Filme Filme europene

„Maestrul” timpurilor noastre: Master i Margarita (2023)

Master i Margarita (2023)
Regia: Michael Lockshin
Distribuția: August Diehl, Yulia Snigir, Evgeniy Tsyganov

Romanul lui Bulgakov, ‘The Master and Margarita’ (‘Maestrul și Margareta’), a fost scris intre 1928 și 1940, dar scriitorul nu l-a văzut niciodată publicat. Prima versiune – cenzurată – a cărții a apărut în URSS în 1966. Bănuiesc că aceasta este versiunea care a fost tradusă în România, pe care am citit-o la sfârșitul anilor ’60, urmată fiind de o excepțională punere în scenă prin 1980 la Teatrul Mic în regia Cătălinei Buzoianu, cu Ștefan Iordache, Valeria Seciu, Octavian Cotescu, Dan Condurache, Mitică Popescu. Aveam să mai văd în următorii ani câteva variante teatrale și cinematografice. Fiecare generație s-ar putea spune că are parte de versiunile sale din The Master and Margarita’. Mihail Bulgakov a creat o capodoperă literară complexă și profundă, permanent actuală atâta vreme cât libertatea individuală în general și libertatea de creație a artiștilor în particular vor fi puse sub semnul întrebării în diferitele orânduiri politice. Filmul lui Michael Lokshin, un regizor care trăiește în două culturi – cea rusă și cea americană – a fost filmat cu vreo 3-4 ani în urmă, și lansarea sa a fost amânată după începerea războiului din Ucraina în 2022. Filmat în Rusia și jucat în mare parte de actori ruși, filmul a fost lansat abia la începutul lui 2024 și se bucură de succes de public în Rusia. Controversele în jurul scenariului și producției par să fie un ecou al celor petrecute cu romanul care a inspirat scenariul într-un complex de situații în care viața imita cartea (și filmul). Acest ‘The Master and Margarita’ are șanse să devină versiunea cinematografică majoră a perioadei pe care o trăim.

Scenariul este o adaptare destul de liberă a romanului, care are trei planuri narative: destinul unui scriitor din Moscova sovietică aflat în permanentă luptă cu cenzura și îndrăgostit de Margareta, o femeie măritată; apariția la Moscova a profesorului Woland, un magician care poate că este o întruchipare a Diavolului și dialoghează cu cetățenii ateiști ai noii Uniuni Sovietice; și evocarea episodului din Noul Testament în care Pilat din Pont se confruntă cu Iisus și pecetluiește condamnarea acestuia. Planul narativ biblic este aproape complet neglijat. Accentul este pus pe povestea Maestrului, care este un dramaturg a cărui piesă despre Pilat este scoasă de pe afiș datorită tematicii sale ‘nesovietice’. Sunt adăugate evenimente legate de însăși biografia lui Bulgakov. Scriitorul este criticat într-o ședință publică și apoi exclus din Uniunea Scriitorilor. Atunci când decide să-și exprime suferințele în singurul fel pe care-l cunoaște – scriind un roman – o întâlnește pe Margareta. Woland își face apariția doar după vreo 40 de minute de la începutul filmului și devine un fel de protector al scriitorului, erou al cărții sale și martor al poveștii de dragoste dintre el și Margareta. Relația dintre cei doi nu se poate termina decât tragic. Creatorii care au curajul de a spune adevărul sunt nebunii oricărei epoci, iar cei considerați nebuni într-un sistem dictatorial cum era cel sovietic sunt trimiși la tratamente forțate. Luciditatea printre nebuni este vecină cu moartea. Ultima parte a filmului este dominată de povestea lui Woland, care asistă la distrugerea încă unui imperiu. El cu toți însoțitorii săi au fost martori la încă un episod de grandoare și nebunie a omenirii.

‘The Master and Margarita’ este o operă complexă, cu multiple straturi și substraturi. Michael Lokshin și echipa sa au găsit echivalente cinematografice pentru multe dintre firele narative din roman și au adăugat unele nuanțe și dezvoltări ale unor idei care, dacă sunt prezente nu sunt centrale în carte. Vizual filmul este formidabil. Regizorul a creat împreună cu designerul Denis Lischenko și directorul de cinematografie Maxim Jukov a filmat o Moscovă în care mizeria existenței de zi cu zi este combinata cu construcțiile grandioase ale epocii comuniste. Nu este Moscova de acum o sută de ani, ci orașul viitorului în devenire așa cum visa Stalin viitorul. Mi s-a părut excepțional și trio-ul de actori din rolurile principale. Evgheni Tsiganov face în personajul sau o sinteza a lui Bulgakov și a multor altor scriitori, poeți, artiști ale căror voci au fost cenzurate și strangulate în perioada terorii sovietice și care totuși nu au renunțat la creație, de multe ori cu prețul sănătății sau al vieții. Povestea de iubire cu Margareta este credibilă și trece ecranul și datorită frumuseții și talentului Yuliei Snigir. În fine, actorul german August Diehl este o alegere excelentă pentru rolul lui Woland, personajul cu puteri magice și malefice, care domină a doua parte a filmului. ‘The Master and Margarita’ al lui Michael Lokshin are și câteva defecte în opinia mea – verbozitate excesivă și inutilă ținând cont de forța expresivă a imaginilor și durata. Nici aici, ca în multe alte filme contemporane, depășirea limitei a 120 de minute nu cred că a adăugat nimic bun experienței spectatorilor. Cu toate acestea, aceasta versiune pe ecran a cărții lui Bulgakov este probabil cea mai buna produsă până acum. Sper că distribuirea internațională va învinge barierele de tot fel, căci acest film merita să fie apreciat de contemporanii săi, la fel cum cred eu că va fi apreciat în viitor.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Instrucțiune pentru relații toxice. „Tell Me Lies” (Disney+, 2022)

Corina Moisei-Dabija

Prin blogosfera literara (27 august – 2 septembrie 2012)

Dan Romascanu

Săptămâna Pedro Almodovar: Pepi, Luci, Bom y otras chicas del Monton (1980)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult