Carti Carti de fictiune

”Toţi avem nevoie din când în când de un strop de magie, nu?”: Cafeneaua micilor miracole, de Nicolas Barreau

”Cafeneaua micilor miracole”, de Nicolas Barreau
Editura Paralela 45, Colec
ţia Best Seller Romance, Pitești, 2019
Traducere din limba germana de Monica Grigore

Motto-ul acestui roman este urmatorul:

“-Cred in finaluri fericite. Sunt singurele care mi se par logice.
  -Credeti si in basme?
  -Mi se pare ca toti avem nevoie din cand in cand de un strop de magie, nu?” (Peter Bogdanovich, She’s Funny That Way)

Completez in privinta lui Peter Bogdanovich = regizorul peliculei What’s up Doc!, din 1972, cu Barbra Streisand si Ryan O’Neal.

Am avut o nedumerire rasfoind prima data acest roman. M-am intrebat de ce traducerea s-a facut din limba germana, atata timp cat numele autorului suna cat se poate de frantuzesc. Prin urmare, am dat o cautare pe net si prima informatie gasita mi s-a parut rocambolesca, cel putin spus: “Bazat pe o speculatie apartinand lui Elmar Krekeler, critic literar al ziarului Die Welt, Nicolas Barreau este un autor de fictiune si prin urmare, un pseudonim al autoarei germane Daniela Thiele”. Am mai cautat si am gasit pe Goodreads urmatoarele: “Nicolas Barreau s-a nascut in 1980 la Paris, avand un tata francez si o mama germana. A studiat la Sorbonna limbi straine si literatura romantica si a lucrat intr-o librarie din Rive Gauche, Paris dar este departe de a fi un viermisor de carte, fara experienta. Romanele sale au castigat un public entuziat”. Das Café der kleinen Wunder a vazut lumina tiparului in anul 2016 in Germania, la Thiele Verlag 🙂 .

Si sigur, inclin sa cred (privindu-i fotografia de tanar frumusel, tot de pe sursa internetului) in informatiile din linia a doua, Autorul este barbat! Daniela Thiele, cu fata acestui tanar, ar fi o femeie respingatoare 🙂 . Dar n-as arunca prea departe ipoteza unui pseudonim masculin, arogat de catre o “doamna misterioasa”, luand in considerare obsedantele tematici romantice abordate.

Pot sa spun ca personal nu ma dau in vant dupa acest gen, insa data fiind conjunctura in care ne traim viata in ultimul timp, am zis ca pe langa cestile da ras, umor si satira care ma ajuta sa rezist, n-ar fi rau sa incerc si o lingurita de romace.

Si zic ca nu am gresit, pentru ca lasand deoparte clieseele des uitilizate in scrierile de gen, paradoxurile existentiale vehiculate, slabiciunile logice in constructia epica, totusi acest roman vine in conditiile de astazi cu oferta generoasa a unei calatorii duble, PARISUL si VENETIA, mai ales Venetia… cu istoria sa, arta sa si imaginile care se developeaza cu inspiratie si prospetime sub ochii mintii cititorului. Plus ca eu personal am aflat ceva nou si recunosc cu jena ca pana la varsta mea nu am auzit despre dromologie si Paul Virilio, ceea ce cred ca este valabil pentru multi altii.

Personajul principal, Eleonore Delacourt, careia ii place mai degraba apelativul Nelly, este o tanara care a studiat istoria si filosofia si care in calitate de asistenta a profesorului si mentorului ei, Daniel Brauchamps  si sub indrumarea acestuia, pegateste o importanta lucrare de grad despre dromologul Paul Virilio, care s-a ocupat de “noile tehnici de interactivitate instantanee“, respectiv de problema vitezei si influenta ei asupra specie omenesti, mai sintetic spus “Unde ma aflu atunci cand sunt peste tot!” Sau mai pe larg spus:

Unde se găseşte omul, dacă e în diferite locuri în acelaşi timp. Identitatea locală se pierde tot mai mult şi mai mult, iar în locul unor puncte geografice autentice rămân timpul şi viteza cu care spaţiul e traversat. Insă omul nu-şi poate găsi locul în timp şi în viteză, aşa că se ajunge forţat la înstrăinare şi  <dezlegarea de realitate>. Omul a ajuns din actor mişcător prin propriile mijloace, care îşi cunostea bine paşii, un teleactor, care până la urmă nu se mai găseşte într-un mijloc de transport rapid, cum ar fi avionul, ci mai degrabă într-un corp virtual, în care se deplasează fără a se mişca. Un călător care nu pleacă în călătorie, un trecător care nu trece.

Cate ceva despre Nelly, cea indragostita in secret, de peste doi ani, de mentorul ei:

Nelly adora sa faca totul alene. Mergea in pas de plimbare chiar si cand se grabea si se gandea bine inainte de a lua o decizie”.

si era ghidata spre aceasta “indragosteala” neampartasita, de sfaturile celei ce o crescuse (bunica sa cu origini bretone) dupa pierderea in copilarie, intr-u accident tragic, a parintilor.

La baza oricarei relatii bune stau interesele si pasiunile asemanatoare – asa ii spunea bunica ei”.

Nelly este si posesoarea unei verisoare, Jeanne, exact opusul ei, o tanara plina de viata si cu picioarele pe pamantul pe care o sfatuieste si pe Nelly sa aterizeze. “Viata nu se traieste la conjunctiv! Si toate visele sunt zadarnice. Trebuie sa actionezi, pur si simplu, trebuie sa actionezi!

Si daca tot am ajuns sa scriu cuvantul “aterizeze”, trebuie sa spun ca Nelly are o fobie, cu care s-a ales in urma pierderii parintilor: fobia calatoriei prin vazduh, cu avionul sau cu orice alt obiect zburator!

Propunerea profesorului de a-l insoti in State (deci, peste ocean) la o conferinta despre dromologie, o pune pe Nelly intr-o incurcatura existentiala… pur si simplu trebuie sa refuze aceasta sansa, pentru ca nu poate sa zboare cu avionul. Chiar si simpla imagine cand “un balon magnific plutea peste fluviu, stralucind in tonuri de roz si auriu sub soarele dupa amiezii. Isi croia tacut si lent drum peste Paris” o pune in incurcatura. “Pret de o o fractiune de secunda, Nelly se vazu zburand acolo, sus. Apoi scutura din cap, strabatuta de un fior.” Pentru ca ea “nu era Scarlett O’Hara. Era doar Nelly, care n-avea deloc curaj si se temea sa zboare”.

Trauma din copilarie isi spune cuvantul:

Trebuie să rămâi întotdeauna la pândă, să nu te încrezi în nmic, pentru că, de fapt, se întâmplă aşa: câtă vreme stai la fereastră şi te uiţi afară, nu se întâmplă nimic; însă e suficient un moment în care nu se întâmplă nimic şi te intorci cu spatele, că deodată se petrec o mulţime de lucruri.”

Si bineinteles, Nelly il pierde pe profesor, in favoarea unei colege care il intovaraseste la conferinta.

Pe de alta parte, Nelly dovedeste ca are, pe langa o rigiditate plina de temeri si un strat profund romantic, usor desuet si la fel de usor superstitios.

Degeaba sfaturile lui Jeanne: “Ah, biata mea verisoara scumpa! N-ai putea sa te ocupi de filosofi potriviti! Sartre ar fi fost o buna alegere (…) Nu exista semne, Nelly, pricepe odata. De unde ar trebui sa vina? Numai noi insine putem da sens si insemnatate vietii noastre. Asadar. Te rog, inceteaza sa mai astepti semne. Crede-ma, pentru univers nu conteaza ce facem noi aici, pe pamant.” 

Rapunsul lui Nelly fiind: “Cred ca versiunea ta asupra lumii nu are nicio magie. Trebuie sa credem in ceva.”.

Si asta in ciuda sfaturilor bunicii Claire, a carei personalitate subexista in viata nepoatei sale: “Copila, trebuie sa nu mai pui totul la suflet. Altfel o sa-ti fie foarte greu in viata”…  “Nu mai fi o mimoza, Nelly. E mai bine sa fii un trandafir”.

Inelul cu granate primit de la bunica sa la implinirea varstei de douazeci de ani si cuvintele care i-au intovarasit acest dar, sunt amintiri  de mangaiere pentru Nelly:

Iti doresc sa-ti gasesti un barbat cu care sa poti sa zbori, copila mea”.

Plimbari in ploaie prin Paris, Jardin du Louxembourg, intalnirea cu americanul Sean, calatorind un an prin lume, dupa terminarea studiilor, Nelly nu-si regaseste echilibrul.

Declansatorul aventurii ce va a incepe il reprezinta cutia bunicii Claire, recuperata dintr-o debara. Secretele bunicii, o mare iubire consumata in Venetia, o carticica … “Validita giorni dieci” semnata Silvio Toddi, cateva cuvinte …  Noi… sempre… al Settimo Cielo… initiale si 12.V.1952 AMOR VINCIT OMNIA. Acelasi “AMOR VINCIT OMNIA” inscriptionat pe inelul cu granate.

Si Nelly actioneaza, Isi retrage din banca toate economiile, cumpara posetuta rosie, exorbitant de scumpa, pe care o admirase indelung intr-o vitrina si porneste intr-o vacanta de patru saptamani la Venetia.

Poseta rosie din Paris fiind aceea care “va lucra” magic asupra soartei lui Nelly in Venetia. Pod peste timp si loc!

Venetia era orasul ideal pentru plimbare”… Canal Grande… Tintoretto…Piazza San Marco… Campanila… Caffe Florian… si prima intalnire cu Valentino Briatore – “Ministrul gandurilor frumoase”!!! Ghidul Valentino, datorita caruia Claire isi regaseste poseta rosie, cazuta de la inaltimea balustrade unui pod, intr-o oarecare gondola plutind pe canalele Venetiei. Aventura se intrezareste… Atractia se contureaza…  “Venetia era un loc prea romantic pentru a fi singur”.

Mai ales cand Nelly se lasa fermecata si de splendoarea Lampilor Fortuny – fabricate dupa mostre de tesatura vechi, ale faimosului artist Mariano Fortuny, lampi “care ii dadeau o dispozitie magica”.

Nelly isi continua viata de turist! Plimbari pe stradute …Palate, muzee… alte rataciri pe inserate pe stradutele Venetiei…

Si la un moment dat, printr un sottoportego, ajunge “intr-o piata  semicirculara in fata unei mici cafenele, cu ferestre la care erau atarnate multe lampi de matase din care venea o lumina aurie. Erau acele lampi Fortuny pe care le admirase si la Saraceno. Atrasa ca prin magie, Nelly s-a apropiat mai mult. Cand si-a ridicat privirea pentru a descifra literele intunecate de deasupra usii de intrare, a ezitat o clipa, apoi inima a incetat sa-I bata. Cafeneaua se numea Il Settimo Cielo. Al saptelea cer.

Si de aici intram in linie dreapta, desi cu mici intortocheli. Ceva gen Commedia dell’Arte, dar cu adaos de sos dulce: “In orice comedie bune exista un moment in care toate personajele care se intalnesc percep situatia in mod diferit, in functie de ce cunoaste fiecare (…) Toata lumea stie <sau crede ca stie> altceva si trage concluzii, care sunt in mare parte gresite sau putin dincolo de realitate”.

Pe raftul cu carti al cafenelei, o carticica, identica cu aceea pe care Nelly o descoperise si in cufarul bunicii “Valabil zece zile” de Silvio Toddi si “o scrisoare impaturita, din hartie subtire, lasata intre ultimele pagini ale cartii (…) Incepea cu <Preaiubitul meu> si se incheia cu <A ta nefericita Claire>

Ce ciudata  inlantuire de intamplari. Aproape ca ai senzatia ca am fost calauzita de o mana invizibila”, gandeste Nelly, pe de o parte cea atat de increzatoare in magie si pe de alta parte, cea care s-a cam impotrivit acestei magii.

Concluzia fiind ca “In cele din urma, fiecare viata devine o poveste, iar cea mai scurta este gravata pe piatra de mormant: inceputul si sfarsitul, nasterea si moartea. Timpul dintre ele este povestea propiru-zisa. Poate fi lunga sau scurta”  Paolo Palladini, prima iubire a bunicii Claire, sfarsindu-se in amintirea acestei iubiri.

Uneori trebuie să pierzi pământul de sub picioarele tale pentru a ajunge în al șaptelea cer”.

Micuta frantuzoaica Nelly si-a gasit iubirea, si-a invins teama de zbor si si-a deschis aripile vietii. Bunica Claire si-a savarsit misiunea, chiar si dupa plecarea din viata pamanteana.

Cu Settimo Cielo Nelly si-a implinit un vis din copilarie. In memoria micutei librarii cu salon de ceai pe care mama ei o avusese odinioara in Quimper, ea a transformat cafeneaua intr-un loc unde sa poti cumpara carti, sa citesti, sa mananci si sa bei. Spera si dorea ca oaspetii din Settimo Cielo sa descopere scanteia da magie care ii fermecase viata. Si unde s-ar fi putut gasi acea scanteie de magie mai bine decat intre copertile unei carti – sau intr-o cafenea micuta care parea croita pentru miracole”.

Macar si pentru informatiile interesante despre dromologie si despre lampile Fortuny, macar si  pentru imaginile Venetiei privite cinematografic prin ochii lui Nelly, macar si pentru boarea de romantism si magie, macar si pentru scriitura curgand lina si pe alocuri chiar cu mici scipiri de ironie – va incredintez ca veti citi cu placere acest roman, in aceste zile in care avem nevoie de lucuri normale, simple, dar pline de speranta. Si mai ales pentru ca Toţi avem nevoie din când în când de un strop de magie, nu?

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Amazon.de)

Articole similare

Opt povestiri captivante despre lupta cu un întuneric perfid, aflat mereu cu un pas înaintea personajelor

Victor Alartes

Foamea, de Knut Hamsun

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 29 aprilie – 1 mai 2011

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult