Carti Memorii jurnale

„Arta este libertate”: The Lady in Gold, de Anne-Marie O’Connor

The Lady in Gold. Povestea extraordinară a capodoperei lui Gustav Klimt. Portretul lui Adele Bloch-Bauer” , de Anne-Marie O’Connor
Editura Creator, Colecția King, Brașov, 2021
Traducere: Luciana Dănilă

Să stabilim timpul și societatea debutului acestui volum:

Suntem în ”Viena, una dintre cele mai vechi așezări de pe fluviul Dunărea, a fost mereu o frontieră, un oraș fortificat al Vestului în pragul Estului, apărându-se de intruși, dar fiind modelat de imigrație încă din negura vremii”. Sfârșit de secol 19, pășim în cel de-al 20-lea.

Femeile ambițioase în epocă … ”erau stigmatizate (…) erau considerate nerușinate, nenaturale sau nebune, ori, așa cum spunea Freud, isterice. Sau pur și simplu irelevante (…) Un bestseller al vremii, cartea lui Otto Weininger, SEX ȘI CARACTER, prezenta pedepsele sociale  pentru individualismul feminin. <Impulsul sexual distruge mintea și corpul femeii> (…) Nu există vreo femeie de geniu, nu a existat niciodată.”

Într-o societate ipocrită, ostilă față de femei, în general, și în special, cu frică de sexualitatea feminină, studioul lui Klimt era un paradis al senzualității pentru femeile ale căror emoții și aspirații elementare erau încadrate ca < degenerate>”.

Însă acum, la Viena de început de secol XX, ”războaiele culturale încadrate rasial erau în desfășurare”.

Cu ochii larg închiși” își intitulează magistral autoarea un capitol al cărții, unde ARTA, Klimt, Adele, portretul său și societatea joacă împreună un rol periculos de misterios și inovator… ”Artistul a coborât deasupra ei ca un nor. Pasiunea ei nu era sursă de rușine, ci un moment transformațional. Pictura a fost catalizatorul trezirii ei sexuale”. ”Lui Klimt îi plăceau femeile” era un ”bărbat rafinat al naturii, un amestec de satir și ascet”.

Inaintăm în timp…

La fiecare pas și la fiecare ticăit al secundei ce trecea în următoarea secundă, Viena vorbea în tăcere despre respingerea lui Hitler de la Academie, se zvârcolea subteran pregătind vremurile ce au să vină… eliberarea Vienei de ”cătușele rușinoase ale sclaviei în fața evreilor, sugerând (…) că evreii vienezi ar trebui urcați pe o barcă și scufundați în adâncul mării” Narativul trivial afișat de Karl Luger, ”retorica antisemită” a acestuia, calapodul pe care se va plia personalitatea lui Hitler, ”avântul pe care îl va primi  de a-i aduce pe austrieci în uniunea cu <țara lor mamă>”.

Kuntstschau – Prima expoziție majoră a noilor opere de artă ale lui Klimt. Portretele sale feminine – intelectuale progresiste –  au ridicat ”meritocrația la rang de aristocrație estetică”. ”Prin Klimt, aceste femei au găsit < noblețea la care visau>.”

Klimt a împodobit-o pe Adele pe fundalul unui câmp luminos de foiță de aur veritabil, făcând-o să pară o icoană religioasă, pe care istoricii de artă o vor compara cu portretul în mozaic al Împărătesei Theodora de la Ravenna”.

Paginile dedicate de autoare acestei intersecții istorice dintre Klimt și elita feminină a Vienei, extrem de documentate și empatizante se încheie cu ”ultimele suflări ale Primului Război Mondial”, dar și cu ultimele suflări ale lui Klimt, care stabilizat după un atac cerebral și transferat la spitalul din Viena, a fost răpus de gripa spaniolă, la 6 februarie 1918. ”Avea cincizeci și cinci de ani. Ultimele lui cuvinte au fost <chemați-o pe Emilie. Partenera sa de-o viață, Emilie Floge (…) Societatea Artistică Austriacă a anunțat că <Arta a pierdut enorm; omenirea, dincolo de atât>”.

Klimt și momentul său de aur dispăruseră”.

Curând la scară istorică, în 1925, februarie, o zi de iarnă, Adele Bloch moare – se pare în urma unei meningite … ”Spiritul cel Bun al vieții sale era acum o fantomă”.

Partea a doua a volumului, intitulată ”Dragoste și trădare” ne aduce în atmosfera anilor premergători celui de-al doilea Război Mondial, ani în care granițele artei se deschid larg și apar curente avangardiste valoroase, unul dintre reprezentanți fiind  Kokoschka. Atmosfera este încinsă. Artistul ratat în tinerețe, Adolf Hitler ”avea puterea să controleze arta, chiar și artiștii din Reich”.

Dar și în răpăitul armelor războiului izbucnit!

Și cum istoria și momentele ei capitale se repetă, familiile Bloch-Bauer – eroii acestei saga, neglijează semnalele… speră că ”vor trece și peste asta”… Dar nu toți erau atît de siguri!

În multitudinea de personaje specifice timpurilor, din familia Bloch-Bauer, a rudelor și prietenilor lor, descrise cu istoricul lor în timp, cu năzuințele și speranțele lor, noi, cititorii ne implicăm în iubirile și așteptările tinerelor femei, surorile Adelei, Marie și Luise, în viețile fraților lor, trăim în atmosfera ”spiritului orașului” – Viena – alimentată de ”intelectualii evrei”. Intrăm într-un mediu artistic special… ”expoziția de Artă Degenerată de la Munchen era sub asediu”.

”Revelația sufletului rasist evreiesc”, ”O insultă la adresa feminității germane”, ”Dorința evreiască de salbaticie se arată – în Germania negrul devine idealul rasial al unei arte degenerate”, ”Natura văzută de minți bolnave” sunt sloganurile de pe pereții acesei expoziții de <artă degenerată>: impressionism, cubism, suprarealism”.

Nouă din operele de la expoziția din Munchen erau ale lui Oskar Kokoschka, ca și cum Hitler și Joseph Goebbels aveau ceva personal cu Kokoschka pentru că reușise să fie un elev exemplar la Școala de Arte în același an în care Hitler fusese refuzat”.

Însă ”Zugravul din Austria”, ”Știa foarte bine ce făcea, Vedea arta ca propaganda politică”, ca și sportul, ca și muzica, baletul, poezia

Și din păcate avem atât de multe mărturii privind decimarea în lagărele de concentrare a elitelor artistice, muzicale, coregrafice, scriitoricești.

Artistul lefter”, Hitler, ”acum avea puterea de a-și dezlănțui viziunea toxică asupra culturii germane”.

Capitolele părții a două reprezintă o saga dureroasă a membrilor familiilor Bloch-Bauer și a celorlalte familii cu care au intrat în legături de rudenie sau în conjuncturi impuse de vremuri. De-a lungul și de-a latul Europei problema lichidării evreilor, dar și a pedepsirii acelora ce le-au fost alături sunt prezentate cu o mare densitate de informații și analize specifice: psihologice, militare, sociale, culturale… ”un catalog al răului” pe de o parte – naziștii și iubirea, familia, dreptatea, omenia – de cealaltă parte.

Ultimele gânduri bolnave ale lui Hitler au fost despre artă. La primele ore ale zilei de 29 aprilie 1945, Hitler, artistul eșuat, vorbise îndelung despre mărețul Muzeu Fuhrer pe care îl plănuise la Linz pentru a expune ansamblul de opere de artă furate. Până atunci armata sa furase 20% din operele de artă din Europa. Arta fusese ascunsă în saline, mănăstiri și biserici de pe tot continentul, ori zăcea agățată în reședințele naziștilor care acum fugeau. <Picturile mele, în colecțiile pe care le-am cumpărat în decursul anilor, nu au fost niciodată colecționate pentru scopuri private, ci doar pentru o extensie a galeriei din orașul meu natal, Linz>, a scris Hitler în testamentul său din buncărul subteran de la Berlin. Două ore mai târziu se sinucidea împreuna cu Eva Braun”.

Se crede că soarta a paisprezece”tablouri spectaculoase realizate de Klimt” a fost pieirea lor prin incinerare întrunul dintre turnurile de la Schloss Immendorf.

Când soldații americani l-au găsit pe mareșalul nazist Hermann Goring, acesta fugea cu desaga plină de artă furată”.

Autoarea Anne-Marie O’Connor ne împărtășește că: ”Portretul de aur realizat de Klimt pentru Adele Bloch-Bauer a supraviețuit războiului. A supraviețuit Gotterdammerung în adâncimile fostei mănăstiri carteziene de la Gaming, o fortăreață montană, construită în 1330 și cunoscută odinioară pentru calitatea intelectuală a înalților prelați. Aici, în timp ce asupra Vienei ploua cu bombe, chipul fagil al momentului de aur vienez a îndurat un iad prpriu. Mozaicul pictat al lui Klimt fusese distrus, dar împărăteasa lui maiestuoasă a supraviețuit. Familia și prietenii ei fuseseră insultați, uciși, duși la suicid. Numele ei a fost șters. Acum, Adele reapărea pentru a se reuni cu supraviețuitorii Europei, cheia strălucitoare către un trecut incontestabil”.

Ceea ce urmează, ultima carte a volumului, numită ”Căința”, tratează ”refuzul postbelic al Austriei de a îndrepta ce a reieșit din colaborarea zeloasă cu Adolf Hitler”.

Amnezia istorică”. Moartea a mai mult de 65.000 de evrei austrieci, plus aproximativ 130.000 exilați.

Furtul postbelic” începuse.

În următoarele 120 de pagini ale volumului aflăm multe (probabil că nu toate) dintre oribilele acte  criminale și povestea (probabil că nu întreagă) complicității Austriei la Holocaust. Comisia pentru Crime de Război a avut de muncit, nu glumă!

Omenirea datorează enorm unor oameni precum Hubertus Czermin – ”un tânăr aristocrat vienez (contele unei descendențe de o mie de ani din Boemia) devenit jurnalist”. Pe baza unui zvon din 1986 ”referitor la Kurt Waldheim, candidat la președinție, care își falsificase cazierul din război”. Hubertus a găsit toate dovezile, povestea complicității Austriei la Holocaust și dovezile vinovăției lui Kurt Waldheim. Și totuși ”Austria l-a ales oricum pe Waldheim ca președinte la câteva luni distanță, în 1986. Statele Unite l-au pus pe o listă de suspecți care au comis crime de război și i-au interzis intrarea în țară”. Ambasador al SUA în Austria, Ronald Lauder, nu a mers la investirea lui Waldheim. (vă indic filmul din 2018 – ”Waldheims Walzer” – despre Kurt Waldheim, fostul secretar general al ONU și controversa privind participarea și rolul său în regimul nazist în timpul celui de-al doilea Război Mondial.)

Hubertus nu s-a oprit aici și și-a continuat cercetările, cu predilecție în privința furturilor de artă de la ”familiile Rothschild, Lederer și alte familii evriești. Unul dintre cele mai cunoscute tablouri din lume, portretul auriu al lui Adele Bloch-Bauer, nu a apărut ca fiind donat. Se pare că a fost furat de la soțul ei (…) după război, Austria a acuns dovezile și a refuzat să returneze operele de artă furate, a scris Hubertus – numind asta <dublă infracțiune>”.

Autoarea ne spune: ”Hubertus nu putea face prea multe în legătură cu lipsa de căință a compatrioților săi, dar putea combate amnezia istorică ce-i alimenta”.

Vă invit să citiți cu multă răbdare și atenție paginile care limpezesc istoria operelor lui Klimt și echilibrează cât mai e cu putință balanța dreptății în favoarea moștenitorilor, spre folosul iubitorilor de artă, pentru că aceste pagini condensează migala detectivistico-documentară a lui OConnor, scriitura proaspătă și plină de informații bogate privind epocile, organizarea socială și juridică. Dar și problemele de etică pe care și le-au pus membrii familiei angrenați în acest acest imens efort, alături de acela care a fost avocatul cauzei, Randol Schoenberg (nepot al lui Arnold Schoenberg) cât și Ronald Lauder, devenit între timp fondator și președinte al Comisiei pentru Recuperarea Artei. Sunt pagini încărcate cu mult dramatism, durere, speranță… ”o dramă pătată de dragoste și sânge”.

Vă mai recomand și filmul din 2015 – ”Woman in Gold” în regia lui Simon Curtis, cu Helen Mirren în rolul Mariei Altmann și Ryan Reynolds în rolul lui Randy Schoenberg).

Portretul lui Adele Bloch-Bauer este expus la Neue Galerie din New York.

Concluzia emisă de autoare este aceea că ”Viața lui Adele a fost un triumf al asimilării evreiești, dar portretul ei era o rămășiță a eșecului tragic al asimilării. Adele reprezintă unul dintre momentele geniale ale istoriei, dar și unul dintre cele mai mari jafuri din lume: tabloul amintește de tot ce s-a pierdut când o femeie și un întreg popor au fost jefuiți de identitatea lor, de demnitatea lor, de viața lor.

Care mai este importanța justiției când legea e folosită pentru a legaliza ticăloșiile și crima?

Care mai e sensul proprietății culturale când patrimoniul e o armă a genocidului?

Care mai e valoarea unui tablou care a ajuns să evoce furtul a șase milioane de vieți?”

Legea retrocedării ar trebui să rămână o lege a oricăror timpuri și guverne!

Anne-Marie O’Connor are o pregătire intelectuală-academică de excepție (Institutul de Artă din San Francisco) care i-a permis o documentare sistematică și profundă, însă a dovedit prin paginile sale si o bogăție sufletească și o înțelegere deplină a mentalității femeii în căutarea identității sale.

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Sursă fotografii: GoodReads.com, Amazon.com, Chicago Tribune, Neue Galerie NY)

Articole similare

Supercalifragilisticexpialidocious! Magia copilăriei este în noi, nu este pierdută, e doar nițel uitată: Mary Poppins Returns (2018)

Delia Marc

Kapitalism – Reteta noastra secreta (2010) – 3 – DVD

Delia Marc

Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor, de Aurora Liiceanu

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult