Carti Memorii jurnale

Pe pământ se așternuse răceala morții: „Auschwitz, ultima stație”, de Eddy de Wind

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr 1943-1945”, de Eddy de Wind
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din limba neerlandeză și note de Alexa Stoicescu

”Dar pe pământ se așternuse răceala morții. Era primăvara anului 1943.”

Volumul de față este încă unul dintre acele multe care aduc în fața generațiilor de astăzi adevăruri cumplite despre cel de-al doilea Război Mondial, despre nazism și despre lagărele de concentrare și de exterminare (recte Auschwitz). Dar are caracteristica specială că se bazează pe jurnalul scris de către autor, la fața locului, în chiar timpul și spațiul derulării evenimentelor. Un spațiu – Auschwitz-Birkenau –  și un timp unde  Eddy de Wind spune că ”fuseseră uciși mai mulți oameni decât în oricare alt loc din lume. Acolo domnise un sistem de exterminare de o perfecțiune fără egal”. Un spațiu, un timp și experiențe ”de o cruzime impenetrabilă”, care au lăsat în urma lor traume ireparabile. Autorul este atât de apăsat de aceste traume, încât și-a pus jurnalul în pagina de carte la persoana a treia, conferindu-i alt nume: nu a putut altfel. Jurnalul lui de călătorie prin iad devine astfel, pentru el, din punct de vedere psihologic, experiența unui alter-ego… o apăsare traumatică profundă și fără de sfârșit, pe care doar hotărârea de a o aduce în fața omenirii, o mai ostoiește:

trebuie să rămân în viață să povestesc toate acestea, să le povestesc tuturor, să conving oamenii că totul a fost adevărat…”.

În Amsterdam, în anul 1919, în ”Notă asupra acestei ediții” ni se spune că ”Acum, la șaptezeci și cinci de ani după eliberarea Auschwitzului, caietul original în care Eddy a consemnat povestea este expus în întreaga lume, iar cartea este tradusă în numeroase limbi, ceea ce nu poate să însemne decît un omagiu adus tuturor celor care au suferit din pricina terorii și violenței politice”.

Jurnalul lui Eddy de Wind aduce în fața cititorului o serie de elemente si trăsături psiho-sociale și politice ale vremii –  deja cunoscute, precum birocrația extremă a naziștilor (tabele, înregistrări, numerotări), care s-au dovedit în final, a fi atât de utile pentru a stabili și identitatea victimelor, dar pentru a-i regăsi și pe aceia rămași în viață.

Birocrația teutonă, atât de utilă după război. ” Se notau toate datele pe care ți le puteai îmchipui, date personale și de alt tip: meseria și alte îndeletniciri, dar mai ales boli: tuberculoză, boli venerice și tot mereu cunoscutele întrebări despre  naționalitate și numărul de bunici evrei”.

Tânărul medic de Wind (Hans van Dam în paginile cărții) este îndrăgostit: ”Erau doi idealiști. El avea douăzeci și șapte de ani și era unul dintre medicii cunoscuți ai lagărului. Ea abia împlinise optsprezece. Se cunoscuseră în secția în care el ținea hățurile, iar ea era infirmieră. <Căci singuri suntem câte unul, dar împreună suntem totulîi scrisese el atunci în versuri, exprimând corect sentimentele amândurora”. După lagărul  de la Westerbork (sat neerlandez din provincia Drenthe – un lagăr de tranzit – în care petrece 6 luni, urmeaza pe 11 septembrie 1943 – transportul spre Auschwitz – trei zile pe drum. Triaj, deposedarea de obiecte dragi, deposedarea de noțiunea de om… oamenii sunt ieftini!

Cât de departe sunt acei munți albaștri încețoșați? Cât de largă este câmpia care se întinde în licărirea strălucitoare a soarelui de primăvară? Pentru cei liberi, o zi de mărșăluit. O oră călare la trap. Pentru noi sunt mai departe, mult mai departe, infinit mai departe. Acei munți nu aparțin acestei lumi – nu lumii noastre, de vreme ce între noi și ei se află sârma ghimpată.”

Urmează apoi Auschwitz!

Când i s-a tatuat numărul pe braț, Hans a zâmbit ușor, cu dispreț. Acum nu mai era dr. Van Dam, acum era Häftling 150822.”

Eliazar de Wind

Block-ul 10 de la Auschwitz este Experimentenblock. „Acolo unde sunt femeile, pângărite de sadici autoproclamați profesori, pângărite așa cum nu a mai fost pângărită nicio femeie până acum în tot ce are ea mai frumos: însușirea ei de femeie, posibilitatea ei de a deveni mamă. (…) Forța care guvernează Block-ul 10 nu este dorința explozivă, ci o himeră politică, un interes financiar.”

Moartea pândește în toate felurile, sub felurite înfățișări. ”Știam că această moarte este una în uniformă, căci la robinetul de gaz stă un om în uniformă: SS-istul”.

Observații socio-psihologice… ”tehnicile de crimă ale germanilor (…) pornirea spre cruzime, suprimată sistematic în omul civilizat în primii ani ai copilăriei prin educație și de mediul înconjurător, se trezea în poporul german. Morala național-socialistă, combinată cu un consum corespunzător de alcool, îl transforma pe om în diavol. De fapt este jignit diavolul, căci răzbunarea lui e echitabilă. El e călău doar când pedeapsa e meritată, sau ca în Faust, atunci când este îndreptățit printr-un contract de vânzare-cumpărare. Dar nazistul dă năvală peste victimele lui neputincioase fără niciun fel de justificare”.

Eddy de Wind

Și în fiecare locșor de muncă din lagăr, câte un șefuleț, câte un mic zbir, gata să facă raport SS-iștilor. Așa era mersul lucrurilor. ”Führerul zbiera la generali, care îndurau ușor, zbierând la rândul lor la ofițeri. Iar ofițerii zbierau și ei la soldați. Precum o bilă de biliard, care se oprește la impactul cu o altă bilă. Tot așa se linișteau soldații, zbierând și ei la deținuți și lovindu-i”.

Purtând imaginea lui Friedel în fața ochilor, Hans rezistă. Lupta pentru supraviețuire e grea. ”Aproape niciun olandez nu ocupa un post (în lagăr) de unde să poată pune ceva la cale”. Și în general, circulă deviza ”fiecare pentru el”. Munca în spital, bolile, lipsurile, eforturile de a-i salva pe cei în suferință, suferința de a-i pierde pe cei trimiși la crematoriu, selecțiile, experimentele cumplite asupra femeilor, evacuări din lagăre, marșuri, injecții mortale… întrebări grele și răspunsuri și mai grele în momentul eliberării:

”-Și ar trebui cumva gazat întregul popor german ca pedeapsă? – Firește că nu, domnule, dar ar trebui exterminați toți cei care au făcut parte din SS, Gestapo și așa mai departe, pentru a evita ca mai târziu să iasă din nou la iveală. Restul poporului german ar trebui pus sub curatelă, până ce ajunge la maturitate o nouă generație, educată în stil umanist și eliberată de influența militară a aristocrației și a marelui capital. Apoi, poate după mulți ani, va putea trai pe propriile picioare un popor german socialist”. (Hmm – socialist).

Eddy de Wind este un reporter de front, care însă – spre deosebire de acesta – transmite prin jurnalul său trăiri, experiențe și emoții personale, de mare interes pentru documentarea acelor vremuri. Iar întrebările lui: ”De ce trăia? Ce-i dădea dreptul să trăiască? Cu ce era el mai bun decât toate milioanele de oameni care pieriseră?”, se înscriu pe linia sindromului vinii supraviețuitorului – pentru care este edificator articolul de aici.

De ce? Iată că tot autorul își găsește răspunsul: ”Faptul că el nu împărtășise destinul celorlalți i se părea de o cruzime impenetrabilă. Însă își aminti de vorbele acelei tinere din < No pasarán> – Trebuie neapărat să rămân în viață ca să povestesc toate astea, să le povestesc tuturor, să conving oamenii că totul a fost adevărat…

Volumul cuprinde un ”Cuvânt de încheiere din partea familiei de Wind”, de unde aflăm că autorul s-a specializat în psihanaliză și ”în tratarea persoanelor cu traume grave de război (și) că încă din 1949 publică pe acest subiect lucrarea de referință *Confruntarea cu moartea*, în care este descris pentru prima dată sindromul KZ (sindromul vinii supraviețuitorului)”.

După acest Cuvânt de încheiere, volumul cuprinde o serie de fotografii ale autorului, din pruncie și până la vârsta de șaprezeci de ani, ultima filă prezentând ”pagini din caietul pe care Eddy l-a folosit ca să scrie la Auschwitz”.

Un volum emoționant care ”este și un imn închinat tocmai acelor valori care anihilează răul” (La Vanguardia).

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Boekhandelwagner.nl, SpringerLink, Planetadelibros.com)

Articole similare

Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2018

Jovi Ene

Amintiri, de Alexis de Tocqueville

Jovi Ene

Apararea invoca nebunia, de Woody Allen

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult