Dan Alexe publica pe blogul sau un interviu amplu si interesant cu Norman Manea: ‘DA: Cum v-ați refăcut identitatea? In On Clowns scrieți, în termeni foarte puternici, despre șocul exilului, despre felul în care scriitorul exilat trebuie să se refacă, despre neputința de a scrie imediat după strămutare. In cazul dumneavoastră, de scriitor provenit din Mitteleuropa — evreu bucovinean fiind, nu sînteți un balcanic, ci un moștenitor al culturii de Mitteleuropa, al imperiului habsburgic. In America bănuiesc însă că v-ați pierdut o parte din potențialul exotic. In România, ca evreu dușmănit, identitatea dumneavoastră era foarte clară. In America, însă, persoana dumneavoastră s-a topit în banalitate evreiască. In ce fel scriitura și personalitatea dumneavoastră s-au adaptat acestei nivelări a identității? NM: E adevărat că am simțit o pierdere a unui exotism potențial. Eu în România nu spuneam public că sînt evreu și nu am ieșit pe scenă să spun că am fost deportat sau că am suferit în copilărie, dar nici nu am negat vreodată că sînt evreu. Multă lume bănuia de altfel, numele meu e destul de bizar. Cred că atunci când m-am născut eram singurul Norman din România. Nu m-am lămurit nici azi cum părinții mei, oameni deloc cultivați, dintr-un târg pierdut din Bucovina, au găsit numele ăsta. A fost un fel de predestinare, pentru că dacă în România Norman era un nume spectaculos, în America este extrem de comun. E drept că e banal a fi evreu în America. Philip Roth mi-a zis odată : Ai venit în locul potrivit. I-am spus că nu cred asta, pentru că între America și mine e practic o prăpastie. Sensibilitatea mea e alta decât a lor. Eu am ajuns acolo terorizat, nevorbind deloc engleză. Povestea asta cu locul potrivit în cazul unui evreu care trebuie să se mute dintr-un loc în altul e foarte relativă. Deși am fost deportat în copilărie, eu mă simțeam bine în România. Am vrut foarte mult să devin român, am vrut să fiu ca toți ceilalți. Dar, știți cum e : în Germania înainte de nazism, evreii erau mai nemți decât nemții. Nici nu le trecea prin cap câ într-un stat de drept, cu o așa civilizație se va ajunge la lagăre de exterminare. La fel în Ungaria, evreii erau mai unguri decât ungurii, dar știm ce s-a întâmplat. Așa că i-am spus lui Roth : Voi sînteți prea siguri pe voi, în țara asta așa de bălțată, care vă pare un paradis al exilului. Așa că nu știu dacă am ajuns în locul potrivit. Pentru a reveni însă la pierderea exotismului, lucrurile nu stau chiar așa. Când spui în New York că ești evreu din România, iar aici subliniez România, încă mai prezinți o latură exotică. Exilul e o traumă privilegiată. Doar că nu am știut eu să profit de exotismul meu. Am ajuns în America, unde există buline foarte bune împotriva angoasei și unde toată lumea se îmbracă la fel, cu acești blugi planetari, pe care, iată, îi purtați și dumneavoastră și eu.’
Alt dialog interesant este cel purtat in aceasta luna pe liternet.ro de Daniel Cristea-Enache cu Daniela Zeca: ‘DC-E: Daniel Cristea-Enache: Revin la necunoscuta din ecuaţia succesului tău. Succesul este vizibil, cuantificabil, poate fi măsurat, se observă cum stîrneşte invidii. Dar el are o necunoscută: munca asiduă şi neştiută de alţii. În lume, ai o figură zîmbitoare şi relaxată. Ascunde ceva zîmbetul? Te invit să faci un „desfăşurător” al unei zile tipice dintr-o săptămînă de lucru. Munceşti, desigur, şi în vacanţe, dar mă interesează desfăşurătorul unei zile de septembrie/octombrie, atunci cînd încep toate – deodată. DZ: …dacă vrei să nu cred că mă persiflezi, nu trebuie să insişti niciodată asupra listei mele zilnice de „urgenţe”, care e, de fapt, un index al neputinţelor, şi în care se amestecă cele mai neasortate idei, provocări şi propuneri. Mă trezesc în fiecare zi la ora 6,30 şi adorm după miezul nopţii, notînd, înainte de a mă scufunda cu totul în somn, ce voi face în runda următoare. Rareori cîştig toate partidele unor asemenea confruntări, însă te-am prevenit, sînt departe de gîndul de a mă victimiza ori de a-ţi cîştiga compasiunea. Uite, aşadar, în exclusivitate şi în premieră absolută, harta zilei de joi, 3 octombrie 2013, cu avertizarea sinceră şi plină de afecţiune faţă de toţi cei care o vor citi: NU încercaţi de prea multe ori, nu aş vrea să daţi vina pe mine!’
Premiul Nobel pentru literatura acordat lui Alice Munro i-a luat prin surprindere si pe editorii romani si pe blogerii care nu au putut scrie prea multe despre scriitoare si cartile ei. Motivele sunt explicate de Virginia Costeschi la BookMag: ‘Editura Litera este singura editură din România care a tradus-o și publicat-o pe Alice Munro, cartea ‘Prea multă fericire’ semnată de autoare apărând pe piața de carte din România în 2009. Volumul cuprinde zece povestiri, diferite ca tematică, întindere, localizare geografică sau în timp, dar totuși sensibil asemănătoare prin atmosferă. Indiferent de subiect, de multe ori violent, miza povestirii pare să fie aceea de a surprinde un moment decisiv în interiorul intim al personajului principal.‘ Sunt destul de convins ca vor apare si alte traduceri din cartile scriitoarei in lunile care urmeaza.
Vladimir Tismaneanu scrie pe blogul sau despre ‘Carti rosii scrise cu sange’: ‘“The Tragedy of Liberation” este titlul noii carti de Frank Dikotter (aparuta la editura Bloomsbury ) despre prima faza a dictaturii comuniste din China lui Mao. Executii in masa, deportari, cataclismul Gulagului chinez. Intr-o carte anterioara, “The Great Famine”, aparuta in 2011, autorul documenta modul in care Mao si camarazii sai (inclusiv Deng Xiaoping, Zhou Enlai si Liu Shiaochi) au provocat moartea, in doar trei ani, a circa 35 de milioane de de oameni (in timpul dementului “Marlui Salt Inainte”, strategia utopica aplicata intre 1958 si 1961). Cand citesc elogii aduse “lucrurilor bune” pe care le-ar fi facut comunismul, in China, URSS sau Romania, nu pot sa nu fiu socat de cecitatea morala a celor care continua sa bata moneda pe aceste fictiuni morbide si perverse. Ori, mai exact spus, sa bata campii cu infinit cinism. ‘
Am recenzat acum cateva saptamani pe filme-carti ‘Templul de aur’ al lui Yukio Mishima si am fost interesat sa citesc pe TownPortal recenzia altei carti a scriitorului japonez ‘Sete de iubire’, recenzie semnata de Adriana Gionea: ‘Noul volum de pe Raftul Denisei ne prezinta un Mishima putin cunoscut in spatiul romanesc. Este un Mishima care isi alege personajul central din randul unei tipologii feminine mai putin intalnita in marile sale romane. Daca pana acum v-ati obisnuit ca-n operele autorului sa intalniti o imagine a femeii luminoase (Dupa banchet), contrastand mereu cu tendinta personajelor masculine de-a se lasa prinse in spirala emotiilor si a gesturilor autodistructive, protagonista din Sete de iubire, vaduva Etsuko, iese din tipar. Nu-i mai revine acel rol previzibil de-a fi un refugiu lucid pentru neadaptatul cu vise de samurai, pregatit sa lupte impotriva unei Japonii modernizate, pe care nu o mai intelege. Acestei eroine i se permite sa renunte la stapanirea de sine, la sacrificiul personal cerut de indurarea nedreptatilor si deciziilor uneori despotice ale celor din jur si la chibzuinta femeii nipone in fata unei furtuni emotionale. Nu mai gasim in paginile romanului un personaj masculin autodistructiv, care-si leaga viata interioara de simbolurile si destinul colectiv al Japoniei. El va fi inlocuit de-o eroina aparte, ce-si transforma furia si emotiile puternice ale nefericirii intr-un taifun care devasteaza ordinea din lumea (inca) dominata de figuri masculine autoritare. In loc sa se lase mistuita, va mistui ea insasi, prin trairile sale.’
In asteptarea filmului apare in traducere romaneasca cartea lui Orson Scott Card ‘Jocul lui Ender’ – roman stiintifico-fantastic de mare succes (si foarte bine scris dupa opinia mea) a unui scriitor controversat pentru ideile si declaratiile sale publice. Despre carte scrie la ‘Blog Carturesti’ Iulia Verbancu: ‘Unii consideră că, odată ce știi părerile lui Scott Card, îi descoperi manipulările chiar și în Jocul lui Ender. Am pretenția că recunosc propaganda atunci când o văd, dar nu am găsit-o aici. Ce am găsit – însă – a fost o întreagă poveste despre manipulare. Ender’s Game (1985) este istoria unui copil – geniu militar, crescut prin derogare de la regulile societății, în speranța că va deveni salvatorul lumii – ultima șansă, într-un conflict cu o rasă extraterestră. Fiecare pas îl pregătește și îl transformă, apropiindu-l de liderul ce ar trebui să fie. Dar, departe de adevăr și cu un cost foarte mare.’
(Dan)
Diana scrie pe blogul sau, Tara mea inventata, despre cea mai recenta aparitie din Anthony Bourdain, ”Crud”, de la Editura Publica (despre prima aparitie, Kitchen Confidential, am scris si eu pe Filme-carti.ro): ”Desi nu mai este chef de foarte mult timp, Anthony Bourdain isi aminteste perfect toate amanuntele acestei vieti, si le spune pe toate – bune dar mai ales rele. Viata in bucatarie nu este numai briose si biscuiti, ba din contra, dulcegariile sunt destul de rare. Cred ca aceasta si Kitchen Confidential sunt lectura obligatorie pentru toti cei care-si doresc sa devina bucatari si au in minte o imagine boema despre sortul lor intotdeauna perfect alb si relatiile perfecte intre colegii de breasla.”
Pe blogul Semnebune.ro, Val Ceau semneaza o recenzie la romanul lui Romain Gary, ”Ai toata viata inainte”, aparut de curand la Editura Univers: ”Cartea este o delectare, nu există pagină în care să nu găsești o frază amuzantă sau o explicație nouă a unei banale fapte de viață. La tot pasul există măcar o idee pe care să v-o reamintiți la mult timp după lectură. Ai toată viața înainte este acea carte pe care aș recomanda-o unui om care spune că lectura e plictisitoare, dar mai ales unui om care crede că prin ochii unui copil lumea se vede mai frumos. De fapt, dacă o vedeți pe undeva luați-o și dacă nu vă va plăcea probabil ați crescut mari. Prea mari.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Un miliard de ani pana la sfarsitul lumii”, de Arkadi și Boris Strugatki
–”Momente”, de I.L. Caragiale
–”Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka”, de Alexandr Soljenitîn
–”Craii și morții”, de Dan Stanca
