Carti Carti de fictiune Recomandat

Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri, de Charles Bukowski

“Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri”, de Charles Bukowski
Editura RAO, Bucureşti, 2008
Traducere din limba engleză de Domnica Drumea şi Carmen Ciora

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Nu este prima mea experienţă cu Bukowski şi, cu siguranţă, nu este nici ultima. Am început la îndemnul unui prieten cu Femei, carte publicată la Editura Polirom, iar cu sprijinul Buybooks am continuat cu volumul de povestiri „Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri”, ce a apărut iniţial în anul 1967 şi a fost tradus şi publicat şi la noi, la editura RAO, în anul 2008. Charles Bukowski nu îşi dezminte nici aici stilul de viaţă atât de nonconformist, ce l-a dus deseori în gura presei literare din ţara de origine, America pe care o iubea atât de mult, dar care l-a evidenţiat într-o lume plină de principii de la care nu se abătea, succesul său literar venind târziu şi, cu precădere, din Europa, unde scrierile sale ce depăşeau (şi depăşesc incă!) limita decenţei, verbale, cel puţin, au avut succes aproape imediat şi l-au determinat să continue în aceeaşi linie. Stilul de viaţă i-a construit şi stilul literar, la fel de libertin, de îndrăzneţ, de „pornografic”, dar un stil care acaparează.

Ce vreau să spun cu aceste cuvinte? Literatura lui Bukowski prinde cititorul încă de la primele pagini, care nu reuşeşte să iasă din transa cuvintelor sale, nu vrea să se despartă de o lume descrisă cu toate tarele sale, fără nicio umbră de prejudecată şi de ascundere a defectelor ei. Nu ascunde nimic, iar ceea ce zugraveşte este chiar realitatea dură pe care nu vrem să o recunoaştem: lumea este plină de indivizi insipizi, care se învârt într-o lume strâmptă şi scurtă, concentrată pe muncă, băutură şi femei, respectiv bărbaţi. Mulţi dintre noi ne dorim doar asta, suntem chiar invidioşi pe succesul lui Bukowski, diferenţa fiind făcută însă din start: el avea stil, el avea inteligenţă.

Charles Bukowski

El scrie o istorie pentru cei mulţi, iar povestiri din volumul despre care vorbim apaţin lumii întregi, lume formată în majoritate de oameni care nu citesc şi pe care literatura îi descrie arareori. Şi asta pentru că este o lume plină de violenţă, de fărădelegi, de oameni fără căpătâi şi care nu cunosc semnificaţia cuvântului „decenţă”: Bukowski se consideră ca făcând parte din această lume, intră în ea din plin, fără menajamente, se instalează acolo şi nu mai vrea să iasă, întrucât i se potriveşte întocmai.

Multe dintre povestiri îl au ca personaj principal, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul cărţii Femei, şi nimic nu ne poate înlătura prezumţia că acestea sunt autobiografice, deşi uneori multe amănunte par exagerate sau doar incredibile. Nu ne putem reţine mirarea în faţa abuzului de alcool în care trăiesc personajele din volum (nici Bukowski nu a fost un înger din acest punct de vedere), fără să se oprească niciodată şi fără a suferi prea mult din cauza asta. În povestirea „Viaţă şi moarte în salonul de spital” însă, totul se schimbă: personajul suferă, este aproape de moarte, internat într-un spital, supus diferitelor investigaţii medicale şi avertizat că, dacă nu se opreşte din băut, nu există decât un sfârşit prematur şi previzibil şi anume moartea. Şi ce? Viaţa lui nu se rezumă doar la un pat de spital, nici la a-şi înfrânge plăcerile şi dorinţele pentru o moarte definitivă: „… mi s-a dat o listă cu ce să mănânc şi mi s-a zis că prima gură de băutură o să mă omoare. Mi-au mai zis că o să mor dacă nu mă operez. M-am certat groaznic cu o doctoriţă japoneză în legătură cu operaţia şi cu moartea mea. I-am zis: „Fără operaţie” şi ea a plecat fâţâindu-şi curul nervoasă. Harry era încă în viaţă când am plecat, dosindu-şi cu grijă ţigările.
M-am dus într-un loc de unde să dau telefon. Mai întâi m-am aşezat şi mi-am aprins o ţigară.
A apărut barmanul şi am comandat o bere.
-Ce mai e nou? m-a întrebat.
-Nu prea multe, am răspuns.
S-a cărat. Mi-am turnat bere în pahar, m-am uitat la pahar o vreme, apoi am băut jumătate. Cineva pusese o fisă în tonomat şi aveam şi muzică. Viaţă părea puţin mai frumoasă. Mi-am terminat paharul, mi-am turnat altul şi m-am întrebat dacă micul meu cocoşel avea să se mai scoale vreodată. M-am uitat în jur: nici o femeie. Am făcut următorul lucru bun: am luat paharul şi l-am dat pe gât.”

Proza lui Bukowki, pe lângă multiplele ei valenţe ale realului, este şi foarte amuzantă, autorul reuşind ca să fie şi zeflemist şi realist în acelaşi timp: sunt calităţi pe care le îmbină foarte bine şi pe care lumea din jur îl obligă să le folosească în fiecare clipă. Cum altfel poate să descrie o lume pe care încearcă să o cucerească şi care îl subjugă la fiecare pas prin nişte norma impuse şi pe care este atât de greu să le doboare? A avut mulţi ani în care nu a reuşit să fie publicat, din cauza felului în care scria, a trebuit să supravieţuiască propriilor vicii (băutura şi femeile) având diferite slujbe obscure, dar care exploatau nu spiritul, ci forţa fizică. Nici aceste slujbe nu sunt lăsate la o parte în proza sa, lucrul ca ambalator sau lucrător într-un abator fiind descris sub toate aspectele.

The Most Beautiful Woman in Town

Bukowski însă este un fin comentator şi un ironic pur, face haz de necaz în fiecare povestire, descriind pe larg atât situaţia în care se află, defectele proprii pe care le cunoaşte, le întreţine şi le exploatează în interesul propriei literaturi. De altfel, aşa şi-a construit şi viaţa, a dorit să impresioneze, iar lucrurile pe care le povesteşte atât în proză, cât şi în poezie sunt lucrurile pe care le-a trăit, impresii personale despre o lume reală. Iar impresia de „pornografie” sau de literatură indecentă este curând uitată de un cititor avizat: este lumea în care trăim, în care oricine vorbeşte ca personajele lui Bukowski, în care multe femei trec din pat în pat în căutarea nu a banilor, ci a unui om simplu, doritor şi atent, capabil, la o adică, să le ofere un viitor sigur (pentru că autorul nu este deloc simpatic, nici bogat, dar se oferă cu totul în multe momente).

Imaginea sa este de rebel, de neadaptat la societate, iar atunci când cineva îl ia prea în serios, aruncă răspunsuri vagi şi amuzante, care îl caracterizează atât în privinţa convingerilor sale, cât şi în privinţa atitudinii sale faţă de cei din jur. Dialogul din „Viaţa unui bordel din Texas” este ilustrativ în acest sens:
„-Cu ce te ocupi?, m-a întrebat ea.
-Sunt scriitor.
-A, ce drăguţ! Şi unde ai publicat?
-N-am publicat.
-Atunci, într-un fel, nu eşti chiar scriitor.
-Corect. Şi locuiesc într-un bordel.
-Poftim?
-Am zis că ai dreptate, nu sunt chiar scriitor.
-Nu, mă refeream la a doua parte.
-Locuiesc într-un bordel.
-Întotdeauna locuieşti în bodeluri?
-Nu.
-Cum de nu eşti în armată?
-N-am reuşit să trec de psihiatru.
-Glumeşti.
-Mă bucur că n-am reuşit.
-Nu vrei să lupţi?
-Nu.
-Au bombardat Pearl Harbour.
-Am auzit.
-Nu vrei să lupţi împotriva lui Adolf Hitler?
-Nu prea. Prefer să o facă altcineva.
-Eşti un laş.
-Da, sunt, şi nu pentru că m-ar deranja atât de tare să omor un om, ci fiindcă n-am chef să dorm în vreo baracă, împreună cu o grămadă de indivizi care sforăie şi dup-aia să fiu trezit de vreun tâmpit cu o goarnă, şi n-am chef să port porcăria aia căcănie şi care înţeapă; am o piele foarte sensibilă.”

Parafrazând prima mea recenzie a cărţilor lui Bukowski, dar alăturând în această enumerare şi femeile cu adevărat impresionate de literatura acestui autor american, suma defectelor lui Charles Bukowski sunt tot ceea ce îşi doreşte, prin exagerare, un bărbat/o femeie de la viaţă: libertate, adrenalină, lipsă a constrângerii sociale şi, apoi, sex, băutură şi un partener mereu dornic de sex opus (şi, cum am văzut în „Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri”, chiar de acelaşi sex). Plusând aici cu faptul că Bukowki este un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, iată Paradisul.

Charles Bukowski

Pentru a dovedi însă că Charles Bukowski se apleacă şi asupra altor lucruri decât cele indecente, descriind lumea cu toate defectele sale, este suficient următorul exemplu, care ilustrează o întreagă lume, care poate fi privită atât la nivel principial, dar mai ales generalizată la nivelul politicii partidelor, statelor sau comportamentului uman. Un comportament în care oamenilor simpli, cei care au o anumită bunăstare (au ce mânca, au unde locui, au suficiente fonduri pentru a-şi permite îmbrăcăminte), nu le mai pasă de oamenii săraci, sunt pur şi simpli indiferenţi faţă de soarta celor mai mici. Un comportament în care ne regăsim cu toţii, nepăsători, neimpresionabili, încercând doar să acaparăm doar noi mai multe funcţii, mai mulţi bani, fără să ne gândim prea mult la nefericirea celorlalţi. Nu este greu să ne transpunem în rândurile lui Bukowski din „3 femei” şi în imaginea raţelor sau a privitorilor: „o parte din zi ne-o petrecem în parc, privind raţele. trebuie să mă credeţi, când sănătatea ţi-e ruinată de-atâta băutură şi lipsa de hrană decentă, şi când te-ai săturat s-o faci doar ca să încerci să uiţi, nimic nu e mai bun ca reţele astea. vreau să zic, trebuie să ieşi din casă, fiindcă poţi să cazi într-o depresie nasoală şi curând se poate să zbori pe fereastră. e mai uşor decât aţi putea crede. aşa că Linda şi cu mine stăteam pe o bancă şi priveam raţele. raţelor nici că le păsa – nu chirie, nu haine, mâncare cât cuprinde – nu făceau decât să plutească pe apă răhăţindu-se şi măcăind. şterpelind, ciugulind, mâncând toată ziua. din când în când unul dintre ăia de la hotel prindeau câte o raţă noaptea, omorau creatura, o luau în cameră, o jumuleau şi o găteau. ne-am gândit şi noi la asta, dar n-am făcut-o niciodată.”

Charles Bukowski este un autor pe care îl voi recomanda oricărei persoane care are simţul umorului dezvoltat, trăieşte într-o lume normală şi nu în puf şi poate să treacă peste anumite restricţii ale limbajului, inerente acestei lumi.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Articole similare

Intimitate: ”Ninge la Iasnaia Poliana”, de Șerban Tomșa

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (17 – 23 septembrie 2012)

Jovi Ene

Resident Evil: Extinction (2007)

Jovi Ene

2 comments

Tiberiu Streanga 4 aprilie 2014 at 21:31

Citez din articolul dvs :

———————————————————–

“…libertate, adrenalină, lipsă a constrângerii sociale şi, apoi, sex, băutură şi un partener mereu dornic de sex opus (… chiar de acelaşi sex). Plusând aici cu faptul că Bukowki este un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, iată Paradisul.”

———————————————————–

Domnule Jovi,

Lasati impresia unui om cam slabut la minte, daca citatul de mai sus este imaginea Paradisului.

Sper ca cei care va citesc au suficient discernamant ( ar fi pacat ca astfel de afirmatii negandite sa fie luate in serios ).

Nu uitati ca sunteti un formator de opinie si aveti o raspundere fata de cititorii tineri.

Cu stima,

Tiberiu Streanga

(Suceava)

Reply
Jovi 4 aprilie 2014 at 21:44

Sintagma ”prin exagerare” era conținută în același citat.
Poate că sunt ”slăbuț la minte”, poate că eram (recenzia de mai sus este de acum aproape patru ani).
În niciun caz, nu sunt însă formator de opinie, iar afirmația citată de dvs., cu alăturarea ”prin exagerare”, mi-o mențin. Întrebați aproape orice persoană între 15-45 de ani 😀

Cu aceeași stimă,
Jovi

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult