Editorial

Top 10 filme „remake”

Istoria cinematografiei pare a fi o istorie a filmelor ‘remake’. Multe dintre filmele de succes sunt versiuni actualizate sau transferate dintr-o scoală cinematografica în alta a unor filme cunoscute. Pare a fi o specialitate a studiourilor americane, poate și datorită faptului că în Statele Unite filmele străine, mai ales cele vorbite în alte limbi decât engleza, au o difuzare restrânsă, dar o practică și producători din alte țări ale lumii. De multe ori ‘remake’-urile dezamăgesc, dar cunoaștem și cazuri în care depășesc originalul. Fenomenul reprezintă numeric doar 4,2% din producții (intre anii 1990 și 2019) dar fiind vorba despre filme de succes pare mult mai răspândit. Iată deci un top personal al filmelor ‘remake’. La fel ca și în alte ocazii subliniez că este vorba despre o selecție subiectiva, că ordinea filmelor în top nu reprezintă o apreciere valorică, și că invit pe toți cititorii iubitori de filme să discute alegerile mele și să le propună pe ale lor.

1. The Girl with the Dragoon Tatoo – David Fincher, 2011

Ciclul de romane ‘Millennium’ al lui Stieg Larsson a făcut parte din primul val literar care a impus literatura polițistă scandinavă în toată lumea. Filmul suedez realizat în 2009, în regia lui Niels Arden Oplev, cu Noomi Rapace și Michael Nyquist în rolurile principale a fost excelent, și aveam mari dubii în legătură cu ‘remake’-ul american, mai ales că venea doar la doi ani după original. Surpriza mea a fost destul de plăcuta, filmul lui David Fincher cu Rooney Mara și Daniel Craig în rolurile principale nefiind cu mult mai prejos decât versiunea suedeză. Am dat nota 9 filmului suedez și nota 8 filmului american la IMDB. La Hollywood ca la Hollywod, și după succesul primei serii au urmat ecranizările celorlalte cărți ale ciclului, cu rezultate rezonabile dar nu mai mult.

2. The Ladykillers – fratii Coen, 2004

‘The Ladykillers’, comedia ‘neagră’ a fraților Coen din 2004, îl are ca protagonist pe Tom Hanks în rolul unui escroc dar și profesor excentric și fermecător din sudul Statelor Unite, care împreună cu banda sa se deghizează ca un ansamblu de muzică clasică pentru a jefui un cazinou. Ghinionul lor este că dau peste o bătrânică inocentă dar isteață care le va strica toate planurile, dar, poate, îi va aduce pe calea cea dreaptă. Scenariul filmului este bazat pe o comedie britanică cu același nume, scrisa de William Rose și regizată de Alexander Mackendrick, realizată în studiourile Ealing în 1955. În rolul principal apărea Alec Guinness, și din distribuție făcea parte și Peter Sellers. Criticii și istoricii de cinema au fost destul de severi cu frații Coen, considerând ‘The Ladykillers’ unul dintre filmele lor relativ slabe.

3. The Magnificent Seven – John Sturges, 1960

‘Cei șapte samurai’, filmul lui Akira Kurosawa din 1954, pare a fi o sursă inepuizabilă pentru ‘remake’-uri și filme inspirate din el (incluzând aici pe cele ale lui Sergio Leone sau Tarantino). Cel mai celebru și mai reușit, în opinia mea, până acum este ‘Cei șapte magnifici’ ediția 1960, regizat de John Sturges, cu Yul Brynner, Eli Wallach, Steve McQueen, Charles Bronson și James Coburn în distribuție.

4. A Star is Born – Bradley Cooper, 2018

Un alt film care s-a bucurat de repetate (și reușite) ‘remake’-uri este ‘A Star is Born’, povestea descoperirii, lansării și succesului unei tinere cântărețe anonime (la început) în paralel cu criza de cariera și de viață a cântărețului care o descoperă, plus, inevitabil, povestea de dragoste dintre cei doi. Filmul original a fost produs în 1937 de David Szelnik, regizat de William A. Wellman și i-a avut ca protagoniști pe Janet Gaynor și Fredric March. Filmul a fost refăcut de trei ori: în 1954 (regia George Cukor, cu Judy Garland și James Mason în rolurile principale), în 1976 (regia Frank Pierson, cu Barbra Streisand și Kris Kristofferson în rolurile principale) și în 2018 (cu Bradley Cooper, care a și regizat, și cu Lady Gaga). Mie mi-a plăcut mult cea mai recentă versiune, dar fiecare dintre cele 4 filme a lăsat în urmă o comedie romantică memorabilă și o excelentă bandă muzicală.

Disponibil pe HBO Go.

5. King Kong – Peter Jackson, 2005

‘King Kong’ are și el fanii sai din toate generațiile, și pentru a le satisface dorințele s-a bucurat și el de versiuni cinematografice și variante numeroase (Godzilla de exemplu). Primul film a fost realizat în 1933 și el este cel care până astăzi are cea mai mare notă pe IMDB (7,9). Era o premieră din multe puncte de vedere și lansa genul filmelor cu monștri. Numele regizorilor Merian C. Cooper și Ernest B.Schoedstack nu este menționat pe generic. ‘Remake’-uri ale filmului original au fost lansate în 1976, 2005 și 2017. Varianta lui Peter Jackson din 2005 este probabil ‘remake’-ul cel mai reușit. Naomi Watts, Jack Black și Adrien Brody apar în distribuție.

Disponibil pe Netflix

6. Some Like It Hot – Billy Wilder, 1959

Multa lume cunoaște și iubește ‘Some Like It Hot’ sau ‘Unora le place jazzul’, titlu sub care a fost difuzat la noi, dar puțini dintre ei știu că este vorba despre un ‘remake’ și nici măcar despre primul. Comedia romantică americană din 1959, regizată, produsă și co-scrisă de Billy Wilder avandu-i în rolurile principale pe  Marilyn Monroe, Tony Curtis și Jack Lemmon este bazat pe filmul francez din 1935 ‘Fanfare d’amour’. Filmul este povestea a doi muzicieni care se deghizează în femei pentru a scăpa de gangsterii mafioți care îi urmăreau deoarece fuseseră martorii comiterii unei crime. Filmul francez mai fusese preluat în 1951 de studiourile germane. În rolurile principale ale filmului din 1959 apar Marilyn Monroe, Tony Curtis și Jack Lemmon.

7. The Departed – Martin Scorsese, 2006

‘The Departed’ este unul dintre cele mai apreciate și aclamate filme din cariera lui Martin Scorsese. Este o poveste complexă care se petrece în lumea familiilor de imigranți irlandezi, o parte criminali, alții oameni ai legii. Un polițist sub acoperire și un criminal infiltrat în poliție încearcă să se identifice unul pe celălalt într-un joc violent al identităților ambigue din punct de vedere moral. ‘The Departed’ este un ‘remake’ al apreciatului thriller din 2002 ‘Infernal Affairs’, câștigătorul celui mai bun film la Hong Kong Film Awards.  Scorsese lucrează într-un stil diferit de cel al regizorilor Andrew Lau și Alan Mak, dar una dintre scenele în care Leonardo DiCaprio îl urmărește Matt Damon printr-un labirint de alei pitorești este un citat și o reverență directă adusă de maestrul american filmului care l-a inspirat.

8. The Birdcage – Mike Nichols, 1996

Comedia americană ‘The Birdcage’ din 1996 regizată de Mike Nichols este un ‘remake’ al filmului franco-italian din 1978 ‘La Cage aux Folles’ co-scris și regizat de Édouard Molinaro, care era la rândul său o ecranizare a unei piese de teatru din 1973 a lui Jean Poiret. Robin Williams și Nathan Lane joacă rolurile unui cuplu homosexual care locuiește deasupra clubului ‘Birdcage’ și care trebuie să se confrunte cu întâlnirea fiului unuia dintre ei cu viitorii socri, conservatori și homofobi. Pe lângă faptul că Robin Williams joacă aici unul dintre rolurile cele mai spumoase ale carierei sale, este interesant de urmărit felul în care tematica este reprezentată în cele doua filme despărțite de un ocean și de 18 ani de evoluție a moravurilor și acceptabilitatii homosexualității în societate și pe ecran.

9. Funny Games – Michael Haneke, 2007

Austriacul Michael Haneke nu a așteptat ca filmul său violent și rece din 1997 să fie preluat de alți regizori pentru varianta americană, și a regizat el însuși ‘Funny Games’ în Statele Unite în 2007, în ceea ce a devenit un adevărat eseu despre însăși conceptul de ‘remake’. Haneke a distribuit în film vedete respectate de la Hollywood (Naomi Watts și Tim Roth), vedete în ascensiune din scena indie (Michael Pitt și Brady Corbet) și a folosit exact același scenariu, cu exact aceleași cadre. Și totuși efectul a fost mult mai bun decât cel obținut de Gus Van Sânt care a făcut același lucru cu ‘Psycho’ al lui Hitchcock.  De ce? Haneke explică succesul prin felul în care vede filmul ca pe un comentariu direct asupra apetitului publicului american pentru violență pe ecran. ‘Remake’-ul său încă își păstrează senzația de răceală și de cruzime pretențioasa, dar totuși există un element de vitalitate sporită în ‘remake’. Oricare dintre variantele lui ‘Funny Games’ va fi întotdeauna o vizionare dificilă indiferent de limbă, dar pentru vorbitorii de engleză, ‘remake’-ul american pare cumva mai viu și mai accesibil.

10. Oldboy – Spike Lee, 2013

‘Oldboy’ este un thriller american de acțiune neo-noir din 2013 regizat de Spike Lee și scris de Mark Protosevich. Este un ‘remake’ oficial sau, așa cum l-a etichetat Lee, o „reinterpretare” a filmului cu același nume al regizorului sud-coreean Park Chan-wook din 2003. Filmul îi are în distribuție pe Josh Brolin, Elizabeth Olsen și Sharlto Copley. A avut parte de o primire amestecată din partea criticilor, care au lăudat jocul actorilor și stilul vizual, dar au criticat lipsa de originalitate fata de filmul lui Park. ‘Oldboy’ cel american a fost, de asemenea, un eșec de casă, unul dintre puținele din cariera de regizor a lui Lee.

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Top 5 cărți citite în 2018 (de Victor Alartes)

Victor Alartes

Melodramă socială la cel mai înalt nivel: Angst essen Seele auf (1974)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (12 – 18 mai 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult