La liternet.ro Daniel Cristea-Enache dialogheaza cu Dan Lungu si in prima parte a discutiei este rememorata formarea cenaclului iesean Club 8: ‘Privind retrospectiv, remarc la Club 8 cîteva trăsături speciale: nu avea un program estetic comun membrilor săi, deşi era centrat pe valoare literară; nu era constituit după un criteriu generaţionist (de la Corina Bernic, Dan Sociu şi Constantin Acosmei la Radu Părpăuţă, Mariana Codruţ şi Emil Brumaru ecartul e generos), ceea ce e o raritate, mai ales după obsesia generaţiilor din comunism; era alternativ, în sensul că nu s-a sprijinit pe instituţiile statului şi avea un discurs critic la adresa acestora; s-a născut şi s-a dezvoltat ex-centric, departe de capitală; era sensibil la ceea ce acum numim politici culturale; avea mai degrabă o politică de promovare în Occident decât de „cucerire” a Bucureştiului.’
In ‘Ora de Timis’ Adrian Ionita scrie despre o interesanta si originala expozitie la Muzeul de Arta din Timisoara: ’22 de butoaie de stejar au fost trimise, prin poştă, unui grup select de artişti, urmând ca aceştia, după o eventuală intervenţie artistică, să returneze butoaiele Muzeului de Artă din Timişoara. Genul acesta de expoziţii are un succes la public garantat, el a fost încercat în mai multe părţi ale lumii, fie din motive caritabile, de a aduna fonduri, fie din motive comerciale, pentru a lansa un produs…În acest context, sigur că expoziţia de la Palatul Baroc din Timişoara nu aduce nimic nou sub soare, dar are o semnificaţie deosebită în scena manifestărilor curatoriale din arta românească pentru faptul că deschide un vad şi „sparge cep,” în expresia lui Marcel Tolcea, spre evenimente artistice experimentale de amploare, care implică sponsorizări din partea oamenilor de afaceri din România, îi atrage spre lumea artei şi colectionarism, injectând fonduri şi energii într-un sistem de administrare culturală ce are nevoie disperată de patronajul lor. Să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat la Palatul Baroc. Deşi sponsorii sunt foarte modeşti şi nu au precedat evenimentul cu o campanie publicitară, expoziţia a adunat în jurul ei un public foarte numeros. Cele 22 de butoaie distribuite în sălile de la parter ale muzeului sunt un experiment atât în sens artistic, cât şi psihologic. Aceasta se datorează faptului că fiecare artist este limitat în folosirea unui mediu cu dimensiuni exacte – un butoi de stejar. Tema se pare că a fost la liberă alegere, fiecare artist având posibilitatea să îşi pună licența artistică după bunul plac.’
In ‘Observator Cultural’ Ina Hartwig relateaza despre ceremonia de decernare a premiului „Nelly Sachs” lui Norman Manea. Din raspunsul de multumire rostit de scriitorul roman am retinut urmatorul fragment: ‘Premiul care mi se acordă astăzi, la Dortmund, are pentru mine o semnificație deosebită, pentru că este un premiu german și pentru că poartă numele unei poete care a transpus suferința în creativitate, o admirabilă legitimare și o izbîndă a spiritului. Relația mea cu Germania este profundă. Sînt născut în Bucovina, o provincie românească, cu vechi legături cu limba și cultura germană, și am fost marcat personal de oroarea Holocaustului, care a unit tragic istoria germană de cea a poporului evreu. Sînt îndatorat literar unor mari scriitori germani, Berlinul a fost primul meu domiciliu în lumea liberă, limba germană găzduind prima mea publicație în exil.’
Tot aici Andrei Murariu scrie sub frumosul titlu ‘Planetele lui Leon’ despre istoricul israelian nascut in Romania Leon Volovici trecut in nefiinta in saptamana care a trecut: ‘Leon Volovici a gravitat toată viața între planetele lui, pe care le-a adorat și cărora le-a fost mereu fidel. A pendulat continuu între trei centre spirituale: „…nu cunosc decît trei planete – una cu centrul la Iași, alta, cea din care a venit Hania (soția sa, n.m.), cu centrul la Varșovia, și a treia, cea mai misterioasă, cu centrul la Ierusalim. Cum vezi, mă plimb și eu de la o planetă la alta…“’
La ‘chestii livresti’ apare o originala recenzie presarata cu citate semnificative din cartea lui Bertand Russell ‘In cautarea fericirii’ aparuta in colectia de ‘filosofie’ de la Humanitas: Concluzia este transanta: ‘o carte senină şi accesibilă, a unui înţelept (cât o mie de danpurici) care ştie ce spune’
(Dan)
Consecventa dragostei mele pentru Bucuresti, va invit azi alaturi de Silvia Colfescu sa vizitam in continuare Strada Franceza.
“Povestind Bucurestiul” – bucurestenii in dialog cu blogerii Bucurestiului, o serie de intalniri organizate de Asociatia Bucurestiul meu drag si Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din Bucuresti – Centrul de Studii Arhitecturale si Urbane CSAU pentru descoperirea Bucurestiului si a bucurestenilor – vineri 09 decembrie 2011, orele 18:30, la Universitatea de Arhitectura “Ion Mincu”, din Bucuresti, str. Academiei, nr. 18-20, Amfiteatru.
Va trimit la Teatru, piesa pe care tocmai am vazut-o saptamana trecuta si care dincolo de un recital exemplar al Katiei Pascariu, montat de Alexandru Mihaescu pe textul Mihaelei Michailov, va pune in fata probleme incitante ale copilarie, scolii si educatiei!
Stephen Hawking cu “The Grand Design” este recenzat saptamana aceasta de Silviu Toma: “Povestea lui Hawking (sau a stiintei) imi spune ca orice lume e psibila si ca universul de acum e rezultatul hazardului. Stiintific nu e nevoie de creator, e nevoie doar de acea singularitate (nimicul) si restul vine de la sine, dintr-un haotic amestec in care sunt incercate toate permutatiile posibile. Legile fizicii sunt astfel si nu altfel in acest univers pentru ca din intamplare, din cele 10 la puterea 500 de posibilitati pe care materia le are le indemana, a aparut aceasta posibilitate, poate unica pentru viata. Lumea s-a nascut din nimic prin hazard.”
Adina ne vorbeste despre “Testamentul lui Jessie Lamb” de Jane Rogers si ne spune ca: “În ciuda acestei premise SF, în The Testament of Jessie Lamb se întâmplă mult mai puține lucruri SF decât te-ai aștepta. Romanul e, de fapt, o scrisoare către un prunc nenăscut compusă de Jessie, o fată de șaisprezece ani care a decis să renunțe la viața sa pentru a aduce pe lume un copil imun la boala prionică. Jessie e o adolescentă ca toți ceilalți, vocea sa nu e deosebită sau memorabilă, alegerea ei fiind până la urmă singurul aspect pentru care romanul merită să fie citit.”
Clubul Dilema va invita la o dezbatere in Godot Cafe-Teatru, despre „Vinuri vechi si lume veche” – Gusturi, rafinamente si traditii” – joi 15.12.2011 ora 19 – invitat Dan C. Mihailescu.
(Delia)
Bianca de la Bialog.ro ne prezinta o carte de memorii, pe care a indragit-o foarte mult. Este vorba de Memoriile ultimei regine a Iranului, Farah Pahlavi, sotia ultimului sah al Iranului Reza Shah Pahlavi: „Farah se împlică activ alături de soțul său în construitea Iranului modern și astfel dintr-o adolescentă cuminte se transformă într-o femeie puternică gata oricând să lupte cot la cot cu soțul său pentru o mai mare deschidere a țării. Sociabilă și foarte determinată Farah este extrem de hotărâtă să arate lumii o altă față a Iranului și aș putea spune că aproape că a reușit. Însuflețirea cu care vorbea despre țara sa, despre frumusețile ei necunoscute, despre cum își dorea ca Iranul să ajungă să fie o țară pe care toți să-și dorească să o viziteze, de care turiștii să fie cu adevărat intresați, toate te făceau să-i dai credit femeii acesteia, dorea să schimbe în bine tot ce putea fi schimbat, iar regele o privea cu mare încredere. Unde mai pui că devenise iubită, populară și lumea o plăcea, o simpatiza pentru ce era și pentru ce dorea să facă.”
Pe blogul jurnalistului Constantin Pistea, un foarte interesant interviu cu criticul literar Paul Cernat, din care spicuim: „Ce înseamnă pentru dumneavoastră un text bine scris?
Bine scris este un text care poate fi recitit, un text care e ca o muzică bună. Nu-ţi zgârie urechea interioară când citeşti, nu-ţi agresează simţurile, te lasă să intri în lumea textului fără să te bruieze cu paraziţi, cu sunete nepotrivite. Înseamnă echilibru al compoziţiei. Nu înseamnă neapărat virtuozitate, ci adecvare. Cum zicea bătrânul Caragiale, nu contează stilul, important e să fie stilul potrivit. Aşadar, adecvare, precizie şi capacitatea de a nu bruia cititorul şi de a se adresa unui public larg, fără să facă prin asta concesii. Să se adreseze şi celor cu exigenţe mari, dar şi celor care vor ceva accesibil şi imediat inteligibil. Cine vrea să scrie bine nu trebuie să scrie preţios sau sofisticat, nu trebuie să se rupă în figuri. Figurile sunt bune, dar atâta timp cât au eficienţă reală şi nu încearcă să epateze cu orice preţ. Deci adecvare, precizie, claritate, echilibru.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
1 comment