Editorial Recomandat

Ludmila Ulițkaia în dezbatere la ”Clubul Cărțile Denisei”

Invitatie Ludmila UlitkaiaJoi, 3 octombrie, Clubul Cărţile Denisei a încântat publicul cu o nouă întâlnire la Librăria Humanitas Kretzulescu. Iubitorii de carte nu se puteau afla într-o altă locație pe o vreme plângăcioasă ca cea de joi seară decât într-o librărie călduroasă, alături de oameni carismatici și însoțiți de un pahar de vin roșu spre tărâmul rece al Siberiei.

Așadar, am pornit într-o călătorie în lumea autoarei Ludmila Uliţkaia,  unde volumul de povestiri “Fetiţele. Rude sărmane” a ocupat locul de cinste. Discuția a fost întreținută de către Gabriela Russo, traducătoarea cărţii, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Alexandra Rusu, editor booktopia.ro şi Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction.

„Fac parte dintre scriitorii care pornesc de la viaţă. Nu construiesc, nu fac scheme pe care apoi să le pun în pagină, ci locuiesc în scrierile mele.“ (Ludmila Uliţkaia)

Ludmila Uliţkaia pare să fi cucerit întreaga lume cu talentul și sinceritatea ei, aici incluzând și publicul de specialitate, despre care știm cu toții că uneori necesită rețete de succes mai puternice pentru a-i câștiga încrederea și respectul. Născută într-un sat din Urali în 1943, Ludmila Uliţkaia îşi ia masteratul în biologie la Universitatea din Moscova, iar apoi lucrează în cadrul Institutului de Genetică din capitala Rusiei. La sfârşitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova şi scrie scenarii de film. Debutează cu Soniecika (1995; Humanitas, 2004), care îi aduce instantaneu notorietatea, continuă cu Medeea şi copiii ei (1996), ce îi aduce o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care şi-l adjudecă în 2002 pentru romanul Cazul Kukoţki (2001). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în douăzeci şi cinci de ţări şi urmează a fi ecranizat. De acelaşi succes se bucură şi volumele de povestiri Fetiţele. Rude sărmane (2002), precum şi romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005) şi Al dumneavoastră sincer, Şurik (2003; Humanitas Fiction, 2008). Acesta din urmă a fost tradus în peste douăzeci de limbi, fiind desemnat „Romanul anului” în Rusia (2004) şi primind numeroase premii, dintre care menţionăm Premiul Naţional pentru Literatură în China (2005) şi Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost distins cu Premiul Naţional pentru Literatură BIG BOOK (Rusia), clasându-se al doilea în topul celor mai vândute cărţi în Rusia (devansat fiind doar de romanele popularului Boris Akunin), precum şi Premiul Părintele Alexander Men (Germania–Rusia, 2008), Premiul Bauer-Ca’ Foscari (Italia, 2010) şi Premiul Simone de Beauvoir (Franţa, 2011). Cel mai recent roman al Ludmilei Uliţkaia, Imago, a apărut în 2010.

După cum ați putut citi mai sus, avem de-a face cu o autoare care provine dintr-un domeniu diferit și care a debutat la o vârstă la care mulți artiști au cunoscut deja succesul și cel mai probabil se îndreaptă spre apusul carierei lor. Din punctul meu de vedere, și acesta este unul dintre motivele pentru care îmi place Uliţkaia, cele mai mari opere se nasc după ce creatorul lor a cunoscut viața, a cunoscut mai multe aspecte ale ei și, prin urmare, este capabil să prezinte lumea și viața din mai multe perspective, analizându-le, comparându-le și lăsând cititorul sau spectatorul să ia deciziile potrivite pentru propria persoană. Proza autoarei de origine rusă indică maturitatea și complexitatea gândirii, precum și trecerea de la un teren al vieții la altul.

image descriptionVorbind despre volumul de povestiri Fetiţele.Rude sărmane, Ludmila Uliţkaia oferă un tablou al vieţii ca atare, cu luminile şi umbrele ei, cu micile şi marile ei comedii şi drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, vieţile mărunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvăluie întotdeauna adevăruri adânci ale existenţei. Între acestea, faptul că în dragoste, în credinţă, ba chiar şi în preajma morţii, oamenii îşi păstrează întotdeauna acea undă de seninătate şi acea ironie care constituie omenescul însuşi.

Spre deosebire de alți scriitori ruși, în special cei clasici, care ne-au obișnuit cu tragicul, Ludmila ne oferă momente dramatice, dar care sunt salvate mereu de ironia ascuțită pe care o utilizează autoarea, precum și de o oarecare speranță care răzbate din povestiri: indiferent de problemele cu care se confruntă personajele, acestea merg mai departe deoarece sunt conștiente că viața e plină de astfel de încercări sau eșecuri. Omul e dator să le depășească chiar dacă uneori renunțarea pare să fie cea mai bună idee.

Un alt punct discutat în cadrul acestui eveniment a fost imensitatea literaturii ruse și locul pe care aceasta ar trebui să-l ocupe în preferințele cititorilor. Când și cum se face inițierea în cadrul acestei literaturi? De exemplu, Marin Preda l-a citit pe Dostoievski, ne spune criticul literar  Elisabeta Lăsconi, la vârsta de 16, 17 ani și a fost profund impresionat, lucru ce se observă și în opera lui, completează Alexandra Rusu, iar noi nu putem decât să-i dăm dreptate. În schimb, Mihail Sadoveanu, după ce a citit Frații Karamazov, a afirmat cu nonșalanța-i specifică “Dom’le ăsta-i nebun!” și a lăsat cartea. Deoarece literatura rusă presupune o oarecare maturitate a cititorului, precum și capacitatea de înțelegere a filosofiei prezentate în imensa operă, invitații au sugerat că ar fi mai bine ca tinerii să înceapă cu literatura contemporană și apoi să continue cu cea clasică. Dar noi, cei ce am început cu literatura clasică (și care, onești fiind, ne-a cauzat câteva probleme, un exemplu fiind Adolescentul lui Dostoievski), susținem că o inițiere în literatura rusă clasică e necesară chiar în liceu, deoarece deschide căi nebănuite și benefice pentru o dezvoltare frumoasă a individului.

Ne-am bucurat să aflăm, de asemenea, că literatura rusă încă mai are succes, că publicul este un consumator avid și că oamenii devin din ce în ce mai interesați de lumea și cultura Rusiei.

După cum puteți observa și din acest articol, discuția a divagat mult, dar cu folos pentru ambele părți. Gabriela Russo, traducătoarea cărții actuale, dar și a celorlalte cărți publicate în România, ne-a încântat cu pasiunea vădită pentru această scriitoare, precum și cu numeroasele informații despre Ludmila, aflate din interviurile din presa rusă. Deci am avut parte și de informații din interior!

Revenind la volumul de povestiri, „Fetiţele e o încercare de a arunca o privire în lumea misterioasă a copilăriei, care se închide cu zgomot în urma noastră odată cu maturitatea“, spune Ludmila Uliţkaia despre volumul său. La fel ca oamenii de la începuturile umanităţii, copiii sunt cruzi şi inocenţi deopotrivă. O arată cu prisosinţă în aceste povestiri rivalitatea dintre două surori gemene, care se încheie tragic; competiţia dintre eleve pentru ocuparea poziţiilor fruntaşe, al cărei derizoriu li se dezvăluie abia când întâlnesc adevărata suferinţă; sau explorarea cu accente comice a erotismului, în varianta sa infantilă, plină de întrebări fără răspuns şi de „certitudini“ fără drept de apel.

„În Rusia, femeile sunt socotite partea cea mai bună, mai nobilă a societăţii, şi asta am încercat să arăt în cărţile mele”, spune Ludmila Uliţkaia într-un interviu. În Rude sărmane, poate mai mult ca în alte volume, femeile îşi trăiesc viaţa intens şi parcă desprinse de tot ce se petrece în jurul lor. Dar, chiar dacă întâmplările mărunte le absorb întreaga fiinţă, ele sunt în stare să iubească în chip sublim, dar şi ridicol, să creadă în ceea ce e mai înalt, dar şi în ceea ce se dovedeşte derizoriu, să-şi suporte cu stoicism, dar şi cu umor sărăcia şi bolile.

Pornind de la femei și de la poziția lor privilegiată, am aflat că Ludmila este una dintre femeile care nu se teme de nimic și nimeni, este femeia care spune exact ce dorește și care este adepta feminismului, dar în afara operelor sale. Oricât ne-am chinuit să aflăm trăsăturile feminismului în opera Ludmilei, acest lucru a fost imposibil. Chiar și primirea premiului Simone de Beauvoir nu se explică în condițiile în care acest premiu se oferă pentru militanții  feminismului. Alexandra de la booktopia.ro ne spune că feminismul ar fi cunoscut o modificare în principii, cel puțin în ultima vreme. Feminismul nu se mai referă neapărat la lupta împotriva inegalității de gen, ci mai degrabă lupta împotriva excluderii anumitor tipologii de persoane din societate. Iar imparțialitatea cu care privește Ludmila lumea o îndepărtează și mai mult de acest curent. Lumea Ludmilei este antagonică, binele și răul conviețuiesc și sunt inseparabile, și acesta este motivul pentru care autoarea este imparțială și nu judecă acțiunile personajelor.

Dacă veți avea ocazia să descoperiți poveștile Ludmilei, cu siguranță veți dori să citiți și altceva, deoarece autoarea a trecut proba și a dat dovadă de virtuozitate narativă atât în cazul romanului, cât și a nuvelei. Criticul literar Elisabeta Lăsconi chiar o consideră demnă de un premiu Nobel, dar cu siguranță mai are de așteptat, mai ales dacă ne gândim la cazul lui Tolstoi care a fost luat în considerare pentru premiu la o vârstă destul de înaintată.

De asemenea, veți găsi anumite asemănări între poveștile și personajele Ludmilei cu Vica Delca din Dimineata pierduta (1983), de Gabriela Adameșteanu, sau cu întâmplări din Oameni din Dublin și Cei morţi, volume scrise de scriitorul irlandez James Joyce.

Prin urmare, nu rămâne decât să vă avântați într-o nouă călătorie, pe tărâmurile Rusiei de data aceasta și apoi să împărtășiți cu noi impresiile voastre!

Articole similare

Despre lansarea de carte “Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române“

Mihaela

Avanpremieră editorială: ”Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător”, de Mircea Mihăieş

Jovi Ene

Podul cu trei arce, de Ismail Kadare

Jovi Ene

1 comment

Dana Burda 10 octombrie 2016 at 00:29

Cu o singura exceptie am citit toate romanele Ludmilei Ulitkaia aparute la editura Humanitas. Am fost profund impresionata de stilul in care scrie, de modul in care isi construieste personajele dar si de povestile de viata in sine. Pana in prezent romanul meu preferat este ” Daniel Stein ,traducator”. Este o carte extraordinar de complexa si plina de revelatii care ar fi meritat discutii nu numai de critica literara ci si de istorie.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult