Carti Carti de fictiune

Un roman cu care te îndrăgostești: ”Ultima vară în oraș”, de Gianfranco Calligarich

”Ultima vară în oraș”, de Gianfranco Calligarich
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Esențial, Iași, 2021
Traducere din limba italiană și note de Cerasela Barbone

”Suntem ceea ce suntem nu datorită persoanelor pe care le-am întâlnit, ci datorită celor pe care le-am părăsit.” (pag. 21-22)

Cam așa își duce veacul și excentricul și neobișnuitul personaj al lui Gianfranco Calligarich, cel care pare a fi construit nu neapărat în jurul unor mari realizări, ci în jurul unor mici eșecuri zilnice, aproape niciunul de proporții catastrofice, dar care, împreună, compun chipului unei vieți ratate. Mai cu seamă că, așa cum spune și citatul de mai sus, Leo Gazzara pare să atragă eșecul nu numai în privința propriei persoane, ci și al celor din jur, care au parte de tragism, suferință sau chiar sinucideri.

„Ultima vară în oraș” surprinde plăcut pe multiple planuri. În primul rând, prin povestea apariției sale și, mai ales, a reapariției: Gianfranco Calligarich s-a născut în 1947 și a debutat în 1973 chiar cu această carte, care a fost un succes instant în Italia; apoi cartea a dispărut, pentru a fi republicată în 2010 cu același succes; acum a apărut pentru a treia oară, de data aceasta și în traducere românească, și a fost primită cu același entuziasm în Italia și în lume. Cu alte cuvinte, a devenit o carte-cult și, poate de această dată, un eveniment editorial pe termen lung.

În al doilea rând, volumul este o excelentă privire asupra și prin Roma, capitala Italiei, care se află în centrul cărții, autorul reușind să ne poarte pas cu pas prin acest oraș superb, plin de istorie. Ambianța este descrisă abil, iar cei care au fost cel puțin o dată la Roma și s-au plimbat pe jos prin centru vor recunoaște străzile, monumentele, piețele, atmosfera și sufletul superb al orașului italian. Leo Gazzara descrie perfect atmosfera orașului, tainele lui; chiar dacă de atunci au trecut decenii, Roma nu pare să se fi schimbat:

”Roma era orașul nostru, ne tolera, ne alina și am ajuns și eu să-mi dau seama că, în ciuda slujbelor sporadice, a săptămânilor de foame, a camerelor de hotel umede și întunecoase, cu mobilier galben-spălăcit și scârțâitor, parcă ucis și săcătuit de o boală necunoscută de ficat, era singurul loc în care puteam să trăiesc. Și totuși, dacă rememorez anii aceia, nu reușesc să văd clar în minte decât foarte puține chipuri, foarte puține întâmplări, pentru că Roma posedă o stare de exaltare specială, care mistuie amintirile. E mai mult decât un oraș, e o parte secretă din voi, o fiară ascunsă. În cazul ei nu există jumătăți de măsură: fie e o mare iubire, fie trebuie să plecați, pentru că asta pretinde dulcea fiară, să fie iubită. Ăsta e singurul tribut care vi se va pretinde, indiferent de unde veniți, de pe drumurile șerpuite și înverzite ale Sudului, de pe legănatele șosele drepte ale Nordului sau din abisurile sufletului vostru. Dacă e iubită, o să vi se ofere așa cum o doriți și nu va trebui să faceți altceva decât să vă lăsați în voia valurilor prezentului, care vă ating ușor, plutind la un lat de palmă de fericirea voastră legitimă. Și vi se vor oferi seri de vară străbătute de lumini, dimineți vibrante de primăvară, fețele de masă ale cafenelelor asemenea fustelor fluturate de vânt ale fetelor, ierni aspre și toamne nesfârșite, când orașul o să vi se arate dezarmat și bolnav, vlăguit, plin de frunze decapitate, pe care pașii voștri nu vor face zgomot. Și acolo o să găsiți scările monumentale orbitoare, fântânile arteziene superbe, templele în ruină și tăcerea nocturnă a zeilor detronați, până când timpul o să-și piardă orice semnificație în afara aceleia, puerile, de a face să înainteze acele ceasornicelor. Astfel și voi, așteptând zi de zi, veți deveni parte din el. Astfel și voi veți hrăni orașul. Până într-o zi cu soare, când, adulmecând adierea ce vine dinspre mare și privind cerul, veți descoperi că aici nu vă așteaptă nimic.” (pag. 18-19)

În al treilea rând, Roma, Italia, lumea occidentală este teatrul renașterii de după cel de-al doilea război mondial, lăsat în spate, dar purtând încă urmele lui. Viața a înflorit, economia a început să duduie, iar restaurantele, cafenelele și barurile s-au umplut de personaje efervescente. Este o perioadă boemă, pe care Calligarich o așează în centrul romanului, alături de acei scriitori, ziariști, artiști care par să nu se mai oprească din discuții filosofice, cu care încearcă să mute munții din loc. Uneori te întrebi de unde își extrag acești oameni forța de a discuta ore în șir, fără să cunoști de unde și cum își câștigă existența. Roma este o lume a artei și a pălăvrăgelii, iar burțile se umplu deseori cu alcool, nu cu mâncare.

În al patrulea rând, este Leo Gazzara, un personaj masculin de care nu poți să nu te îndrăgostești sau măcar să suferi de eșecurile lui repetate. Un om care nu-și găsește locul, poate și pentru că nu și-l caută cu adevărat. Plecat din Milano, ajunge la Roma doar ca să fugă de familie și pendulează între o carieră de ziarist și una de boem ratat, între casele prietenilor și cafenele prietenoase, între o frumoasă necunoscută și dorința de a se îndepărta de tot și de toate. Suferă din lipsa mâncării, dar are mereu o sticlă de alcool în cameră, este un om inteligent predispus ratării și eșecului. Iar noi, cititorii, suferim alături de el în deznădejdea sa, în eșecul său de a reuși ceva, orice.

În plus, Gazzara pare a eșua și în privința relațiilor amoroase, deloc rare. Iar atunci când o întâlnește pe Arianna, se află și ne aflăm în fața unei relații de iubire atipice, care izbucnește rapid, puternic și violent. Cei doi par că au doar darul de a se contrazice și a se respinge, conștientizează iubirea (așa cum o facem și noi!), dar lasă impresia că nu li se potrivește. Iar conversațiile lor sunt subtile, istețe și simțim fluturi în stomac, ca în adolescență.

„Ultima vară în oraș” este o capodoperă la scară mică (200 de pagini), un roman cu foarte multe calități, așa cum am încercat să prezint mai sus, și care pare să nu aibă niciun cuvânt, nicio frază în plus. O carte de care te îndrăgostești și cu ale cărei personaje nu poți decât să empatizezi. Și alături de care suferi și te îndrăgostești: de Roma, de iubire, de boemie, de Italia, de personajele însele, de literatura bine scrisă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Lanouvellevague.it)

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”Scriitori la poliţie”, coordonator Robert Şerban

Jovi Ene

Concurs: Câştigă cartea “Noul cinema românesc”, oferită de Editura Polirom

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (6 – 12 iunie 2016)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult