”Băieții și alte povestiri”, de Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Mario Vargas Llosa, București, 2019
Traducere din spaniolă de Dragoș Cojocaru
Volumul ”Băieții și alte povestiri” este alcătuit din două grupaje de sine stătătoare: pe de o parte, ”Băieții”, vedeta volumului, este un text scris în 1967, pe când Mario Vargas Llosa avea deja 31 de ani și publicase deja primele două romane, ambele foarte apreciate, ”Orașul și câinii” și ”Casa verde”, fiind deja un scriitor valoros și recunoscut; pe de altă parte, suita de proză scurtă ”Șefii”, alcătuită din cinci texte, a apărut inițial în 1959 și reprezintă debutul său în volum.
”Băieții”, o proză de aproximativ 50 de pagini, urmărește felul în care o gașcă de băieți trece prin viață, de la primii ani ai acestora până la anii responsabili (și, până la urmă, solitari) ai vieții de adult. E vorba, așadar, de drumul spre maturizare, iar Llosa nu ascunde nimic din plăcerile fiecărui an din viața băieților: de la jocurile de fotbal și cele copilărești până la primele prietene și partide de sex, ajungând până la inevitabila despărțire de prietenii din copilărie atunci când ajungi la vârsta maturității. Autorul peruan folosește aici un limbaj viu, direct, rezultând o proză foarte bine scrisă, care constituie, în același timp, o analiză pertinentă a copilăriei și adolescenței pentru copiii de pretutindeni; asta înseamnă o prospețime și o adecvare a prozei pentru toți cititorii, dovadă a unui autor deja format, cu un talent incontestabil:
”Odinioară, cel mai mult pe lume ne plăceau sporturile și cinematograful, și ar fi dat orice pentru un meci de fotbal, dar acum cel mai mult contau fetele și dansul și am fi dat orice pentru o petrecere cu discuri de-ale lui Perez Prado și pentru permisiunea din partea stăpânei casei de a fuma. Dădeau petreceri aproape în fiecare sâmbătă și când nu eram invitați ne strecuram cumva și, înainte să intre, treceau pe la crâșma din colț și îi ceream chinezului, izbind cu pumnul în tejghea: cinci cocteiluri! Sec și dat peste cap, spunea Puțulică, așa, gâl gâl, ca bărbații, ca mine.” (pag. 136)
Observația că Llosa este unul dintre cei mai atenți observatori ai vieții și condiției sociale din America Latină de secol 20 este demonstrată în suita de povestiri ”Șefii”, în care sunt analizate o seamă de personaje din această zonă a lumii, cu caracteristicile și întâmplările tipice ei. Desigur, ca în orice volum de proză scurtă, în care textele nu au legătură, putem spune că ele sunt inegale, fiind vorba, în plus, de un volum de debut, care nu șochează, nu se impune de la început ca fiind o capodoperă.
Prozele sunt realiste și sunt inspirate din observațiile atente ale tânărului Llosa asupra lumii sud-americane, asupra personajelor și situațiilor care îi populează viața, care amestecă (poate) autobiografia cu comentariul ironic-tăios asupra problemelor societății: un moment de revoltă de la un liceu (Llosa avea totuși doar 23 de ani la momentul publicării acestui volum); un duel tipic latin, dezinvolt și impulsiv, din lumea citadină, dar și unul asemănător dintr-o lume care pare desprinsă din filmele western; o răzbunare tipic lumii Vestului Sălbatic. Dacă ar fi să aleg o proză preferată din acest calup, aș spune ”Ziua de duminică”, despre pasiunea pentru o fată care se transformă în motiv de ceartă cu toți cei din jur, inclusiv cu prietenii din gașcă; la final, e nevoie de un nou duel (iată o temă comună mai multor texte din volum), atipic de data aceasta, confruntarea desfășurându-se într-o mare agitată, care necesită reflexe de supraviețuire dublate. Nu este cazul celor doi protagoniști, ambii băuți, ambii năuciți de dragoste.
Dincolo de romanele sale binecunoscute, Llosa este, incontestabil, foarte bun și în povestirile sale, dovadă fiind acest volum care merită, cu siguranță, citit și discutat.
