Filme Filme americane

Hărțuirea sexuală în redacțiile de știri: Bombshell (2019)

Bombshell (2019)
Regia: Jay Roach
Distribuția: Charlize Theron, Nicole Kidman, Margot Robbie, John Lithgow, Allison Janney, Malcolm McDowell

Anii electorali prezidențiali americani sunt ocazii bune pentru filme politice. Documentarele sau filmele de ficțiune lansate în acești ani au abordat aspecte diverse ale sistemului politic și publicul american și cel internațional și-au extins atenția deja captată de campaniile electorale care se întind pe aproape întreagă durata a anilor respectivi și spre ecrane. Este încă prea devreme pentru a aprecia dacă 2020 va aduce mai multe filme semnificative din această categorie, dar cred că pot semnala că ‘Bombshell’ scris de Charles Randolph și regizat de Jay Roach, lansat pe ecrane în decembrie 2019, este unul dintre primele ale acestui sezon.

S-ar putea obiecta că filmul nu este despre politicieni, ci despre studiourile de televiziune, dar cred că obiecția poate fi respinsă din start. Televiziunile au devenit un participant activ în jocurile politice din Statele Unite și alte părți ale lumii – în special canalele TV de știri și comentarii care transmit 24 de ore pe zi politică cum este Fox News. ‘Bombshell’ se petrece în vara lui 2016 și campania electorală prezidențială americană care a rezultat în alegerea lui Donald Trump ca președinte se află tot timpul în fundal. Subiectul principal îl reprezintă însă scandalurile de hărțuire sexuală care s-au aflat în primul plan al atenției opiniei publice din 2016 până astăzi. Căderea atotputernicului director de programe al rețelei Fox News, Roger Ailes, a fost primul caz puternic mediatizat a ceea ce avea să devină începând cu anul 2017 mișcarea #MeToo.

Scenariul încearcă să reconstituie în mod cât se poate de realist și de veridic atmosfera și activitățile rețelei Fox News în lunile iunie și iulie ale lui 2016. Trei personaje, trei femei care lucrează toate la Fox, două dintre ele personaje reale și celebre pentru pasionații de televiziune (Megin Kelly interpretată de Charlize Theron și Gretchen Carlson jucată de Nicole Kidman) și a treia personaj imaginar (tânăra reportera Kayla Pospisil – Margot Robbie) se confruntă cu avansurile sexuale ale atotputernicului șef executiv al studiourilor Roger Ailes (jucat de John Lithgow), în atmosfera sexistă și cu regulile de confidențialitate ale corporației care ii protejează pe cei puternici. Fox News nu a inventat televiziunea de știri ca divertismente, dar sub conducerea lui Ailes crease o combinație între linia politică conservatoare și folosirea de prezentatoare și jurnaliste atrăgătoare pentru a-și mari publicul și rating-urile. Sub mantra ‘televiziunea este un mediu vizual’ se ascundea o atitudine și criterii sexiste de promovare a celor care căpătau timp pe ecrane. Atunci când Carlson, căzută în dizgrație și concediată, se hotărăște să dezvăluie public ceea ce se întâmplă în culisele rețelei, cam toată corporația pune în mișcare mașinăria sa pentru a mușamaliza afacerea. Scenariul urmărește săptămânile in care femeile victime ale lui Ailes își adună forțele morale pentru a trece de traume și de consecințele posibile pentru carierele lor și dezvăluie public, fiecare dintre ele, cele ce li întâmplaseră, alăturându-se acțiunii colective.

Pot filme că ‘Bombshell’ fi judecate și apreciate în afara contextelor lor politice? Nu este ușor. Filmul acesta este o combinație între ficțiunea politică inspirată de evenimente reale, amestecând personaje reale și imaginare și drama personală a femeilor care doresc să-și construiască o carieră în jurnalismul televizat și care sunt confruntate cu hărțuirea sexuală într-o atmosfera corporativă dominată de sexism și condusă și controlată de bărbați. Este o poveste americană a secolului 21, în care eroul singuratic (femei în acest caz) luptă pentru dreptate, dar șansele sale de succes sunt reale numai unindu-și forțele și colaborând între ele pentru a castiga lupta cu sistemul și a dezvălui adevărul. Regizorul Jay Roach care a realizat câteva comedii de succes din ultimele decenii (seria ‘Austin Powers’ sau comedii de familie că ‘Meet the Fockers’) abandonează complet uneltele umorului pentru un stil de docu-drama alertă imitând exact stilul emisiunilor de televiziune ale studiourilor unde se petrece acțiunea. Rezultatul cred că este interesant pentru cei cei care îi cunosc pe Kelly, Carslon sau O’Reilly dar nu cred că este întotdeauna foarte clar pentru cei care nu sunt familiari cu programele Fox News și prezentatorii lor.

Personajele imaginare și dramele individuale ale femeilor sunt cele care m-au captivat, și scena care îi confruntă pe Kayla Pospisil (Margot Robbie) cu Roger Ailes (John Lithgow) mi s-a părut cutremurătoare. Fiecare dintre femei ajunge să se înroleze pe drumul ei și din motivele ei în lupta cu sistemul. ‘Bombshell’ folosește în mod măiastru machiajul, și aduce în distribuție două actrițe frumoase, cu o imagine super-cunoscută, care au jucat deja în alte filme roluri în care au fost machiate până la a nu fi recunoscute. Dintre ele cred că Charlize Theron este cea care reușește o creație deosebită, topindu-se în rolul lui Megin Kelly. Carlson a lui Nicole Kidman mi s-a părut cam rigidă. Remarcabilă a fost și interpretarea lui John Lithgow, actor pe care îl îndrăgesc și îl apreciez foarte mult, și care – ajutat și el de un machiaj foarte reușit – crează un rol excepțional. Nu vreau să-l uit nici pe excelentul Malcolm McDowell în rolul mic dar important al lui Rupert Murdoch. ‘Bombshell’ are părțile sale mai reușite și cele mai puțin reușite, este un film care abordează o tema dureroasă și cred că vor urma și altele pe urmele sale, și, in fine, este un fim care va lăsa indiferentă puțină lume, așa cum sunt și programele lui Fox News.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Ohthatfilmblog.com)

Articole similare

Guardians of the Galaxy (2014)

Andreea Andrusca

La marginea imperiului: ”Bandiții”, de Vasile Ernu

Dan Romascanu

If I Stay (2014)

Mihaela

1 comment

Shaban 27 februarie 2020 at 14:48

Thats a good lineup of actressess. Who doesnt love charlize really?

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult