Carti Carti de fictiune Eseuri

Despre cinci cărți recente, pe scurt. Autori: Alina Pavelescu, Andrei Crăciun, Vintilă Mihăilescu, Shirley Jackson, Alex Turner

Am ales să scriu prezentări mai scurte despre aceste cărți, pentru că a trecut ceva timp de la citirea lor și memoria nu a păstrat decât unele fragmente din ele. Cu alte cuvinte, nu m-au impresionat pe termen mediu atât de mult pe cât speram. Dar eu zic să le dați o șansă:

”Sindromul Stavroghin”, de Alina Pavelescu
Editura Humanitas, Colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani, București, 2019

Volumul Alinei Pavelescu începe cu un citat din Demonii lui Dostoievski și întreaga construcție pare a fi realizată cu gândul la operele și personajele marelui scriitor rus, alături de o componentă tipică țărilor din sud-estul Europei, ceea ce ne poate aduce aminte de Soljenițîn. De altfel, dincolo de provocările aduse de roman, cred că principala lui calitate este că ne provoacă în a-l reciti pe Dostoievski.

Personajul principal – cel care ar trebui să poarte pe umerii săi povara trecutului – este Septimiu Făcăleanu (ce nume predestinat!), un fost gardian în închisorile comuniste, care s-a căit parțial pentru lucrurile făcute în acea perioadă, prin recunoașterea vinovăției sale în scris (a devenit, iată, un scriitor de succes), dar și în public, prin mărturisirile din timpul emisiunilor în care a fost invitat la televiziunile-tabloid. Spun parțial, pentru că el devine dintr-o dată foarte religios, așa că mărturisirile sale, într-o lume pe care parcă nu o mai recunoaște, continuă către Dumnezeul pe care nu l-a recunoscut aproape niciodată. Mântuirea este aproape, Septemiu fiind, poate, singurul om cu conștiință, asemănător personajului lui Dostoievski, Stavroghin (Alina Pavelescu explică sindromul cu acest nume pe blogul său, aici).

”E rea mai ales acea faptă pe care celălalt n-o poate uita, chit că tu n-ai considerat-o şi n-o consideri nici o clipă ca reprobabilă? Sau e rea pur şi simplu orice faptă de care îţi aminteşti cu ruşine ori cu remuşcare?” (pag. 83)

Putem spune că ”Sindromul Stavroghin” este un roman  care ne dezvăluie, pe de o parte, lumea ororilor din închisorile comuniste de drept comun (insuficient analizată în literatura ultimilor ani, aici atent descrisă și cu amănunte credibile) și, pe de altă parte, felul în care structura sufletească este deconstruită și dusă în ridicol de mare parte din mass-media contemporană. Cu toate acestea, este, în mare parte, prea introspectiv și metaforic, astfel că nu uimește și nu atrage decât arareori cititorul obișnuit.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas.


”Și fericirea era obligatorie”, de Andrei Crăciun
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2019

Am fost entuziasmat de ”Aleea Zorilor”, cartea precedentă a lui Andrei Crăciun din aceeași serie, în care autorul ne povestește, într-o singură și unică frază, despre copilăria și adolescența sa. Mi-au plăcut atât stilul și tehnica aleasă, cât și povestea, pe care am văzut-o cumva ca povestea copilăriei întregii generații a copiilor născuți și crescuți în provincie, într-un orășel ceva mai răsărit, ”cu blocuri” și uzine.

Continuarea firească a acestei povești este ”Și fericirea era obligatorie”, un volum în care personajul principal pleacă din Aleea Zorilor, din micuțul oraș de provincie, pentru a se avânta în viață, spre marele oraș, spre meseria de jurnalist și adevăratele experiențe ale maturității. Momentul de la care pleacă ascensiunea sa este perioada evenimentelor din 1989 (naratorul mărturisește felul în care s-a raportat la Ceaușescu) și continuă spre noi orizonturi, spre călătorii frumoase sau joburi stresante, diverse, ca și oamenii pe lângă care trece:

”… tu ai citit în fiecare zi ziare, lângă ziare ai adus apoi cărți, într-o bibliotecă personală, în care ai abolit toate ierarhiile, și, citind, n-ai mai putut să crezi în granițe, în sclavie și în războaie, și ai căutat sensul existenței și bineînțeles că nici tu nu l-ai găsit, și într-o zi ai plecat și mai departe, ai lăsat în urmă orașul și moartea aceasta a durut mai puțin, nu poți să smulgi de mai multe ori sufletul din om, tu îți lăsasei deja sufletul pe Aleea Zorilor într-o iarnă în care nu a nins… ” (pag. 24-25)

Evadând din micul cartier din primul volum, se desparte cumva și de generația din care provine, pentru că experiențele sunt, de aici, personale și îndepărtate, proprii personajului, deseori la o scară mult mai mare decât cele comune tuturor. Poate și de aici senzația că acest volum scade în intensitate; este o senzație personală, care îmi aparține, poate tocmai din cauza faptului că am privit primul volum ca un act de mărturisire generațională.

Este însă povestea maturizării, a vârstei în care vrei responsabilități și îți asumi cât mai multe sarcini și răspunderi, a acelei perioade cuprinse între evadarea din orășelul sau cartierul tău (18-20 de ani) și reușita, recunoașterea deplină, care nu survine însă, pentru majoritatea dintre noi (inclusiv pentru personajul nostru) înainte de a împlini patruzeci de ani. Timp în care trecem și povestim despre femeile iubite, orașele văzute, oamenii extrem de diverși cunoscuți, fericirile și tristețile sale.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom.


”Etnogeneză și țuică”, de Vintilă Mihăilescu
Editura Polirom, Colecția Plural M, Iași, 2018

Antropologia nu este o știință ușoară, mai ales când vorbim despre cititori (și) nespecialiști. Este meritul lui Vintilă Mihăilescu (și nu numai a lui) să ne-o înfățișeze în circumstanțe mai apropiate, în studii de ”popularizare a științei”, dar nici el nu poate evita capcanele cu care vine o știință despre care lumea nu știe mai nimic, în afară de definiția clasică. Începutul este însă agreabil și vine în întâmpinarea noastră, explicându-ni-se felul în care a apărut termenul ”țuică” și recunoașterea acestuia ca fiind pur românesc:

”În 1570 apare și prima atestare documentară explicită referitoare la fabricarea țuicii în localitatea Turț, cunoscută până în ziua de astăzi drept ”țuică de Turț”. Dar, surpriză: spre deosebire de toate celelalte băuturi, ”țuica” are o etimologie total necunoscută! Termenii similari din sârbo-croată (cujka) și din săsește (tsuikë) provin, evident, din română. Deci este clar: țuica este a noastră și nici un vecin nu poate pretinde (etimologic…) paternitatea ei!” (pag. 9)

Dincolo de această ”paternitate”, Vintilă Mihăilescu este la fel de meticulos cum îl cunoaștem, fie din cărțile citite, fie din articolele publicate în Dilema veche. Pe rând, sunt analizate atât lucruri inedite (precum termene, etimologii, concepte provenind din latină, franceză, slavă sau maghiară), cât și termeni pur antropologici, precum ”actualitatea trecutului”, ”prezentul continuu”, ”conflictul generațiilor” sau „dilemele viitorului”.

Fiecare text este valoros în sine, chiar dacă unele dintre acestea nu sunt comerciale. Dar ele ne oferă atât o privire în trecut, din punct de vedere antropologic, cât și o analiză foarte concretă și pertinentă a prezentului, cu nenumărate exemple și, mai ales, implicate din punct de vedere politic, pentru că autorul își dorește această implicare. Este un lucru demn de apreciat faptul că, alături de alți autori (menționându-i aici doar pe Lucian Boia și Horia Roman Patapievici), și Vintilă Mihăilescu are curajul să-și asume propriile principii, spunând lucrurilor pe nume inclusiv în opera literară, mai ales în ceea ce privește politica românească și pericolul teleormanizării țării.

În plus, din orice colț am lua în discuție acest volum, ne putem ridica liniștiți pălăria în fața erudiției excepționale a autorului, care face din orice mic text o splendoare pentru un cititor atent.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom.


”Casa bântuită”, de Shirley Jackson
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2019
Traducere din limba engleză de Marius Michal Klimowicz

După succesul pe care l-a avut serialul de pe Netflix, a apărut rapid și ediția în traducere românească a romanului semnat de Shirley Jackson și lăudat de Stephen King (după cum se vede pe coperta volumului). Pentru mine, nu a fost atât de horror pe cât mai așteptam (nici nu speram să fie prea horror, de altfel), deși pe undeva s-a simțit oarecare uimire, să-i spunem, oarecare teamă când descopeream caracteristicile uimitoare ale ”casei bântuite”.

Personaje diferite și complexe ajung la Hill House, cu scopul de a studia fenomenele paranormale povestite și răspândite de foștii chiriași sau de locuitorii din zonă. Și ceea ce ne bântuie și pe noi în timp ce citim pare a izvorî cu totul din structura fascinantă a acestei case construită abil, chiar cu scopul de a stârni controverse: uși care se închid singure, tablouri ce par însuflețite, unghiuri imposibile, senzația permanentă de frig:

”Era o casă fără bunătate, fără intenția de a fi locuită, un loc neadecvat pentru oameni sau pentru iubire sau pentru speranță. Exorcismul nu poate schimba înfățișarea unei case; Hill House va rămâne la fel până va fi distrusă.” (pag. 37-38)

”În jurul lor casa uneltea, așezându-se mai bine și forfotind cu o mișcare care era aproape ca un fior.” (pag. 95)

Dacă vorbim despre teama percepută de cititor, dar mai ales de personaje atunci când suntem în fața unui fenomen care pare ciudat, paranormal, dincolo de filme sau cărți, este momentul să te întrebi cu seriozitate: Te sperii cu adevărat? Sau e vorba doar de impresii, de propriile gânduri ce bântuie prin toate cotloanele minții (în acest caz, prin cotloanele casei)? Iată, așadar, o posibilă interpretare a acestui volum interesant, dar fără a-l bănui sau considera că ar fi capodoperă, așa cum spune Stephen King.

[Pot spune că am încercat, după ce am terminat cartea, să văd și serialul Netflix. M-am oprit după doar două episoade, pentru că nu am fost deloc entuziasmat, cartea fiind mult mai atrăgătoare. Așa că nu pot face o paralelă carte-film, ci vă îndrum, dacă vă plac astfel de povești, spre volumul semnat de Shirley Jackson.]

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.


”Discreție garantată. Volumul 1”, de Alex Turner
Bookzone.ro, București, 2019

Volumul semnat de Alex Turner (despre care nu știu nimic și nici cartea nu mă ajută) face parte din seria cărților care ajung rareori în mâinile mele sau în mâinile colegilor de redacție. Un volum 18+ sau ”Povestea escortei care m-a sedus”, care poate atrage mai mult prin subiectul său, respectiv viața unei escorte, un personaj pe care de obicei îl repudiem sau îl tratăm cu superioritate. Dar este viața unei persoane obișnuite, viață pe care ea însăși o privește cu tristețe și cu dorința de a scăpa odată și odată:

”Trebuie să-mi amintesc că n-am intrat în meseria asta pentru bani, ci pentru că voiam, așa cum bine mi-a reamintit și Sean, ”să aprind în oameni sentimentele nebănuite, prin povești de viață”. Trebuie să muncesc mai mult și să fac doar ceea ce-mi place. Fără povești despre curve, fără superficialitate, ci doar sentimente brute și lecții de viață. Creația literară trebuie să imite viața întotdeauna, dar nu-mi pot permite, de dragul profitului, să ridic la nivel de artă o viață desfrânată, în afara oricărui principiu moral.” (pag. 23)

Amelia, escorta noastră, nu încearcă să își scuze cumva viața pe care o duce, ci doar să o explice, pentru că nu este o simplă ”curvă” (deși această categorisire tentează pe toată lumea, nu numai în cazul escortelor), nu o face doar din pură dorință (fie ea și sexuală), ci pentru că a fost oarecum forțată de circumstanțele vieții sale, de familie, de sărăcie.

Dincolo de aceste idei (care ar merita un scriitor mai bun, subiectul fiind măcar ”interesant”), este un roman slab, iar asta se vede din scriitura forțată, din implicarea autorului în subiect, total falsă, din referințele de subsol, neadecvate unui cititor cu ceva cultură generală. Astfel, Alex Turner se mărginește să ne ofere ceva prea simplu, prea ”Irina Binder”.

Puteți cumpăra cartea: Bookzone.ro.

(sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Bookzone.ro)

Articole similare

Cărți pentru copii: Dinosaurium, expoziție de Chris Wormell și Lily Murray

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (4 – 10 aprilie 2016)

Jovi Ene

Revista presei culturale (5 – 11 iunie 2015)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult