Carti Carti de fictiune

Senzualitatea ascunsă a operei de artă: ”Elogiu mamei vitrege”, de Mario Vargas Llosa

”Elogiu mamei vitrege”, de Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Mario Vargas Llosa, București, 2020
Traducere: Gabriela Ionescu

Literatura sud-americană a exercitat întotdeauna pentru mine (și sunt sigur că nu doar pentru mine) o fascinație aparte. Acel realism magic atât de bine cunoscut iubitorilor cititori prezent în majoritatea operelor literare din acea zonă a lumii are o putere de atracție asupra celor care-i trec pragul. Nu degeaba se menționează cuvântul „magic”, căci este ca o forță nevăzută care te învăluie cu ajutorul cuvintelor și te poartă în vârtejul vieților și destinelor unor personaje complexe, atât de asemănătoare cu noi și, totuși, atât de îndepărtate și diferite. Aproape că pot compara poveștile și caracterele prezente în marile romane sud-americane cu cele ale marilor tragedii antice, în sensul în care noi, muritorii, le privim cu umilință, ne regăsim în ele, dar niciodată nu ne vom putea asemăna total cu ele și cu faptele lor. Și ar mai fi un aspect în care marea τραγῳδῐ́ᾱ (tragoidia) elenă se intersectează cu acești latini speciali – crearea catharsisului, căci în momentul în care închizi ultima copertă a cărții te trezești zdruncinat în credințele și adevărurile tale cele mai profunde.

Cu toate că operele sale nu sunt atât de impregnate de acest realism magic (mai propriu lui Marquez sau lui Allende), Mario Vargas Llosa rămâne un titan al literaturii latino-americane și ale lumii, totodată. Temele abordate de el, modul în care face acest lucru, personajele și influențele din viața de zi cu zi îl transformă într-un scriitor de talia unui Cervantes, Shakespeare, Cehov și alții ca ei. Vorbim de un creator care și-a asigurat de mult timp locul în pantheonul scriitorilor universal valabili. Editura Humanitas Fiction are o serie de autor dedicată lui Llosa foarte bine construită și gândită, iar în cadrul acesteia, în tulburatul 2020 a reeditat unul dintre cele mai frumoase, puternice, fascinante, complicate și șocante romane ale autorului, dar și din istoria literaturii – Elogiu mamei vitrege, în traducerea plină de forță și elegantă, totodată, a Gabrielei Ionescu.

Din momentul în care mi-au căzut ochii pe coperta acestui nou volum m-am îndrăgostit de el (pentru cine nu mă cunoaște, felul în care o carte se prezintă vizual contează foarte mult în alegerile mele, lăsând la o parte valoarea literară). Acea imagine a micului Amor, care o îmbrățișează și dă să o sărute discret pe mama sa, Venus, fragment din Alegoria lui Cupidon și Venus, operă a maestrului manierist florentin Agnolo Bronzino (care, de altfel, împodobește și coperta primelor ediții, atât cele în spaniolă, cât și cea în română, fiind clar o alegere a scriitorului), mi-a atras privirea și m-a făcut să-mi doresc să recitesc capodopera lui Llosa. Da, să recitesc, căci mă mai întâlnisem cu acest senzual roman unic, din punctul meu de vedere, în urmă cu ceva timp. Cu toate acestea, îndrăzneala mea actuală, de a revizita acest titlu a dat roade, căci am putut să privesc mai adânc și cu alți ochi printre cuvintele meșteșugite ale romancierului, spre a pătrunde secretele și bijuteriile ascunse de el în spatele frazelor.

Nu am fost deloc dezamăgit – am redescoperit un univers care mă intrigase de la prima lectură, doar că acum am înțeles totul altfel, am privit povestea, personajele, construcția cărții dintr-un nou punct de vedere. Aș putea spune că acum a fost ca și cum am privit lucrarea nu ca pe o carte, ci ca pe o neprețuită operă de artă vizuală, ca pe un tablou cu nenumărate fațete, care mai de care mai interesantă și cu mai multe înțelesuri. Nu e prima dată când mă întâlnesc cu literatura erotică, ba chiar pot spune că am experimentat-o și pe cea pornografică. Desigur, nu mi-s străini Henry Miller și iubita sa focoasă, Anaïs Nin, cu paginile lor încinse și scandaloase – pagini care au modificat dramatic cursul creativ al literaturii universale. Cu toate acestea, Elogiu mamei vitrege este departe de pornografie. Este, cred eu, un roman cu adevărat erotic, în adevăratul și originalul sens al cuvântului. Llosa reușește să intre în intimitatea unui trio familial amoros cu un firesc și cu o naturalețe dezarmante. Nimic din ceea ce descrie nu este prea exagerat, prea șocant, prea mult. Dozajul imaginilor și descrierilor actelor de iubire și ale părților rușinoase ale corpului uman este incredibil. Este ca și cum autorul a găsit un diamant neșlefuit, în mediul său natural, și l-a șlefuit, astfel încât privirea celor care vin să îl admire să fie filtrată de fațetele foarte rafinate de mâna romancierului. Nici măcar paginile în care se descriu „abluțiunile lui don Rigoberto”, fragment care poate ar fi catalogat drept scatologic și scabros dacă ar fi scris de altcineva, fără de talent, nu sunt altceva decât un moment de mare forță descriptivă, fascinante prin frumusețea și delicatețea pe care o emană. Ce paradox!

De altfel, întregul volum debordează de momente care lasă cititorul uimit și fără cuvinte în fața măiestriei lui Llosa de a povesti și de a te face să-i iubești personajele și firul acțiunii prin simpla magie a cuvintelor și prin meșteșugul de a le înlănțui într-un fel propriu doar lui. Trebuie să adaug faptul că împărțirea în capitole ale romanului este în sine o dovadă a artei autorului. El alternează între acțiunea principală și momente de monolog interior ale fiecărui personaj, dar acestea din urmă sunt construite pornind de la câteva tablouri celebre cu tematici erotice. E ca și cum am asculta un iscusit istoric de artă care încearcă să împletească un discurs critic asupra picturii cu descurcare ițelor unei povești posibile aflate în fața privitorului. Se poate ca toate aceste tablouri care prind viață sub penița condeierului peruan să fie în proprietatea personajului principal, don Rigoberto, cu atât mai mult cu cât și micul Fonchito, juniorul familiei, se oglindește într-unele din ele. De fapt, aceste mici capitole desprinse din istoria artelor sunt adevărate și foarte originale discursuri asupra picturilor, realizate cu talent de povestitor și cu imaginația proprie lui Llosa, aspect care face cartea cu atât mai interesantă și mai importantă. Mai mult, aș îndrăzni să afirm chiar că personajele din tablouri au ieșit din rame și au posedat trupurile lipsite de apărare spirituală ale personajelor din casă.

Și, așa cum se menționează și pe coperta a patra, rămâne la latitudinea fiecărui cititor să hotărască dacă creierul malefic al întregii operațiuni este copilul Fonchito (care ar putea fi întruchiparea inocentă a Antichristului) sau dacă forțe mai presus își au terenul de joacă în conacul bântuit de iubire și de dorință carnală, în care personajele își trăiesc liniștite și eliberate de tabuuri fanteziile sexuale.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

(Surse foto: www.libhumanitas.ro, https://eugenio-magdalena.medium.com/, www.cattaneodallaglio.edu.it)

Articole similare

În Imperiul birocratic al descrifrării viselor: Palatul Viselor, de Ismail Kadare

Jovi Ene

Călătoria spre identitate: „Visul numărul 9”, de David Mitchell – Lansare de carte

Carmen Florea

Oameni din Dublin, de James Joyce

Codrut

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult