Filme Filme europene

Punctul de plecare al câtorva cariere frumoase: Rendez-vous (1985)

Rendez-vous (1985)
Regia: André Téchiné
Distribuția: Lambert Wilson, Juliette Binoche, Wadeck Stanczak, Jean-Louis Trintignant 

Când regizorul Andre Techine realiza ‘Rendez-vous’ în 1985, numele său era deja destul de cunoscut. Câțiva dintre colaboratorii săi erau însă anonimi și acest film avea să reprezinte pentru ei o foarte bună rampă de lansare spre celebritate. Techine i-a oferit rolul principal și în fapt primul rol consistent lui Juliette Binoche, care la 21 de ani juca în acel an în 5 filme, începând o formidabilă carieră. Co-scenaristul lui Techine era Olivier Assayas, la primul său scenariu al unui film de lung-metraj, realizat în paralel cu debutul său ca regizor. Și pentru Lambert Wilson era unul dintre primele roluri importante, desi el se mai întâlnise cu succesul cu un an înainte. Wadeck Stanczak completează triunghiul de tineri actori tot într-un prim rol important, un actor care promitea mult, dar a cărui carieră a evoluat mult mai dezamăgitor decât cele ale faimoșilor săi parteneri. Filmul este un thriller psihologic plasat în lumea tinerilor din Paris de la mijlocul anilor ’80 și sunt destule motive de a fi văzut cu plăcere și astăzi, pe lângă debuturile cinematografice pe care le-am menționat.

La 21 de ani, Juliette Binoche joacă rolul Ninei, o fată de 18 ani care vine la Paris pentru a-și realiza visul de a deveni actriță. Reușește să primească un rolișor într-o comedie de bulevard, visând la marile roluri, în timp ce bărbații din jur nu par să aibă alte intenții decât de a se culca cu ea. Căutând o locuință la preț rezonabil îi cunoaște pe Paulot (Wadek Stanczak) și pe Quentin (Lambert Wilson), doi tineri care sunt opusul unul celuilalt. Funcționărașul Paulot reprezintă stabilitatea mediocră, actorul Quentin ambiția decadentă. Triunghiul îi aruncă fetei viața într-un vârtej în care se amestecă pasiunea și ambiția, arta și pornografia, speranțele și fantomele trecutului.

De obicei, mă cam plâng de lungimea și mai ales de lungirea filmelor când nu există suficiente motive artistice sau narative. În cazul lui ‘Rendez-vous’ care are durează doar vreo 80 de minute, cred că 20-30 de minute în plus ar fi dat mai multă profunzime psihologică personajelor și ar fi permis dezvoltarea unora dintre temele care abia apucă să fie sugerate în film. Și așa însă personajele sunt bine conturate și fiecare dintre creațiile actoricești reușește să le dea viață și să facă să ne pese de ele și să fim curioși despre viața lor dincolo de ceea ce vedem pe ecran. Pe lângă trio-ul de actori tineri mai apare și Jean-Louis Trintignant întruchipând personajul unui regizor de teatru care pare să joace la un moment dat un rol de mentor a la Pygmalion pentru Nina, dar care ascunde și el secrete sumbre din trecut cu repercusiuni în viețile protagoniștilor. Julieta, cea din piesa lui Shakespeare capătă rol de simbol într-un film care ar spune mai mult despre fascinația teatrului dacă ar avea ceva mai mult timp la dispoziție. Juliette Binoche este tânără, frumoasă și fascinantă, într-un rol care poate fi recitit cu semnificații contemporane în perspectiva luptei împotriva obiectizării femeilor. Este unul dintre motive, dar nu singurul, pentru care această incursiune în lumea Parisului anilor ’80 merita să fie văzută și re-văzută.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, www.cede.com, alchetron.com)

Articole similare

Zavet (2007)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (22 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (27 mai – 2 iunie 2019)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult