Recenzii filme si carti

Ieri am fost in vizita la niste prieteni, ocazie cu care mi-am luat portia de desene animate pe saptamana acesta. Cum fetita prietenilor este mare fan “The Lion King” am avut ocazia sa urmaresc respectiva productie de 3 ori in decursul vizitei. De fapt a inceput ca fundal al discutiei pentru ca apoi sa ne acapareze cu totul…

Mi-a fost intotdeauna simpatic Bruce Willis, inca de pe vremea cand urmaream serialul “Maddie si David”, trecand prin seria Hard to Kill si apoi prin realizarile sau esecurile ultimilor ani. M-am obisnuit, cu putine exceptii, sa aduca suficienta adrenalina, indeajuns talent, o neobisnuita atractie pentru rolurile sale, ca sa urmaresc cu interes si sa caut filmele sale de cate ori apar. Asa a fost si “Surrogates”, un gen de film pe care il ocolesc cu exceptia cazurilor cand in distributie se afla unul dintre actorii mei favoriti. Citeste continuarea »

Boys’N the Hood este considerat filmul care a deschis cu adevarat discutia despre afro-americani, despre violenta sau onestitatea lor, despre cartierele de negri din America. Sau cum poate ca influenta parintilor sa creeze un om bun, atat de bun incat nu poate suferi nedreptatile sau lipsa de umanitate a altora. Si pana si acesta o poate lua intr-o zi pe calea justitiarismului si a razbunarii de sange, chiar daca isi da seama ca nu este calea corecta, dar este singura.

Pe Jack Nicholson la inceputurile carierei sale nu avem ocazia sa il vedem prea des, iar “Five Easy Pieces” este o drama psihologica, ce pune accentul pe principalele personaje, dezvaluind cat se poate de bine personalitatile lor si tarele de care sufera. Nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, Jack pare sa inceapa inca de aici felul ursuz, simpatic, dar pe alocuri dezgustator care il va consacra peste ani, ultimele filme intrand aproape toate in acest tipic. Peste toate, ce m-a atras cel mai mult este frumusetea angelica a femeilor anilor ’70. Citeste continuarea »

De mai bine de doua saptamani o prietena ma intreba aproape in fiecare zi daca am vazut “G-Force”, daca mi-au placut porcusorii de Guineea. Recunosc ca am citit in diagonala cateva prezentari ale respectivei pelicule si nu prea m-a impresionat subiectul indeajuns cat sa ma mobilizez sa merg sa-l vad la cinema. Vazand insa insistentele prietenei am zis ca poate merita si … uite asa am ajuns la cinema…ce am vazut insa…e discutabil.

Un film care imbina ingrediente (la figurat, dar si la propriu) dragi multor spectatori. In primul rand, un film despre placerile gastronomiei, care, sa recunoastem, nu sunt doar placeri strict culinare, ci sunt persoane care sunt innebunite dupa emisiuni gastronimice sau dupa filme de acest gen. In al doilea rand, este un film despre…placerea de blogger, una dintre protagoniste intretinand un blog despre mancare si despre provocarea de a termina in 365 de zile o carte de bucate si de a explica fiecare reteta pe Internet. Citeste continuarea »

Iata ca poate exista un film despre Las Vegas, despre petrecerea burlacilor, despre casatoria intarziata si pe deasupra si american, care sa nu fie impanat de indecenta, de prostie, de adolescenti sau de femei dezbracate. Avem, sa recunoastem, parte si de astfel de scene, dar ele sunt singulare si nu acopera amuzamentul de situatie si ineditul scenariului, bazat chiar pe “mahmureala”.

Beneficiind de o multime de actori binecunoscuti publicului larg, dar in acelasi timp si foarte talentati, filmul este un eseu asupra vietii si impotriva sindromului singuratatii. Totul “asezonat” cu un decor favorabil, si anume un magazin de muzica rock, care da bine unei categorii de privitori, mai cu seama cand il vedem si chiar auzim cantand si pe simpaticul Jack Black.