Filme Filme romanesti

Restituirea prin reconstituirea istoriei: ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018)

”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018)
Regia: Radu Jude
Scenariul: Radu Jude
Distributia: Ioana Iacob, Alex Bogdan, Alexandru Dabija, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Bogdan Cotleţ, Dana Bunescu, Ion Arcudeanu etc
Imaginea: Marius Panduru (RSC),
Montajul – Cătălin Cristuțiu,
Sunetul- Jean Umanski,
Decorurile și costumele – Iuliana Vîlsan.
Producător HI FILM – Ada Solomon

Eu personal nu am aflat nimic nou nici despre faptele acelui an 1941 si nici despre semenii mei romani de atunci si de acum! Data fiind varsta si extractia mea identitara etnica, am copilarit intr-un mediu formativ si informativ care m-a pus in contact cu informatii “subterane” in acei ani. Soptite cu durere si cu grija impartasite! Aveam vecini – fosti combatanti care trecusera Prutul – isi facusera “treaba” cu varf si indesat la Odessa si se intorsesera cu covoare persane si obiecte de cult jefuite din case evreiesti, cu nicio apasare pe constiinta. Cat despre concetatenii mei romani …asa au fost, asa au ramas, multi certati cu judecata, cu intelegerea, cu gandirea, cu apa, cu sapunul, cu pasta de dinti si cu strainul de peste ulucile personale-inconjuratoare. Inchisi in minti inguste si in universuri stramte, prafuite si naclaite de multe “isme” (atavism, rasism, antisemitism, misoginism etc). Si plini de prejudecati: ala e jidan, ala e tigan… Atentie, nu toti, subliniez… nu toti… dar cati sunt, fac diferenta!

Ei, si intr-un stil personal, deja bine conturat, Radu Jude ne pune in fata aceasta “restituire – reconstituire”,  declarandu-ne ca “Fraza (aleasa ca titlu al peliculei)  a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”.

Si Radu Jude vine cu raspunsul sau din viitorul – prezent. Un raspuns sarcastic, ironic, incarcat cu un umor de o amaraciune tragica. Pune in fata spectatorilor o OGLINDA (un subtil apel la filmul lui Sergiu Nicolaescu). Pune in fata spectatorului adevarul din fata si din spatele Oglinzii.

Daca filmul “Tara moarta” il identificam drept “film-docu-art”, vin acum si spun ca acest “Imi este indiferent…” il pot identifica drept “film-dezbatere”, dar trebuie sa nuantez si sa spun ca “dezbaterea” nu este deloc la indemana oricui, fapt dovedit din plin si la sesiunea de Q&A, care a avut loc dupa vizionarea peliculei. Pentru ca unii vorbitori s-au pozitionat ambiguu, au intrebat regizorul/scenarist, care este “mesajul”, care este “scopul” acestei intreprinderi cinematografice.

Zilele acestea (ce coincidenta), gunoiul menajer este la vedere pe strazile capitalei! Filmul lui Radu Jude scoate la vedere, in fata publicului romanesc un alt fel de gunoi, ascuns multor generatii succesive, vina incontestabila (bogat documentata arhivistic) a armatei romane in asasinatele-masacru de la Odessa. A recunoaste pacatele, a asuma vina acelor fapte abominabile… nu inseamna a-ti pune astazi, ca popor, cenusa in cap si a te târâ in genunchi pana la Fatima. Inseamna a afla, a cunoaste, a analiza, a intelege si a admite că si romanii… ca mai toate popoarele, au faptuit acte de mare cruzime impotriva umanitatii.

A o tine de-a-n boulea cu negationismul in brate, ne descalifica ca fiinte omenesti si jigneste profund memoria celor 380.000 de victime (din care – 22.000 numai la Odessa).

Prejudecata stupida, intalnita abundent in anumite “aripioare” din mass-media – sa ma refer numai la unele bloguri care contin in numele lor cuvantul “ortodox”, ca romanii nu sunt capabili de crime, ca cei care acuza astazi doresc “distrugerea materiala si spirituala a tarii”, este copios (dar si amar) devoalata de povestea “reconstituirii” treatrale din Piata Palatului.

Scenariul lui Radu Jude are si de aceasta data in substanta sa, ca si “Tara moarta”, pagini scrise, texte de referinta, memorii, jurnale, material video de arhiva, fotografii, dupa cum chiar el o declara – cu subiect si predicat, in scriptul peliculei. Citate din Ion Antonescu, din Isaac Babel, Hanna Arendt, Steinhardt, Alexianu. Daca ati privi cu atentie doar secventa de arhiva filmata cu intrarea in Odesa a armatei romane (“Soldati, va ordon: treceti Prutul!”) si v-ar ingheta sufletul!  Sa nu mai vorbesc despre muzica! Daca ar fi sa ascultati macar frisonantul „Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren” si tot vi s-ar face pielea de gaina:

https://www.youtube.com/watch?v=YXnBo6IhWww

Filmul lui Radu Jude este o nuca tare, cu miezul amar. Sau o ceapa care pe masura dezghiocarii foilor, iti aduce lacrimi in ochi. Povestea punerii in scena a masacrului, devine – pas cu pas – pentru regizoarea Mariana Marin (recte regizorul Radu Jude), nu numai un act artistic complex, ci si emotie… o convingere, o nevoie stringenta de a o desavarsi, de a o impartasi, o datorie platita peste timp, victimelor a caror vina a fost numai nasterea sub steaua lui David. Impletirea tragismului cu sarcasmul, pamfletul, umorul negru, acordarea ironica la personaje contemporane… atarna greu intru intelegerea zilelor si faptelor din ‘41versus zilelor si faptelor  de azi (secolul 21).

Radu Jude are o viziune cinematografica complexa si originala, care il aseaza in linia intai a cineastilor care au expus durerile, crimele si ranile razboiului intr-o maniera tragi-comica/ludica. Si s-a slujit cu multa intelepciune de o serie de actori profesionisti desavarsiti in rolurile lor, secondati de “multime”, neprofesionisti, unii dintre ei, foarte-foarte buni! Se detaseaza (ce sa fac, intotdeauna exista un pluton in primul rand) Ioana Iacob, Alex Bogdan, Alexandru Dabija (suculent rol – ha, perfectul politician al zilei).  Mi s-a oprit inima in loc la aparitia pe ecran – in multimea din Piata Palatului, a lui Rudy Rosenfeld, un bun actor al Teatrului Evreiesc, care ne-a parasit de curand. Semnificativa si sensibila aparitia sa acolo, intrucat, Rudy s-a nascut la Cernauti si “familia sa a facut parte dintre supravietuitorii salvati de actiunile antisemite ale regimului lui Ion Antonescu prin actiunea primarului Traian Popovici si cand orasul a redevenit sovietic, a ales sa se stabileasca la Bucuresti, fugind de teroarea aplicata de regimul stalinist sovietic intelectualilor din teritoriile nou-anexate” (Wikipedia).

Marius Panduru, un experimentat Director de Imagine (Closer to the Moon, Aferim, Inimi cicatrizate, De ce eu?, Album de familie etc) si constant colaborator al lui Radu Jude, exceleaza cu ochi si mana sigure intr-o cinematografie vie, comunicativa si explicita. Imaginea fanfarei cantand sub reflectoare in Piata Palatului – ca niste ingeri albi – mesageri ai mortii in fata spanzuratorii si a depozitului transformat in cuptor pentru victimele masacrului.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producție Hi Film, în coproducție cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franța), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susținut deCentrul Național al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée –Institut Français, Bulgarian National Film Center și Eurimages.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

Lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este primul film românesc care a fost premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera în luna iulie a acestui an.

Pelicula a mai fost recompensată cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival, și cu premiul Golden Barge pentru cel mai bun lungmetraj, la Vukovar Film Festival (Croația).

Lungmetrajul a fost inclus în secţiunea Contemporary World Cinema a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (Canada), în selecțiile BFI London Film Festival (Anglia), Haifa International Film Festival (Israel), CPH PIX (Danemarca), Bergen Film Festival (Norvegia), Viennale (Austria) și Sarajevo Film Festival (Bosnia și Herțegovina).

Nota: 8/10

Articole similare

Me, My Gypsy Family and Woody Allen (2009)

Delia Marc

Marea Unire – România, la 100 de ani

Andra Avram

Neorealismul se întâlnește cu catolicismul într-o operă timpurie a lui Pasolini: Mamma Roma (1962)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult