Filme Filme europene

Dragoste și crimă în mediul rural: Les noces rouges (1973)

Les noces rouges (1973)
Regia: Claude Chabrol
Distribuția: Stéphane Audran, Michel Piccoli, Claude Piéplu

La câțiva ani după ce făcuse parte din careul de ași ai ‘Noului Val’, Claude Chabrol a spus adio experimentelor cinematografice și s-a îmbarcat într-o carieră regizorală comercială foarte activă. Vreme de peste 30 de ani a produs filme într-un ritm de cam unul în fiecare an, majoritatea dintre ele thrillere, ale căror eroi fac parte din burghezia franceză mai mică sau mai mare. ‘Les noces rouges’ realizat în 1973 aparține acestor ani. Cadrul în care se petrece acțiunea este un orășel francez în care cam toți se cunosc unii cu ceilalți și în care secretele par foarte greu de păstrat. Și totuși, de la primele scene ale filmului ne dăm seama că în spatele străzilor și fațadelor liniștite, în vilele sau apartamentele eroilor cu mobile confortabile și obiecte frumoase, se ascund pasiuni și secrete. Mai devreme sau mai târziu este inevitabilă și apariția cadavrelor.

Dacă ar fi să căutăm un motto pentru acest film acesta ar fi ‘cât de stupizi pot fi îndrăgostiții’. Cu semn de întrebare sau semn de exclamare – puteți alege. Lucienne (Stephane Audran) întreține o relație extraconjugală cu Pierre Maury (Michel Piccoli) adjunctul soțului ei, politicianul primar și deputat, Paul Delamare (Claude Pieplu). Amândoi sunt căsătoriți nefericit, ceea ce ar fi justificarea infidelității lor care combină pasiunea cu grotescul, căci într-un orășel de provincie cum este cel în care trăiesc (și mai sunt și persoane publice) asemenea legături sunt greu de consumat și de păstrat în secret. Oare singura soluție pentru a-și simplifică viața este crima? Scenariul este inspirat dintr-un fapt divers real, deci se pare că viața nu numai că a bătut filmul dar în acest caz chiar l-a anticipat.

Ca și în multe alte filme ale lui Claude Chabrol este greu să te agăți de un personaj și să te identifici cu el. Soția bolnavă a lui Paul și fiica adolescentă a lui Lucienne ar fi poate singurele figuri inocente în această poveste care se derulează liniștit dar care este în fond sinistră, și din cauza violenței care răbufnește sub forme diverse, și din cauza decăderii morale a personajelor, fie ele criminali sau victime. Personajul lui Lucienne mi s-a părut insuficient dezvoltat, era cred o poveste mult mai interesantă decât rezultă din film în biografia acestei femei care își începe viața ca mama adolescentă, se mărită cu un om care nu o iubește dar căruia îi susține cariera politică și aparențele sociale, pentru a cădea pradă pasiunii pe un drum care poate duce doar spre tragedie. Stephane Audran mi s-a părut mai puțin inspirată decât în alte filme, Michel Piccoli face un rol bun dar nu dintre cele mai bune ale sale, și tocmai Claude Pieplu cel mai puțin faimos reușește creația cea mai interesantă in rolul soțului care acceptă infidelitatea soției fiind mai mult interesat de cariera lui politică presărată cu afaceri dubioase. Intriga de thriller joacă un rol secundar, comentariul social și caracterizarea personajelor părând a fi punctele de interes ale regizorului. Atenție și la costumele create de Karl Lagerfeld. ‘Les noces rouges’ nu este un vârf in cariera lui Chabrol sau a actorilor săi, dar sunt destul motive bune pentru a-i oferi șansa unei vizionări sau revizionări.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

O oglindă incomodă: Cea mai fericită fată din lume (2009)

Dan Romascanu

Un splendid concert de gospel: Amazing Grace (2018)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literara (12 – 18 septembrie 2011)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult