha, Nebraska  – in Great Hope Springs, Maine, la dr. Bernie Feld, contra 4000 $ (economiile lui Kay din certificatele de depozit). Pentru ca – nu-i asa – “speranta moare ultima!

Ei, si de aici incolo, comedia prinde aripi, cu o derulare copioasa a aventurilor si cu replici plini de miez si cu un umor irezistibil. Actiunea ne dezvaluie si ne contureaza cu multa inteligenta si subtila intelegere profunda a vietii si a relatiilor interumane, cele trei caractere aflate in mijlocul faptelor. Pe de o parte dr. Feld – cu stiinta remarcabila de a nu intra cu bocancii in sufletele “pacientilor” sai, aplicand o terapie gradata, noninvaziva, ci subtil-stimulativa. Pe de cealalta parte cei doi soti, Arnold negationist, Kay cooperanta, care stimulati de pasii si exercitiile doctorului, isi reamintesc tot ceea ce i-a adus alaturi si i-a mentinut alaturi toti acesti treizeci si unu de ani, ce au apreciat si iubit unul la celalalt, si pana la urma, doza de vinovatie a fiecaruia in impasul creat si cata nevoie intima au unul de celalalt, pentru ca fiecare si impreuna sa-si continue noul capitol al vietii, imbratisati, iubindu-se!. Invata cat de sensibile sunt relatiile de cuplu si cat de mult conteaza tandretea, comunicarea si implicarea. Invata misterul relatiilor interumane.

Reinvata sa se iubeasca.

Excelenta povestea scrisa cu mult talent  de scenarista Vanessa Taylor; si cu multa intelegere psihologica si simpatie pentru persoanele din categoria abordata “Am fost şocată să descopăr ce greu este să revii la pasiunea iniţială. S-ar spune că ar trebui cumva să fii capabil să faci o punte peste prăpastia asta. Aceasta a fost motivaţia mea pentru acest scenariu: am vrut să ştiu dacă astfel de persoane pot fi reunite”, spune Vanessa Taylor in Mapa de Presa a Media Pro Pictures. Dar si cu o bogatie de nuante comice si pline de umor cu care coloreaza insasi viata, experienta acestor simpatice personaje.

Extrem de hazoase sunt momentele in care cei doi soti, aflati pe canapeaua psiho terapeutului, sunt indemnati (cu usurelul), sa-si aminteasca si impartaseasca fanteziile sexuale si dorintele refulate. Dar savoarea acestor momente comice, si atat de general-valabile, va las sa o descoperiti singuri, ar fi pacat sa vi le povestesc si sa pierdeti surpriza (desi ma manaca limba rau sa vi le devoalez, atat de tare m-am distrat).

Iar despre regizorul David Frenkel oscarizat in 1997 pentru “My Dear Diary”(short film) si recompensat in 2002 cu un premiu Emmy pentru “Band of Brothers” – miniserie HBO si realizatorul unor binecunoscute pelicule cu priza la public: “Marley and Me” – 2008, “Sex and the City” –  2003 – seria TV   se spune in aceeasi Mapa de Presa ca David a înţeles că aceasta este o poveste intimă, dar şi universală. Si a echilibrat bine momentele de introspectie cu cele comice, intr-un ritm temperat, care ne permite sa percepem corect viata cu toate ale ei (si poate si ale noastre) care ni se intinde pe panza ecranului.

Trebuie sa va spun ca pe langa un scenariu excelent si o regie de clasa, filmul nu ar fi fost atat de perfect din punctul meu de vedere, fara stiinta intregii echipe responsabile de selectia interpretilor. Recunosc ca niciodata nu mi l-as fi imaginat pe Tommy Lee Jones in acest rol. Sobru, uracios, morocanos, dur, intransigent, “mimosa pudica”, poate, dar dincolo de cele expuse, pe care le arata cu varf si indesat si in prezentarea lui Arnold, pas cu pas Tommy Lee Jones se deschide, revine catre toate etapele vietii si calitatii personajului sau – de barbat si sot. Actorul se lumineaza, se umanizeaza, nu mai e zombiul rigid care in fiecare dimineata  face acelasi numar de pasi catre masa cu micul dejun si seara aceleasi miscari adormite prin casa, inchizand usi si stingand lumini – si intre aceste doua momente casnice – un vid dureros. Tommy Lee Jones, surpriza! are si calitatile unui actor de comedie, pentru ca simte intim personajul, il intelege (J poate din proprie experienta, nu stiu!), il simpatizeaza si il imbraca perfect cu haina talentului sau.

Si daca ajungem la talent,  un exemplu de mare clasa este si Merryl Streep (sa nu ratati saptamana ce vine, reluarea la TV miercuri 26 sept. – ora 21.45 – Cinemax – “SOPHIE’S CHOICE” – 1982 – Regia Alan J. Pakula, cu Merryl Streep, Kevin Kline, Peter MacNicol – 1 OSCAR – 1983 – Merryl Streep, inca 4 nominalizari OSCAR si 2 la BAFTA, 1 GOLDEN GLOBE tot pentru Merryl Streep si 1 nominalizare pentru Kevin Kline).

O extraordinara actrita, care dincolo de o banda larga si flexibila a talentului, de la tragedie la comedie sau la musical, are si o ciudata si captivanta frumusete a chipului, o frumusete departe de a se incadra in canoanele de gen, dar care vine din interior (din bogatia interiorului) si inobileaza trasaturile personajelor pe care ni le daruieste. Sigur ca a muncit mult pentru rolul Kay si a muncit cu spor, pentru ca feminitatea si caldura si framantarile si spiritul personajului ajung la spectator. Merryl Streep a inteles mesajul filmului: “Problema intimităţii, a dorinţei de a fi văzuţi, înţeleşi şi iubiţi este esenţială în cultura noastră” si ni-l transmite exemplar.

Triunghiul personajelor principale este intregit de interpretarea lui Steve Carell. Mapa de Presa ne spune ca: “Propunerea de a juca acest rol l-a intimidat puţin pe Carell, din motive evidente. <Închipuiţi-vă: stai în faţa lui Meryl Streep şi Tommy Lee Jones pentru o scenă de nouă pagini, auzi ‘Acţiune!’ şi începi să vorbeşti! Categoric te apucă frica. Cred că David a vrut să surprindă acea expresie de “iepure în lumina farurilor”, mai ales pe faţa mea. Dar este şi nostim.>”.

Si Carell dovedeste o gama larga interpretativa, exceland in comedie – sociala sau romantica, de curand l-am vazut in “Crazy, Stupid Love” (2011) si in cateva episoade din serialui TV “The Office”. E sobru, cald, intelegator, ca si personajul sau – este moderat optimist, privirile sale sunt cand amuzate, cand triste, cand ghiduse, cand obosite.

O vorba buna despre cinematografie (Florian Ballhaus), discreta, dar inteligenta, focusand cu empatie asupra personajelor (excelent imbracata Merryl Streep),  familiarizandu-ne cu intimitatea caminului familiei Soames sau deschizandu-se asupra oraselului simpatic “Great Hope Springs”, cu oameni si cafenele la fel de simpatice. Subliniez cat de important este ca o echipa sa se sudeze de-a lungul mai multor colaborari, cum este cazul si aici, pentru ca Ballhaus a lucrat la mai multe productii alaturi de Frenkel.

Ca intotdeauna, am fost atenta la coloana sonora.

Partea originala este realizata de Theodore Shapiro (printre care si The Campaign – tocmai vazut) si include si piese renumite, excelente ca mesaj si interpretare”: Lenny Kravitz – It ain´t over till it´s over, Sam & Ruby- Aint Love Something, The Main Ingredient – Everybody Plays The Fool, Annie Lennox – Why,  Van Morrison – Bright Side of the Road, Al Green-Lets Stay Together.  Si sa nu-l uit pe Vladimir Cosma, cu Le Diner de Cons (inspiratie folclorica romaneasca) prelucrat si in filmul cu acelasi nume.

Piatra de incercare pentru mine este daca dupa o zi, doua, cateva scurse, mi-l amintesc cu placere si gandesc la ideile propuse. Deocamdata filmul aceste rezista la proba timpului. Mergeti sa-l vedeti. Un film foarte bun. Cine stie, poate va avea parte si de ceva premii!

Nota: 8.5/10

Articole similare

Enigmele ”Personei”: Persona (1966)

Dan Romascanu

The Last Cruise (HBO, 2021). O călătorie spre necunoscut

Corina Moisei-Dabija

Closed Circuit (2013)

Mihaela

3 comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult