Carti Carti de fictiune

Lamento pentru amurgul zeilor: „Casa numelor”, de Colm Tóibín

„Casa numelor”, de Colm Tóibín
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2023
Traducere din engleză de Mihnea Gafiţa

Copii fiind, ne visăm adesea personaje trăitoare pe tărâmul nesfârşit şi plin de vrajă al basmelor şi legendelor, pentru ca mai târziu, însăşi realitatea să ne înzestreze spiritele cu iscusinţa de a descifra măcar o parte dintre tainele şi tâlcurile presărate în drumul nostru pentru a ne face mai puternici, mai îngăduitori şi mai senini în faţa obstacolelor. Iar pe măsură ce ajungem să ne numărăm printre cei mari şi purtători ai acelor poveşti pe cât de vechi, pe atât de bogate în înţelepciune, ochii minţii şi ai inimii tind să se deschidă cu o putere nebănuită.

Cu sau fără voia noastră, ne lansăm într-o haotică pendulare printre diversele cotloane ale unei lumi care, pe măsură ce îşi etalează cu hotărâre firea civilizată şi dezlănţuită, naşte în om un dor nestăvilit de a retrezi toate acele amintiri dătătoare de bucurie care s-au întâmplat odată şi s-au scris pe tărâmuri pline de lumină, părând să alunge orice umbră de tristeţe şi suferinţă.

O astfel de lecţie veşnic tainică şi vie pare să se desprindă cu uşurinţă şi din paginile romanului Casa numelor care, plăsmuit cu măiestrie la graniţa dintre istoriile adevărate şi jocurile fascinante ale imaginaţiei, ne reaminteşte faptul că fiecare crâmpei al trecutului are menirea să se îngemăneze cu un prezent mult ieşit din întuneric, devenind o cheie foarte importantă a lumii în care trăim.

Trecând cu privirea dincolo de portalul primei coperţi, descoperim că toate cele istorisite s-au petrecut demult, într-un timp pe care nimeni nu şi-l poate imagina, dar care consemnează o serie de întâmplări mult apropiate a ceea ce ne este dat să vedem şi să auzim cu ochii şi urechile noastre. Şi nu mică ne va fi, de asemenea, mirarea atunci când vom deveni, la rându-ne, martori şi confidenţi fideli ai unor fapte încrustate demult şi pentru totdeauna în cartea de aur a istoriilor menite să ne fascineze copilăria, pentru ca mai târziu să ne transforme în exploratori destoinici ai necunoscutelor trecutului.

Porţile acestui tărâm, unde fiecare dintre obiecte pare a fi purtător de poveste ne sunt deschise de Clitemnestra, personajul coborât din universul miturilor greceşti pentru a îmbrăca veşmintele femeii tuturor timpurilor, ale soţiei devotate şi ale mamei iubitoare, care, asistând cu neputinţă la jertfirea propriei fiice, se lasă mânată de duhul nemilos al deznădejdii, amplificat de cel al răzbunării morţii printr-o altă moarte.

De la polul opus, o altă voce pare că vrea să se facă auzită. Este cea a Electrei, copila întrupată din jale pentru a aduce o rază de speranţă sălaşului pe cât de somptuos, pe atât de scufundat în lacrimi şi ucigătoare tăcere:

În fiecare zi apelez la zei, să mă ajute să-mi ating scopurile. (…) Odaia mea este un fel de bastion al lumii celeilalte. Zilnic trăiesc alături de tatăl meu şi de sora mea – ei sunt cei care-mi ţin companie. Când merg la mormântul tatălui meu, respir în liniştea locului unde zace trupul lui. Îmi ţin suflul, ca să-i permit aerului de acolo să-mi pătrundă în trup, şi expir apoi încet. Aşa se face că tatăl meu vine către mine, din locul întunecat unde se află spiritul său. Mă intorc spre palat, iar umbra lui ţine aproape de mine, plutind pe deasupra mea. (p.173).  

Rolul ei se dezvăluie a fi unul ingrat, jucat cu foarte mare măiestrie la graniţa dintre statutul de fiică delicată care, în inocenţa ei, se ducea întruna la mormântul tatălui, pentru a vorbi cu fantoma lui şi cel de marionetă şi complice al mamei ucigaşe. Şi fiecare pas prin palatul plin de şoapte şi ecouri durabile dar şi prin lumea vorbelor şi a timpului real pare a se împleti cu urletul răsunător al unei amintiri sfâşietoare. Iar pe măsură ce povestea se scrie, spiritul fragil, străjuit odată de prezenţele luminoase ale zeilor, se lasă la rându-i condus pe drumul greu al luptei pentru dreptate şi putere.

Pe aceeaşi cale sinuoasă şi plină de pericole păşeşte şi Oreste. La început cu neîncredere, ca fiu al temutului şi puţin iubitului Agamemnon şi ca frate al Ifigeniei, copila devenită o victimă colaterală al unui război pe viaţă şi pe moarte, unde victoriile erau privite drept răspunsuri mai mult sau mai puţin satisfăcătoare venite dinspre înaltul culcuş al zeilor. Firele de aur din haina lui regească par a fi umbrite de zdrenţele veşmântului de rătăcitor, pe care fiecare clipă petrecută pe un tărâm în care timpul pare că vrea să stea în loc, departe de zgomotele războiului şi în acelaşi timp la foarte mică distanţă de acel sălaş în care zilele se scurgeau încet şi în tăcere, purtând cu ele mireasma pe cât de îmbietoare, pe atât de otrăvită a lumii în care s-a născut. Doar gândul nemilos la ea trezeşte în cel trecut acum de vârsta jocurilor copilăriei  o nestăvilită sete de a repara greşelile crunte ale înaintaşilor, chiar dacă preţul este unul greu, la rându-i impregnat de mirosul greţos şi dulceag al morţii.

Descifrând cu răbdare fiecare crâmpei al acestei poveşti în care Oreste şi Electra îşi vor da mâna, ca mesageri ai acelei iubiri care nu le poate face morţilor nici un rău, descoperim că, în spatele acesteia, se află de fapt o parabolă profundă.  Ea se lasă istorisită de vocea fiecăruia dintre eroi, asemenea oricărui alt ecou al aceluiaşi urlet penetrant, plăsmuit într-un timp guvernat de o cruntă scufundare în neant:

 M-am obişnuit cu mirosul morţii. (…) Mirosul fricii şi al panicii. Mirosul acesta e prezent, aşa cum aerul însuşi e de faţă; se întoarce, tot aşa cum şi lumina se întoarce dimineaţa. Mă însoţeşte mereu şi pretutindeni; mi-a readus viaţa în ochi, care-mi deveniseră opaci de când tot aşteptam – dar acum nu mai sunt opaci: sunt ochi vii şi plini de strălucire. (…)

Cu toţii suntem înfometaţi acum. Hrana doar ne stârneşte pofta de mâncare, ne ascute dinţii; dacă mâncăm carne, suntem hămesiţi după şi mai multă carne, aşa cum e hămesită moartea după şi mai multă moarte. (…)

Nimic nu e stabil, nici o culoare nu rămâne aceeaşi în această lumină; umbrele se adumbresc şi lucrurile de pe lume se fac una fiecare cu fiecare, aşa cum faptele noastre, ale tuturor, se amestecă într-o singură acţiune, şi toate ţipetele şi gesturile noastre se amestecă într-un singur strigăt, un singur gest. (pp. 9-10 şi 16).

Poate deloc întâmplător, această reinventare genială, devastatoare, sălbatică şi provocatoare a miturilor încrustate pe o oarecare piatră a Greciei Antice tinde să îl apropie pe Colm Tóibín de spiritul inconfundabil al Magicianului Thomas Mann, ale cărui romane au luat naştere la umbra unei nestăvilite pendulări a spiritelor între realitate şi vise, între legende şi lupte grele cu destinul implacabil. Ca o imagine vie a oricărui colţ dintr-o lume în care zeii par să se fi retras, cu sau fără voia lor, din faţa efemerelor guvernări omeneşti, care o să se conducă după lumina zilei şi în care abia o să mai merite să mai locuim, casa numelor se transformă într-un regat al umbrelor, un carusel vrăjit şi ticsit de otrăvitoare superstiţii. Iar singura cale de a-i escalada zidurile groase şi reci pare să stea într-un singur gest: o înalţare a inimii către cer, către acei zei pe care oamenii i-au uitat cu desăvârşire, dar despre care se spune că, într-o oarecare vreme, veneau dimineaţa să ne trezească, (…) ne ascultau dorinţele şi încercau să ni le îndeplinească, (…) ştiau ce gândeam şi ne puteau trimite semne

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.britannica.com/, https://www.facebook.com/humanitas.fiction)

Articole similare

Eveniment: Seară indiană la Librăria Humanitas Kretzulescu

Andreea Andrusca

Întru dispariția nostalgiilor: „O idee care ne sucește mințile”, de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici

Corina Moisei-Dabija

Audiență la un demon mut, de Savatie Baștovoi

Dana Mischie

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult